E 1 Decembrie din nou și mai toată lumea - de la analiști politici la comentatori sportivi, de la editorialiști la bloggeri, își încearcă condeiul pe teme ca patriotismul sau fasolea cu ciolan. Unii se lamentează, unii sunt optimiști, alții ironici, unii sunt idealiști alții sunt de-a dreptul cinici.
De la câteva mii de kilometri, lucrurile ce țin de patrie (îmi place cuvântul ăsta, de când am citit dialogul Herta Müller - Liiceanu) se văd altfel - poate o idee mai obiectiv. Trăind într-o altă realitate dar păstrând contactul cu România atât prin oameni cât și prin media, privești lucrurile cu o senină detașare (e simplu - orice rău național te afectează mai puțin, neavând forță de propagare internațională) și ai constant la îndemână un alt model la care te poți raporta.
Departe de mine gândul să înfierez complet și irevocabil România sau poporul român, la fel cum nu pot ridica în slăvi Elveția - o țară care se încăpățânează să se izoleze (deși presară în această policită izolaționistă câte un praf politically correct de deschidere) și care recent a votat o lege ce a transmis un mesaj puternic străinilor: "nu sunteți bine-veniți".
Ce aș vrea însă să notez este o observație mai veche, reiterată de noul context - probabil cea mai importantă frână în calea oricărei schimbări profunde a României, este simplul fapt că "ea" nu există. De fapt, nu există o Românie, există câteva milioane...
Să mă explic:
În primul rând v-aș propune un experiment:
Imaginați-vă România în care v-ar plăcea să trăiți. Închideți ochii și trasați câteva linii generale și dacă vreți câteva detalii. Notați pe foaie ideile principale. Rugați trei - patru cunoștințe (nu prieteni apropiați!) să facă același lucru. Câte idei comune se regăsesc pe foi? Probabil zero!
Au făcut asta, într-o formă oarecum diferită, jurnaliștii de la Gândul, cu mai toți editorialiștii scriind câteva cuvinte (în diferite stiluri) despre România ideală și, poate spre surprinderea lor, nici ei nu și-au prea potrivit idealurile...
Evident, la o primă privire pare simplu: nimeni nu vrea corupție, nimeni nu vrea politicieni mincinoși sau taxe prea mari; toată lumea vrea restructurare, progres, educație. Toate astea însă sunt altfel interpretate de la vlădică la opincă. Pentru fiecare dintre noi altele sunt cauzele crizei în care ne zbatem de peste 20 de ani, alții sunt vinovații și evident - altele sunt soluțiile, iar accentul meu cade pe diferențierea exagerată a opiniilor. Nu sunt două curente de gândire, nu sunt zece sau o sută din care să se aleagă soluția cea mai bună și rar poți întâlni (în afara partidelor politice care au interese concrete de a-și asuma o anumită ideologie) mai mulți oameni care să se înțeleagă apropos de unde și cum ar trebui să ne îndreptăm iar imaginea unui pui cu capul tăiat care se zburătăcește în cercuri pare a fi metafora descriptivă corectă a situației.
E plin astăzi de mesaje de iubire pentru România, pline de aplomb patriotic, de îndemnuri spre unitate dar toate, toate sunt pur declarative. Nimeni nu e pregătit (încă) să-i asculte pe ceilalți, să încerce să înțeleagă cum și cât gândesc și nimeni nu e pregătit să recunoască vreodată, că nu știe, că a greșit în idei sau în acțiuni. Mai degrabă fiecare acuză pe alții de nefuncționarea sistemului iar unii sunt de-a dreptul agresivi și/sau obsesivi cu ceva sau cu cineva: citind presă și bloguri pe net, cel mai interesant este să citești comentariile unde diferențele apar ca un mozaic de păreri prezentate cu bâta colegilor de agoră virtuală, unde replica "din cauza ta/lui/ei merge țara așa" e omniprezentă și soluția finală e un glonț trimis în capul inamicului, fie el jurnalist, om de cultură sau politician. (Îmi e în plus, peste măsură să înțeleg creșterea recentă a rasismului și anti-semitismului în România; la o scurtă trecere în revistă, mai mult de jumătate din "discuții" converg înspre denigrarea evreilor și a rromilor, fără de care, nu-i așa, România ar fi fruntașă la productivitate, la exporturi și investiții peste hotare, ar civiliza popoare barbare și ar fi un leagăn al culturii și artei contemporane!)
În lipsa unor valori dovedite (vezi acest articol excelent), a unor repere intelectuale, morale și culturale, fiecare din noi și-a devenit propriul model, trăgând spre un ideal unidimensional, propriu, spre o Românie a lui Popescu X, diferită de a lui Ionescu Y, opusă lui Z, contrară lui Q.
