Pararafrazând o revistă (ziar?) dintre puţinele pe care le mai citesc, găsesc că, în mare, utilizatorul român de internet este mai idiot decât fratele lui de butonat de peste deal, vale sau (după caz) ocean.
Observaţia mea (total neştiinţifică de altfel) are în mijloc ultra-popularul, mega-interesantul, giga-utilizatul Facebook (sau "feisbuc", cum e alintat de cei mai cool iuseri - adică internet useri de la noi).
După fiasco-ul total înregistrat de hi5, care a devenit contrar propriilor aşteptări mai mult site de matrimoniale şi / sau vânzare-promovare de servicii erotice lăsând la o parte socializarea fără interese ascunse, e rândul Facebook să fie deturnat de la scopul iniţial de (prea) mulţi puberi (ca prezenţă online cel puţin) care în lipsă de ocupaţie îşi postează horoscopul, răspund la întrebări retarde despre prietenii lor (prieteni de listă, unii total necunoscuţi), postează sfaturi de la Dr. House (!?) sau mesaje din fortune-cookies virtuale, se laudă cu banii virtuali câştigaţi în nu-ştiu-ce joc sau cu pisica abandonată într-un grajd virtual pe care au luat-o acasă, află şi împărtăşesc lumii când vor muri / deveni gravide / se vor căsători şi câte şi mai câte cvasi-informaţii total inutile pentru ei şi pentru restul lumii.
În contrapartidă, cei câţiva prieteni din alte naţii pe care-i am în listă, dar şi o minoritate a userilor con-naţionali, au prins ideea şi postează doar poze de prin excursiile în India sau Noua Zeelandă, informaţii despre evenimentele ce vor avea loc şi/sau pe care le organizează, muzici (sic!) pe care le-au descoperit sau de care şi-au adus aminte recent, articole din presă sau bloguri şi alte asemenea bucăţele din viaţa lor, total reprezentative şi pe care mi-e drag să le văd fie pentru a descoperi lucruri noi fie pentru a păstra măcar o fină, invizibilă linie care ne leagă.
Acesta este scopul reţelelor de socializare, dragi iuseri, acesta este motivul existenţei Facebook - să păstrăm contactul între noi oriunde ne-am afla, să găsim persoane noi cu aceleaşi interese sau să aflăm noi informaţii, noi lucruri care să ne deschidă orizonturile!
În final, iată lista cu aplicaţiile pe care eu le-am blocat pe Facebook, pentru a-mi face contul suportabil:
- @Smiles
- Adevar sau Provocare
- Astrology
- Best Friends Forever
- Between You and Me
- Cafe Life
- Catelul zilei pe Adoptiicaini.ro
- Citate BuyBooks
- Daily Horoscope
- Dr. House Advice
- Dream Date of the Day
- Farm Town
- farmville
- Find it!
- Fish World
- Fortune Cookie
- Friends quotes!
- Good Or Bad Today?
- Grey's Anatomy Quotes
- Happy Aquarium
- Inspirational quote for Today
- Jewell Stars
- Meredith Grey Quotes
- Pentru prieteni
- Phrases
- Playing With Your Names
- Quiz Monster
- Quiz Planet
- Quiz Whiz
- Quizzing
- Quotes Creator
- Restaurant City
- Short Inspirational Quote of the day
- SpongeBob Mood
- Talk with Chuck
- Tetris Battle
- The Mood Weather Report
- TripAdvisor - Cities I've Visited™
- Truths About You
- Vampire Wars
- What Greek God are you?
- Who Loves You Today?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu