Una din ideile interesante ale manifestării Zilele Oraşului din Alba-Iulia este înconjurarea cetăţii cu un lanţ uman, ca o mare îmbrăţişare. Este nevoie de aprox. 7000 de oameni pentru a îndeplini obiectivul şi eu unul sunt curios dacă cetăţenii acestui "oraş agrar" cum bine l-a numit un prieten care cunoaşte bine istoria aşezării (lucrează de ceva timp la Muzeul Naţional al Unirii) se vor lăsa mişcaţi de pe fotoliu sau de pe la terase.
Eu mă voi regăsi la spaţiile RYMA - în zona 5 de pe hartă de pe la ora 15.30.
Ah, încă o chestie... ziceam că ideea e interesantă; aş fi vrut să zic originală - dar ştiu că a existat un proiect pe tema asta ignorat cu succes de mai toată lumea care acum o îmbrăţişează (pe idee :) ) - după cum zicea Picasso: "Good artist copy. Great artist steal!". Dar probabil când a fost prima propunere nu era campanie electorală şi nu avea sens să se chinuie autorităţile cu organizatul, promovatul, finanţatul...
joi, mai 28, 2009
Marea Îmbrăţişare
miercuri, mai 27, 2009
Despre competitie
Pe vremea când, la Timişoara fiind, plănuiam afaceri de milioane de euro (deh, am avut şi eu o fază din asta în care purtam mai des costum şi vorbeam toată ziua despre gannt, training, leadership) am citit (sau am auzit) - nu mai ştiu exact sursa - o poveste care mi-a rămas întipărită în minte, apropo de eficienţă ("the capitalist way"): Jack Welch - CEO al General Electric (numit "Managerului Secolului" de revista Fortune în 1999) obişnuia să concedieze în fiecare an 10% din angajaţii din conducere (pe cei cu cele mai slabe performanţe). Povestea e mai complexă de fapt, dar rezultatele sunt impresionante: GE şi-a crescut vânzările datorită lui de la 14 miliarde de dolari / an (sfârşitul anilor '80) la 410 miliarde /an (2004).
Revenind pe meleaguri natale, unde se vorbeşte de vreo 20 de ani de "creşterea calităţii", "atragerea investiţiilor", unde toată lumea face planuri strategice, implementează politici şi metodologii, povestea rămâne mai mult la vorbe, căci competiţia încă nu este un factor care să conteze în deciziile importante. Nu vreau să insist acum pe licitaţii trucate, pe mită şi relaţii (stabilirea afacerii pe baza acestora subminează concurenţa şi scade calitatea şi eficienţa mediului economic) pentru că nu mă pricep. În universităţile româneşti însă, mi s-a părut ciudat încă din start conceptul, tot mai des întâlnit, de "a păstra inteligenţa": să atragem absolvenţii buni (la noi) în Universitate; eu aş fi fost unul din beneficiarii acestei politici dar cum la Universitatea de Vest din Timişoara pe domeniul meu nu era posibilitatea angajării unei persoane noi a trebuit să-mi caut în altă parte: procesul a fost benefic atât pentru mine (m-am testat într-un alt mediu, într-un mediu în care eram necunoscut) cât - zic eu - şi pentru cei de aici (care au primit un nou mod de gândire, un stil nou de lucru).
"Overspecialize and you breed in weakness" - adică dacă toţi sunt formaţi în acelaşi mod, nu poate exista evoluţie. În plus, se limitează concurenţa reală - ceea ce e din nou un impediment în calea dezvoltării. În Statele Unite (deja mă enervează comparaţia!), nu ai voie să predai în Universitatea în care ai absolvit cursurile timp de 2 ani!
Şi o ultimă "găselniţă" a planului de dezvoltare tipic românesc este un indicator ARACIS (agenţia care se ocupă de reglementarea învăţământului superior) - care precizează că promovabilitatea unei specializări trebuie să fie peste 40% - adică buni, răi, nu contează... să treacă cât mai mulţi (să fie procesaţi de sistem). Pot înţelege că nu are sens o specializare unde nu promovează nimeni, dar dacă tot impui o limită minimă aş opta şi pentru o limită maximă - cred că motivul e evident. Dar pentru asta presupun că cineva trebuie să-şi asume implementarea reală a politicilor şi nu doar trecerea lor elegantă pe hârtie.
duminică, mai 24, 2009
Protest!