"It's my way or the highway" ne cântăm cu toții, uimiți continuu de propria noastă deșteptăciune. Parafrazând-ul pe Socrate, problema neștiinței e că-și este sieși autosuficientă cel care are neștiință, având convingerea științei și în fapt neputința comunicării, a dezvoltării.
În final, în loc de urări de "La mulți ani" sau îndemnuri lacrimogene spre a da mână cu mână aș încheia cu o poveste despre același Socrate:
Întrebat dacă există om mai înțelept decât Socrate în Atena, oracolul din Delphi a răspuns simplu: NU.
Aflând aceasta, Socrate, aflat într-o continuă căutare a adevărului, a înțelegerii lumii, a considerat că nu poate fi adevărat și s-a decis să dovedească că oracolul greșește.
Așa că și-a propus să încerce să afle dacă cineva știa ce este cu adevărat important în viață, căci acela ar fi fost cu siguranță mai înțelept decât el. Astfel, a întrebat printre cei mai importanți și mai înțelepți oameni - poeți, politicieni, sau oameni cu experiență - dacă știu adevărul. Iar ei, deși au pretins că știu, n-au reușit să explice, să dovedească, să dea un răspuns satisfăcător.
În final, Socrate a realizat că totuși era cel mai înțelep din Atena, pentru simplul fapt că știa că nu știe nimic, în timp ce alții care nu știau, credeau cu putere că știu...
miercuri, decembrie 01, 2010
Milioane de Românii
marți, noiembrie 09, 2010
Zurich. Munca la ei.
Meteahna românească a muncii în zadar, existentă probabil și prin alte țări latine - sau care au prea mult soare în timpul zilei - dar definitivată în România comunistă ca standard de relație socială cu angajatorul (mai ales când acesta era / este Statul), pare a nu fi venit în Zurich nici măcar în vizită.
După perioada comunistă, s-au cristalizat și în România câteva tipologii de relații cu noțiunea de muncă: există evident câțiva corporatiști workaholics sau unele persoane care-și văd de treabă și nu se uită nici în ograda vecinului, nici nu-și petrec ore bune din viață lamentându-se de propria condiție financiară vs. munca depusă. În alte cazuri, jobul e doar un job, care-ți aduce bani (mai mulți sau mai puțini) pentru weekend, vacațe și - în fine - existența zilnică, dar care nu are nici o valoare personală și poate fi - când e posibil - scurtat pe ici pe colo prin pauze lungi și dese când controlul direct scade.
Marea majoritate însă, observație valabilă mai ales la stat unde controlul e sublim dar lipsește cu desăvârșire, deși sunt ocupați cam toată ziua, nu fac, de fapt nimic în afară de a vorbi cu cuvinte mari pe teme aparent importante, de a participa la tot felul de comiții și comitete și de a se plânge de restul colegilor.
Iluzia muncii e uneori justificată într-un fel - stând 9 - 10 ore la birou între hârtii, în agitație, între mailuri, telefoane și ședințe, ai impresia că ai dat 110%, că ai productivitate ca în filmele de propagandă și ești - pe drept - obosit când pleci spre casă.
Diferența majoră din sistemul elvețian, atât cât am putut eu observa, e o abordare total diferită a procesului orientată pe obiective și rezultate. Nu contează atât de mult cât lucrezi ci cum lucrezi și ce rezultate ai.
Un lucru fascinant de exemplu, în Zürich nu se vorbește în birou. Nu sună telefonul, mobilele sunt puse pe silent și se vorbește pe hol; nu se discută decât la începutul zilei și în pauza de masă care are loc întotdeauna cu întreg grupul, la ora 13.00. Inițial liniștea e deconcertantă de-a dreptul: parcă-ți auzi prea bine gândurile, fără foșneli, fără să intre câte unul-altul la fiecare zece minute, fără sa-ți povestească colegii mare lucru din ce au făcut aseară.
Deși în cazul biroului nostru de la institut sunt probabil cele mai flexibile reguli cu privire la orele de lucru - nu înregistrează nimeni niciunde cine când vine și când pleacă - rezultatele sunt serioase: articole în reviste prestigioase, proiecte de finanțare de cercetare de sute de mii de euro, iar poveștile de lucru până la miezul nopții pentru un anumit termen nu sunt rare.
Organizarea este probabil al doilea element al mașinăriei elvețiene - există de exemplu, în cazul micului nostru institut, un model clar prin care studenții pot fi implicați în procesul de predare al unei discipline, în diferite roluri și cu diferite atribuții; organizarea în grupuri pe interese de cercetare e flexibilă și ușor de gestionat iar ședințele nu sunt dese dar respectate evident cu precizie, de la profesor la cel mai nou oaspete.
