Sunt in asistenta la un examen. De fapt "supraveghere". E un examen scris, la o materie de bazele informaticii, anul I. De trei zile, de la 8 la 14 sau de la 8 la 16 fac acelasi lucru.
Stau.
Stau si incerc sa mai prind pe cate unu care incearca sa copieze. Ii analizez pe fiecare si imi dau seama ca jumate din ei au venit fie pregatiti sa copieze, fie sperand ca vor putea sa prinda cate ceva de la colegi. Stau si ei, stau si eu si ne uitam unii la altii sau pe geam.
La un moment dat ma gandesc ca acest tip de examinare e cea mai mare idiotenie inventata in teoria educatiei. In primul rand pentru ca ma simt ca un paznic la o inchisoare pentru white collar crimes. Acea invariabila jumatate ma priveste, simte ca e privita, se face ca scrie. Apoi se mai uita pe geam, sta minute in sir fara sa faca nimic si din cand in cad isi lungeste gatul spre colegul din fata sau se intoarce la colegul din spate. Uneori reuseste sa copieze ceva, uneori nu. Mai trece un examen, viata merge inainte.
Unul dintre studentii de azi...
cu pantofi ce imita pielea de crocodil, sarpe sau alta creatura cu un fel de solzi, de culoare neagra si dati cu lac, imbracat cu o pereche de raiati mai largi si cu o bluza care-i punea in evidenta burta, m-a interpelat fara urma de jena dar mai degraba pe un ton acuzator: "Dom' prof. de ce sunteti asa rau?!"
Adica de ce nu-l las sa copieze si el ca omu'.
Mii de reactii posibile, un singur raspuns: ignorare toatala. M-am gandit sa-i explic de ce nu e ok sa se copieze la examene. De ce un sistem nu poate functiona in absenta eticii, a bunului simt si a responsabilitatii. Dar m-am temut ca tot ce voi reusi e sa epatez si eventual sa pornesc o discutie interminabila despre moralitatea societatii romanesti si prevelarea favoritismelor, nepotismelor si spagii.
M-am gandit apoi sa-i raspund cu o replica elaborata dar seaca, folosind cuvinte mari de al caror sens probabil nu ar fi sigur dar nici aceasta nu era - bineinteles - o solutie reala.
Din pacate, concluzia rapida a fost ca individul este beyond saving - este nu doar un produs al micimii romanesti, ci si un promotor al acesteia - un mandru reprezentant al tupeului ridicat la rang de virtute.
La o analiza la rece, singura posibilitate era un raspuns impersonal sub forma a trei intrebari (retorice) adresate tuturor: 1. De ce nu se invata. 2. De ce cred ca a copia e ok. 3. Cum vad ei lumea / Romania daca toti o sa copiem / furam / mituim?
O sa le retin si data viitoare o sa le folosesc. Sunt curios de raspuns.
Revenind la examenul in sine, pe langa timpul pierdut de asistenti / supraveghetori, examenul nu este foarte relevant: in unele cazuri te poti bloca, in alte cazuri poti nimeri pe subiectul citit dimineata; nu prea poate verifica intelegerea conceptelor si a asocierilor ci mai mult a unui continut; creaza un cadru de adversitate intre profesori si studenti si chiar intre studenti si alti studenti.
Solutii?
Prima care imi vine in minte e notarea in timp. Ca preparator eu ii vad la lucru, la dau mai multe teste / proiecte de facut, le pun intrebari si pot sa-mi dau seama la ce nivel au inteles si pot aplica conceptele.
Desigur in acest caz rolul profesorului devine delicat - cursurile fiind totusi facultative.
O alta solutie e reducerea masiva a numarului de studenti si mutarea cursurilor seci spre teoria trainingurilor si a work-shop-urilor bazate pe munca in echipa si pe realizarea efectiva a unor proiecte pe baza unor elemente de teorie, disponibile pana la urma si in carti.
Dar asta e deja SF, nu?
In fine... lucrurile se misca (ca de obicei) incet sau foarte incet si sunt curios sa vad daca o sa mai existe mult in forma asta sau o sa faca implozie la un moment dat si in locul educatiei o sa avem o frumoasa gaura neagra.
duminică, februarie 17, 2008
Examene.
vineri, februarie 15, 2008
Balea
Acum doua saptamani am fost la Balea. M-am abtinut sa scriu pana acum, sa se sedimenteze feeling-ul pe care mi l-a lasat zona. Altfel riscam sa scriu o descriere tipica unui adolescent, cu multe semne de exclamare, majuscule si eventual 2 sau chiar 3 de o in loc de un u (like sooper in loc de super).