Poate cel mai trist eveniment din România ultimei perioade a fost dispariţia societăţii civile: după o istorie presărată cu răscoale, cu oameni traşi pe roată, marcată de o revoluţie sângeroasă în care pe lângă interesele şi manipulările ce nu mai pot fi contestateau existat totuşi oameni care au luptat pentru idealuri, oameni care au fost arestaţi, bătuţi sau chiar omorâţi - după toate astea, poporul român e într-o stare de letargie, cumpărat cu mici şi bere de aleşii neamului, sau căutând fericirea la spălat de vase şi cules de căpşuni pe dincolo.
Cum fiecare epocă are războiul ei, epoca în care trăim are poate cel mai pervers tip de război: un război mental, un război de capacitate psihică şi emoţională: câştigă cei mai abili, mai stăpâni pe ei, mai informaţi - să protestezi până la urmă nu e simplu: trebuie să te organizezi, trebuie să cunoşti legislaţia (să nu plăteşti amenzi aiurea, sau chiar să stai după gratii că n-ai avut o foaie), trebuie să-ţi rişti imaginea publică, să reuşeşti să atragi opinia publică de partea ta - pentru că scopul principal acolo trebuie să se regăsească: în a mişca ceva în sistem. Trebuie scuturat viguros sistemul, zic eu, cel puţin eu unul m-am săturat de el: m-am săturat de oameni care ştiu totul mai bine (se pricep la orice), de membri în comiţii şi comitete care fac de toate şi nimic, de forme fără fond, de incultură şi de "merge şi-aşa", de manele şi manelişti, de diletanţi cu multe diplome, de pile, cunoştiinţe şi relaţii, de făcut orice pentru voturi, de fenomene de masă care distrug individualitatea umană, de educaţia fără logică, de bani daţi la nunţi şi botezuri, de pensionari arţăgoşi, de preoţi radicali, de prostie şi intoleranţă!
Şi ce? Şi unde? Şi mai ales... cu cine?
Acum ceva timp (nu mai ştiu exaact când a fost), preşedintele Băsescu urma să fie suspendat din funcţie de Parlament - o instituţie românească în care (în mare parte) interesul propriu primează interesului public. Deşi Băsescu e departe de a fi un model pentru mine, am participat la Cluj la manifestaţia de susţinere... eu, vreo 50 de membri de partid şi încă vreo 10 gură-cască. În alt episod m-am bucurat să văd la Bucureşti flash-mob-uri sau protestul anti-Iliescu realizat de Noii Golani.
Efectul a fost redus, dar e un început. Putere există, trebuie doar coagulată. Trebuie doar promovate cauzele: pe bloguri, pe twitter (ca încercarea moldoveană), pe mail, prin toate mijloacele posibile. Bloggerii români momentan sunt preocupaţi fie să scoată un ban, fie să abereze despre orice le trece prin cap fără vreun point anume - ştiu, că doar şi eu fac asta! Poate totuşi ne revenim; poate începem noi şi strângem pe alţii şi pe alţii şi pe alţii; poate totuşi lupta nu e pierdută şi nu e (încă) emigrarea singura soluţie...
sâmbătă, mai 23, 2009
joi, mai 21, 2009
In WAR we trust!
O lucrare de street-art foarte tare din Alba - Iulia. Mesh-up din mai multe A4 listate pe un fel de folie transparentă...
Poza e puţin neclară, e făcută cu telefonul mobil, dar se înţelege totuşi (click şi se face mai mare).
miercuri, mai 13, 2009
Doi la suta
Vineri e termenul limita pentru depunerea formularului 2% - care permite direcţionarea a 2% din impozitul datorat de un angajat statului (într-un an) unei asociaţii.
Toate asociaţiile şi organizaţiile de pe la noi şi-au făcut campanii mai mult sau mai puţin intense, chiar şi crucea roşie am văzut că postase (cel puţin prin Alba) nişte afişe A1 sau mai mari pe tema asta, de mă gândeam "oare îşi scot banii pe afişe din ce primesc prin 2%?" :)
Pentru mine după radio alternativ anul trecut, anul ăsta e tot o cauză culturală - asociaţia RYMA cu care colaborez de aproximativ o lună.
Cum românii sunt fani ultima sută de metri - abia mâine îmi voi depune formularul 230 - iar dacă citeşti articolul ăsta şi eşti în aceeaşi situaţie - dă un click aici! :)