În încheiere, un eveniment personal care mi-a vorbit mie despre puterea exemplului, al modelelor de urmat: Deși sunt asociat unui grup doar pentru că profesorul la care am aplicat inițial s-a retras, am întâlniri săptămânale cu coordonatorul grupului, un tânăr profesor (~40) cu rezultate remarcabile, care deși în total alt domeniu, stă cu mine o oră în fiecare marți și încearcă pe cât posibil să-mi dea idei, feedback la ce lucrez, să ma direcționeze într-un fel înspre a fi un cercetător mai bun.
Saptămâna trecută, când grupul a primit vizita unui profesor străin, aterizat în Zürich exact într-o zi de marți, l-am întrebat dacă mai are timp de mine și mi-a răspuns ușor mirat: "It would take an exeptional event to cancel our meeting..."
vineri, noiembrie 05, 2010
Zurich. Intro...
"[...]a passage or section which opens a movement or a separate piece. [...] establishes melodic, harmonic, and/or rhythmic material related to the main body of a piece"
Două luni fără o săptămână de când m-am văzut, cu scaun ergonomic, automobil și bicicletă, în Zürich și încă inspirația de bloguit se lasă așteptată.
Am mai început de altfel scrierea impresiilor de călătorie dar până acum fără un succes notabil, poate pentru că nu mă simt (ca în alte dăți) deloc dezrădăcinat.
Poate de vină e tehnologia care mă leagă suficient de acasă, poate că atmostfera e altfel sau poate pur și simplu, în virtutea inerției, am învățat să fiu eu cu mine acasă, indiferent de spațiu și timp.
Dar ca să intru în ritmul noului episod, câteva cuvinte scoase cu cleștele:
În primul rând ar fi clișeul că Zurich ar fi o lume a contrastelor: într-un oraș care-și etalează cu bună știință bogăția pragmatică, nu opulentă dar omniprezentă într-un mod reținut și pervasivitatea sistemului ascuțit de reguli, au și ei decăzuții și inadaptații lor. Aș spune însă, că în locul unui haos prezent, Zurich e mai degrabă o lume în care contrastul e în legitimă existență, încadrat clar în cutiuțe cu eticheta de preț la vedere.
Da, Zurich-ul e probabil cel mai bogat oraș în care am stat vreodată: cele mai multe Porche-uri pe cap de locuitor, Ferarri și Maseratti precum și Rolls Royce sau chiar un Lotus Elise, modelul acela din abțibildurile de la guma Turbo; cele mai multe galerii simandicoase de artă, vile pe marginea lacului, iahturi și bărci, oameni eleganți și magazine scumpe. Totuși oamenii merg mult cu bicicleta, nu-și ies de sub plapumă și par a simți foarte bine când e momentul să mănânce la cantina universității și când la restaurant.
Pe de altă parte, există Langstrasse - un red light district mai mic, cu sex-shopuri și prostituate învălmășite printe șaormerii turcești, magazine de haine, ceasuri sau biciclete, baruri de toate felurile și câteva mici ateliere de artă.
Deși mai obscur și mai puțin fashion, cartierul nu mai e însă de mult unul rău famat: prostituatele parcă s-au rărit de pe trotuare, pe străzi circulă nestingherite, printre mașini scumpe domnișoare hip pe bicicletele lor cochete iar poliția face ture, povestind la nevoie cu câte unul din puținii ce-și mai ies din matcă.
Totul pare deci a avea un loc dedicat, tot ce se întâmplă are permisiunea de a se întmpla, are o cauză economică pregnantă (ca în cazul prostituției) sau una socială, ca în cazul galeriilor independente de artă sau a cărării trasate priceput pe deal, marcată vizibil cu roșu: "BIKE TRAIL".
miercuri, septembrie 01, 2010
De pe drum
Pe ruta auto Alba Iulia - Petrosani, am observat azi de pe drum o reclama la un hotel de pe undeva dintre Simeria Veche si Hateg.
Printre serviciile oferite se gasea si wirless: pot intelege ca spellcheckerul de engleza ajunge mai greu in zona, dar un "interenet" era simplu si eficient...
marți, august 31, 2010
Despre religie (din nou)
Din nou despre religie, de data asta foarte scurt: în diverse conversaţii cu persoane religioase şi (aş adăuga eu) obtuze, mi se aruncă de multe ori în faţă ca argumente pro-doctrină diferite citate din diverşi filozofi, scriitori, oameni de ştiinţă sau alte personalităţi din istorie.
Ca să vedeţi cât de uşor poate fi demontat un asemenea argument, am găsit şi eu câteva argumente contra-doctrină:
"The doctrine of the divinity of Jesus is made a convenient cover for absurdity."
John Adams
"The United States is in no way founded on the Christian Religion."
George Washington
"There is not one redeeming feature in our superstition of Christianity. It has made one half the world fools, and the other half hypocrites."
Thomas Jefferson
"Question with boldness even the existence of a god; because if there be one he must approve of the homage of reason more than that of blindfolded fear."