Impresia pe care ti-o lasa locul, mai ales cand mergi acolo prima data si prinzi soare puternic si zapada din plin e overwhelming. Prima reactie a fost una de bucurie totala, urmata de telefoane peste telefoane - care sa debuseze in exterior presiunea interioara a senzatiei: "Ba.. e incredibil... nu... nu pot sa-ti descriu. TREBUIE sa vii sa vezi!" (Uite ca tot n-am scapat de majuscule).
Pana la urma ajungi sa urci ca sa te dai o tura intre o ora si doua ore, de cele mai multe ori peste o ora jumate pentru ca vrei sa mergi tot in alte zone, neumblate si deci mai greu accesibile.
De sus, dupa ce-ti controlezi tremuratul picioarelor si te obisnuiesti cu ideea ca in curand o s-o iei la vale pe o panta de vreo 70 de grade, poti sa vezi o mare parte din Muntii Fagarasului.
La vale faci intre 2 si 10 minute, depinzand de cata adrenalina vrei sa bagi in tine si daca vrei sa te mai opresti sa admiri peisajul (sau daca-ti dai de-a dura prin zapada).
Asta mi se pare cel mai edificator cu putinta referitor la balea: urci doua ore pana in creasta pentru 5 minute de coborare. Si cand ai ajuns jos urci iara... si iara...
Mai multe nu se poate spune, trebuie vazut. Un preview aveti mai jos. Dar mergeti pana acolo, ca merita.
joi, februarie 14, 2008
Server cu Mandriva 2008
Dupa indelungi ganduri si intrebari retorice am decis sa instalez pe serverul nou de la universitate Linux (desi colegii / sefii mei au dat vreo 700 de dolari pentru un Windows 2003 server).
Motivele?
- Windows 2003 mie foarte putin cunoscut si din putinele intalniri pe care le-am avut am ramas cu un gust amar (de exemplu 3 ore in care am incercat sa configurez un server de mail si nu am reusit, sau incercarea - tot nereusita de a configura un VPN).
- Toate celelalte servere de la universitate sunt pe Linux.
- Am facut o instalare de Windows pe serverul asta si la prima chestie - instalarea Apache, a dat eroare. (mult a durat).
- Placa de baza intel workstation board s5000xvn.
- Procesor Xenon quad-core
- 2 GB RAM
- 4 HDD SAS (Serial Attached SCSI) cu BIOS raid (din cate am inteles e un fel de software raid implementat in BIOS)
- Placa video nVidia GeForce 7200 GS
Instalare:
1. Problema numarul 1 a fost RAID-ul. Placa oferita de Intel are suport raid doar pentru Windows2003 server, Suse Enterprise 9 sau 10 si Red Hat Enterprise 4 sau 5. Pentru astea exista drivere oficiale, care pot fi adaugate la instalare. Cum nu mai aveam nevoie de inca o cheltuiala in plus pentru licente de Linux Enterprise (si nu se cade sa punem pe server softuri crackuite), am ales sa renunt la raidul din bios pentru a creea un Raid Software din Linux.
Pentru asta, la pornire se apasa F2 (BIOS) apoi din sectiunea "Storage..." se dezactiveaza SAS as SW RAID.
2. Bootarea de pe DVD-ul de Mandriva este normala (atentie in BIOS la secventa de BOOT).
3. Partitionarea - RAID Software.
La intrarea in Partitionatorul Mandriva, este afisat un mesaj "BIOS Raid software detected. Would you like to activate it?" In mod ciudat la pasul asta a functionat cu NO.
Am ales yes initial, dar dupa cateva erori (de genul cannot format partition md0 sau mdadm failed) am decis sa aleg NO.
In partitionator aveam asa:
sda, sdb, sdc, sdd - cele 4 HDD-uri SAS, pe care le-am partitionat dupa cum urmeaza:
a. Pe sda am creat o partitie de 250 MB, de tip ext3, setata Primary, cu mount point /boot
b. Pe sdc am creat o partitie de 250 MB, de tip ext3, setata Primary, cu mount point /boot.bak
c. Pe sda am creat o partitie de 1000MB de tip swap, setata Primary
d. Pe sdc am creat o partitie de 1000MB de tip swap, setata Primary
e. Pe sda am creat 3 partitii de tip Linux Raid
f. Pe sdc am creat 3 partitii de tip Linux Raid identice cu cele de pe sda.
g. Pe sdb am creat o singura partitie de tip Linux Raid
h. Pe sdd am creat o singura partitie de tip Linux Raid
i. Am ales prima partitie de dupa swap din sda si am dat "Add to RAID". Din fereastra care a aparut am ales md0 si level 0.
j. Am ales prima partitie de dupa swap din sdc si am dat "Add to RAID". Din fereastra care a aparut am ales md0 si level 0.
k. La fel am facut pentru partitiile 2 si 3 din sda/sdc adaugandu-le la md1, md2 si pentru partitiile din sdb/sdd, adaugandu-le la md3.
l. La adaugarea partitiilor in RAID, apare langa taburile sda, sdb... un tab pe care scrie raid. Acolo gasim patru partitii (corespunzatoare md0, md1, md2, md3) de tip ext3, carora le asociem mount point. Eu am asociat primei mount point-ul / , apoi /var, apoi /var/www si ultima /home.
m. Se alege done si se formateaza toate partitiile.
4. Pachetele.
Prefer KDE-ul deci am ales interfata KDE. Am ales sa customizez pachetele individual pentru a selecta tot ce tine de server (in special MySql-ul care nu e ales implicit).
5. Boot Loader.
Am ales grub cu meniu grafic, scris in MBR.
Ca element de configurare important, am ales sa schimb kernelul utilizat (2.6.22.9 desktop cu un kernel de server 2.6.22.18). De asemenea am adaugat pachetul kernel-server-devel-2.6.22.18, care contine sursele kernelului, necesar pentru instalarea driverelor proprietare nVidia si pentru VirtualBox.
Driverul video a fost obtinut de pe situl nVidia, de aici. Pentru instalare a fost necesara in primul rand o repornire a sistemului cu noul kernel, iar ulterior din fereastra de login am ales de la Menu> console login.
M-am autentificat ca root si am rulat cu sh fisierul downloadat anterior.
Pentru obtinerea look-ului, am instalat dupa configurarea mediilor de pe www.easyurpmi.zarb.org tema Baghira si am stabilit ca wallper un slideshow din mai multe wallpaperuluri de la Mac OS Tiger.
Elementul final a fost instalarea Windows 2003 server in Virtual Box (sa nu zica sefi ca l-au luat degeaba). Pentru aceasta, am ales rpm-ul de aici si nu am instalat din medii. In medii exista doar varianta OSE care nu ofera suport usb pentru sistemul din masina virtuala.
Alte poze:
luni, februarie 11, 2008
gOS. Enlightment of Linux
Am descoperit ieri un nou sistem de operare: gOS. Nu, nu este Google OS (desi asa am crezut / sperat) si nici nu este neaparat 100% nou.
E o noua versiune customizata de Ubuntu, cu o interfata grafica deosebita - foloseste Enlightment in loc de KDE sau Gnome.
Primul lucru la care m-am gandit cand l-am vazut (de fapt dupa ce m-am prins ca e linux si nu Google OS) a fost: "in sfarsit un Linux care sa arate slick out-of-the box".
Eu sunt fan Mandriva dar nu reusesc sa ma obisnuiesc cu Gnome-ul care arata cat-de-cat ok, iar KDE-ul mi se pare util si ergonomic, dar cu un design copilaros (KDE 4 pare mai ok dar nu l-am testat inca). Suse este o alta distributie cu eye-candy dar dupa ce la una din testari mi-a mers foarte greu si dupa intelegerile facute cu Microsoft nu le-am mai dat atentie.