Thomas Jefferson, letter to Peter Carr, August 10, 1787
"Believing with you that religion is a matter which lies solely between man and his God, that he owes account to none other for his faith or his worship, that the legislative powers of government reach actions only, and not opinions, I contemplate with sovereign reverence that act of the whole American people which declared that their legislature should 'make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof,' thus building a wall of separation between church and State."
Thomas Jefferson, letter to Danbury Baptist Association, CT., Jan. 1, 1802
"Religion is what keeps the poor from murdering the rich."
Napoleon Bonaparte
"Religion is an insult to human dignity. With or without it, you'd have good people doing good things and evil people doing bad things, but for good people to do bad things, it takes religion."
Steven Weinberg
“We have just enough religion to make us hate, but not enough to make us love one another.”
Jonathan Swift
“I am against religion because it teaches us to be satisfied with not understanding the world.”
Richard Dawkins
“All religions are founded on the fear of the many and the cleverness of the few.”
Stendhal
“For seventeen hundred years the Christian sect has done nothing but harm”
Voltaire
“Religion is something left over from the infancy of our intelligence, it will fade away as we adopt reason and science as our guidelines.”
Bertrand Russell
duminică, august 22, 2010
Utilizatorii nostri sunt mai prosti decat ai lor
Pararafrazând o revistă (ziar?) dintre puţinele pe care le mai citesc, găsesc că, în mare, utilizatorul român de internet este mai idiot decât fratele lui de butonat de peste deal, vale sau (după caz) ocean.
Observaţia mea (total neştiinţifică de altfel) are în mijloc ultra-popularul, mega-interesantul, giga-utilizatul Facebook (sau "feisbuc", cum e alintat de cei mai cool iuseri - adică internet useri de la noi).
După fiasco-ul total înregistrat de hi5, care a devenit contrar propriilor aşteptări mai mult site de matrimoniale şi / sau vânzare-promovare de servicii erotice lăsând la o parte socializarea fără interese ascunse, e rândul Facebook să fie deturnat de la scopul iniţial de (prea) mulţi puberi (ca prezenţă online cel puţin) care în lipsă de ocupaţie îşi postează horoscopul, răspund la întrebări retarde despre prietenii lor (prieteni de listă, unii total necunoscuţi), postează sfaturi de la Dr. House (!?) sau mesaje din fortune-cookies virtuale, se laudă cu banii virtuali câştigaţi în nu-ştiu-ce joc sau cu pisica abandonată într-un grajd virtual pe care au luat-o acasă, află şi împărtăşesc lumii când vor muri / deveni gravide / se vor căsători şi câte şi mai câte cvasi-informaţii total inutile pentru ei şi pentru restul lumii.
În contrapartidă, cei câţiva prieteni din alte naţii pe care-i am în listă, dar şi o minoritate a userilor con-naţionali, au prins ideea şi postează doar poze de prin excursiile în India sau Noua Zeelandă, informaţii despre evenimentele ce vor avea loc şi/sau pe care le organizează, muzici (sic!) pe care le-au descoperit sau de care şi-au adus aminte recent, articole din presă sau bloguri şi alte asemenea bucăţele din viaţa lor, total reprezentative şi pe care mi-e drag să le văd fie pentru a descoperi lucruri noi fie pentru a păstra măcar o fină, invizibilă linie care ne leagă.
Acesta este scopul reţelelor de socializare, dragi iuseri, acesta este motivul existenţei Facebook - să păstrăm contactul între noi oriunde ne-am afla, să găsim persoane noi cu aceleaşi interese sau să aflăm noi informaţii, noi lucruri care să ne deschidă orizonturile!
În final, iată lista cu aplicaţiile pe care eu le-am blocat pe Facebook, pentru a-mi face contul suportabil:
- @Smiles
- Adevar sau Provocare
- Astrology
- Best Friends Forever
- Between You and Me
- Cafe Life
- Catelul zilei pe Adoptiicaini.ro
- Citate BuyBooks
- Daily Horoscope
- Dr. House Advice
- Dream Date of the Day
- Farm Town
- farmville
- Find it!
- Fish World
- Fortune Cookie
- Friends quotes!
- Good Or Bad Today?
- Grey's Anatomy Quotes
- Happy Aquarium
- Inspirational quote for Today
- Jewell Stars
- Meredith Grey Quotes
- Pentru prieteni
- Phrases
- Playing With Your Names
- Quiz Monster
- Quiz Planet
- Quiz Whiz
- Quizzing
- Quotes Creator
- Restaurant City
- Short Inspirational Quote of the day
- SpongeBob Mood
- Talk with Chuck
- Tetris Battle
- The Mood Weather Report
- TripAdvisor - Cities I've Visited™
- Truths About You
- Vampire Wars
- What Greek God are you?
- Who Loves You Today?