Revenind la gOS, pot sa spun ca e un sistem ok pentru varainta Beta (o varianta mai completa este disponibila doar direct preinstalata pe gPC-uri). gOS arata si se misca bine chiar si de pe live CD, e foarte intuitiv (bara de tip Mac OS e bine implementata) si nu-ti creaza nici un fel de probleme - pe live CD ai Xine pentru filme, firefox, open office, rythmbox pentru muzica, pidgin, skype, flashul e direct instalat si sunt o multime de likuri spre aplicatii google (se pare ca gOS si Google sunt prieteni neoficiali totusi ;) ). Configurarea retelei se face direct de pe desktop foarte usor, instalarea de programe ca in Ubuntu cu Synaptic Package Manager.
Parti proaste? Comportamentul de beta de care ziceam: pe un calculator nu mi-a aparut deloc iBar-ul (dockul), pe altul aproape nu se vedeau iconitele din partea superioara, iar cand din greseala am sters iconita de configurare a retelei de pe desktop nici ca am mai reusit sa o pun inapoi. In afara de asta, tastatura de pe care scriu acum se comporta ciudat: @ si " sunt schimbate intre ele, in loc de # e £, iar semnul # l-am gasit intamplator.
Una peste alta e pentru mine un semn bun si pe viitorul meu laptop ;) il voi instala complet sa vad cum functioneaza de pe HDD. Daca proiectul va prinde si va creste (ca majoritatea proiectelor linux) gOS va ajunge rapid intre primele distributii de linux la nivelul Home User.
vineri, februarie 01, 2008
Linux 1..2..3..
Una din schimbările pe care as vrea s-o văd în următorii 5 ani, este trecerea de la software proprietar la software open source, de la software prost la software (mai) bun, de la Internet Explorer la Firefox, de la Microsoft Office la OpenOffice, de la Windows la Linux.
Nu sunt într-atât de fan(atic) încât să pretind că Linux-ul ar fi perfect, dar sunt convins că e mai sigur si mai stabil decât Windows, iar dacă ar fi mai bine promovat ar deveni si mai bun (dacă ne gandim de exemplu că doar câteva produse hardware au drivere de linux originale).
Ceea ce mă bucură în mod deosebit sunt stirile - tot mai dese de altfel - care anuntă câte o schimbare masivă de pe Windows spre Linux (distributia e mai putin importanta). Ceea ce mă întristează este că cel mai probabil în România schimbarea se va produce cel mai greu si cel mai târziu.
Unul din exemplele pozitive l-am găsit azi pe net - politia franceză va schimba 70,000 de statii de lucru de pe Windows XP spre Linux (Ubuntu).
Schimbarea vine după ce în urmă cu doi ani s-a trecut de la MS Office la Open Office si după ce în urmă cu trei ani s-a renuntat la Internet Explorer în favoarea Firefox.
Detalii > aici.
De remarcat economia estimată de seful departamentului IT: aproximativ 7 milioane de euro anual.
A doua veste bună (pe care o citisem mai demult) - în parlamentul Frantei se va trece pe solutii open source, bazate pe Linux si se doreste promovarea standardului .odf (format open office) pentru documente.
Detalii > aici si aici.
O a treia stire recentă ne arată că si vechii nostri "prieteni" de la răsărit - rusii - plănuiesc o trecere masivă spre Linux în scoli (oare cât timp o să-i mai îndoctrinăm pe copiii nostri cu Windows?).
Detalii > aici.
More to come ;)
marți, ianuarie 29, 2008
Life is sound.
Poate una din cele mai interesante discutii avute vreodată a fost una referitoare la muzică. Nu vorbeam despre un anumit gen de muzica si nici despre vreun "rege" al pop / rock / dance / ce-o mai fi - ului.
Pur si simplu ne miram - eu si cu interlocutorul meu - că, la cantitatea impresionantă de muzică bună existentă în lume, încă mai există oameni care ascultă muzică proastă. De fapt e mai grav: cei mai multi oameni (cel putin de pe la noi) ascultă muzică proastă şi se promovează - pe radio si tv - mai mult de 80% muzică proastă.
O discutie similară am avut azi la cafeneaua La Pas - unde mi-am baut cafeaua de dupa-amiaza, singur in local cu patroana. Vorbind despre localuri în general si lipsa localurilor OK în Alba, am ajuns să ne mirăm de cei care au fost odată vii în relatie cu muzica, care ascultau pasărea colibri, UB 40 sau Eagles pe vremea când eu abia stiam cum mă cheamă - dar care, au rămas acolo. În trecut.
Multă lume are tendinta să considere muzica veche ca fiind si bună. In unele cazuri, lipsa unor argumente privind estetica, lipsa unui stil personal se cumulează cu frica de a gresi. Adică omul a auzit multe critici la adresa hiturilor de-o vară si fiind o persoană adultă, serioasă - nu se poate coborî la nivelul copiilor ce tresaltă prin discoteci când îl aud pe 50 de cenţi sau pe simplu. Solutia cea mai simplă este atunci testul timpului - melodiile de prin anii '70 '80 '90 (si cred ca ma apropii mult de sloganul unui radio bine cunoscut) n-au cum să fie hituri de-o vară si deci înseamnă că sunt melodii bune.
De fapt, muzica trebuie să-ti zică ceva, aici si acum. Să te inspire, să te facă să gândesti, să comunice senzatii, gânduri, idei, stări. Si mai trebuie să îmbrace mesajul ală într-o formă coerentă dar cât mai originală,
să creeze sunete noi sau chiar sensatii noi, combinari noi de sunete sau instrumente, pentru că până la urmă muzica este un act de creatie.
De aici, foarte usor ajungi să deslusesti o trăsătură de caracter importantă a oamenilor, după modul în care privesc muzica: oameni deschisi, inovatori, interesati, proactivi si oameni inchisi, conservatori, speriati, defensivi (si o multime de categorii intre).
E aceeasi trăsătură care se desprinde de exemplu dintr-un film pe care l-am vazut recent - The Man from Earth (un film pe care il recomand) in care un om le spune prietenilor lui (toti profesori la un colegiu din cate am inteles) niste chestii care contrazic puternic convingerile lor stiintifice / religioase. Individul are argumente foarte puternice si face fata inteligent unui tir de intrebari, dar prietenii lui continuă să considere că totul e fie un joc, fie parte dintr-o iluzie a unui nebun.
Foarte importantă mi-i s-a părut alegerea functiei de profesori pentru personajele principale. Dacă profesorii, educatorii generatiilor viitoare - sunt si ei inchisi, speriati de schimbare, viitorul nu suna bine.
Din păcate lucrurile stau asa si la noi, unde schimbarea - schimbarea majoră a politicilor generale pe un anumit domeniu - este se pare cel mai greu de realizat, iar aceia putini care chiar o doresc sunt sufocati de restul, împinsi dde colo-colo, ametiti cu probleme, proceduri, legi si izolati în colt cu nebunii.
Să vă dau exemple? Trecerea la linux in scoli si universitati, votul uninominal, legalizarea prostitutiei, canabisului si casatoriei intre persoane de acelasi sex, exmatricularea studentilor care copiaza si nepromovarea celor care nu merită să promoveze, modificarea completă a sistemului de educatie preunversitar, penalizarea PRO-tv-ului pentru stirile de la ora 5 si a canalului OTV pentru tot ce face - prost si impotriva bunului simt si a inteligentei.
Dar incep să mă abat de la subiect. Si poate uit să mă mir din nou de mediocritatea care este promovată peste tot. Azi am ascultat în căsti pe stradă Radio Pro FM. Pe lângă cele trei hituri românesti pe care nici nu mai are sens să le comentez, au mai fost un 50 cent si inca niste melodii - una cu Disco superstar (extrem de aiurea) si una cu un tip care se lamenta pe engleză că nu-l mai iubeste gagica. (sau că nu e sigur de asta, ceva de genul). În afară de muzică un tip cam prostut, care încearca să fie amuzant si niste reclame made-in-alba-iulia (m-am prins ca au si statie locala care face stiri si reclame).
Aceste 15 minute au avut un interesant efect de tip reality - check pentru mine, care mă uit la televizor doar o dată pe lună, ascult radio la fel de rar (în afară de Guerilla sau radio-uri de pe net care sunt în altă categorie), nu ies decât în anumite cluburi si nu citesc decât cotidianul, pe net.
Până la urmă societatea românească nu poate fi altfel si poate nu doreste sa fie altfel. Ignorance is a bliss, asa ca românii sunt fericiti în acest dolce-far-niente în care trăiesc de mai bine de 15 ani de când au vrut să fie liberi.
Mai apar câtiva ca mine, care se pun in fata curentului si se miră apoi de ce aia, de ce aialaltă... sau poate mă grăbesc eu... în vreo 50 de ani scăpăm si de manele...
P.S. Respect pentru:
Radio Guerilla (muzica bună, bilete la teatru, campanii sociale interesante, stiri obiective, emisiuni ok)
Cotidianul (articole ok, campanii sociale si culturale)
Cafeneaua La Pas din Alba Iulia (pentru că insistă să fie altfel)
duminică, ianuarie 20, 2008
Valul espresso si malul romanesc.
Acum cateva luni, pe la sfarsitul primaverii anului trecut mai exact, fratele meu, venit in vizita din SUA, imi povestea cu o usoara nota de (auto)ironie despre Espresso's New Wave care lovise se pare New York-ul.
Era vorba de o serie de noi tehnici de preparare si / sau servire a cafelei de tip espresso, promovata in localurile trendy la rand de arta (savoarea unuui tip special de cafea preparata intr-un anumit mod, la care se adauga o estetica deosebita - vezi imagine - creaza un cadru nou, mai rafinat procesului de altfel relativ banal al sorbirii licorii propriu-zise).
Fiind un fan declarat al acestui tip de cafea (de fapt este singurul tip de cafea pe care o agreez), m-am bucurat (si amuzat bineinteles) sa vad ca americanii au mai scos o gaseslnita de pe undeva, dupa ce ani buni auzisem mai peste tot ca la ei se consuma o cafea destul de proasta si foarte light. Articolul originial legat de Espresso Wave -> aici.
Mi-am amintit de Valul american de espresso datorita unui articol citit pe blogul lui Ioan T. Morar, despre cafeaua / cafeneaua Starbucks din Bucuresti, care e orice doar un espresso cumsecade nu.
Despre espresso-ul cumsecadei am invatat de la cea mai buna sursa posibila: un italian stabilit de ceva timp in timisoara, cu apucaturi tipice: curvar dar de treaba, agitat in trafic si mare amator de espresso scurt, pana la jumatatea canutei (da din aia mica), cu putin lapte proaspat si mult zahar. Mi-a placut din prima aroma puternica si senzatia pe care o ai (nu tot timpul dar de cele mai multe ori) dupa o cafea de genul asta si parca imi si imaginam nasterea espresso-ului ca pe un proces creator care a pus impreuna tehnica macinarii cu arta bunului gust pentru a atinge perfectiunea - maximul de senzatie pe care ti-l poate produce banala indeletnicire.
Lasand in mijlocul acelui proces oameni nepregatiti /neinteresati, la Starbucks Bucuresti s-a pierdut acel ceva care defineste produsul si a ramas in urma o apa colorata cu un nume pretentios.
O experienta similara am trait in cateva randuri la Alba-Iulia, desi sub alt aspect: in multe din localurile (sa zic trendy?) pe unde-mi consum existenta, a fost re-inventat espresso-ul si pus in categorii pentru toate asteptarile. Astfel, mai peste tot exista espresso scurt (adica espresso) si espresso lung (cu mai multa apa, pentru omorat plictiseala). Si dupa ce abia ma obisnuisem cu ideea si am inceput sa comand direct espresso scurt cu lapte, o noua gaseslnita romaneasca isi face aparitia: essspresso-ul italian.
Va sa zica exista o categorie de oameni care dupa ce au comandat espresso, s-au simtiti ofensati de cantitatea de lichid primit si probabil au apostrofat chelnerita sau chiar barmanul. Iar cate unul mai rasarit dintre cei mustruluiti de clienti si-a adus aminte ca italienii asa l-au proiectat.
Mi-l si imaginez pe Mr. Cool, abia venit din Germania cu BMW-ul lucind, intrand lent in tzoale de firma in Mall-ul din Alba Iulia unde lucreaza vreo cinci fosti colegi de clasa, urcand la KM 0 (un bar plasat in centrul atentiei) si comandand un espresso:
"- Domnisoara! Alo! Ce e asta? Pai pune acolo mai serios, io-s de atata?
- Pai stiti, espresso italian...
- Lasa-ma cu macaronarii, tu pune acolo calumea, hai, ia-l si adu-mi altu!!"
Malul romanesc, creat cu capete seci si tupeu, sprijinit cu bani din afaceri dubioase mai sparge iata un val venit de dincolo si-l transforma in ceva autohton, lipsit de sens sau savoare.
