Fata de la vinuri si criza stiintelor economice

In fiecare zi în care mă întorc de la scoală, trec pe lângă un magazin de vinuri al unei firme destul de cunoscute în România. Frumos amenajat, contrastant cumva cu împrejurimile, parcă rupt din revistele de specialitate sau din teoriile de marketing.
În magazin observ de fiecare dată, la micul birou din magazin, o domnisoară - si ea foarte prezentabilă care pare a se plictisi de moarte. Din activităţile ei aş putea enumera următoarele: făcutul unghiilor, cititul revistelor mondene sau a broşurilor Avon / Oriflame, rezolvatul de integrame, rareori câte o suetă cu vreo prietenă si extrem de rar - servirea vreunui client sau cititul vreunui document ce pare a fi de la firmă.

La început m-am întrebat care e faza cu gagica: dacă pe lângă looks are si ceva brain - mi-e greu de crezut că s-ar multumi cu un asemenea job (în plus, revistele mondene şi broşurile avon / oriflame de care ziceam mai sus cam rezolvă dilema capacităţii ei intelectuale).
Totuşi, chiar dacă intelectul nu e puntul ei forte, e suficient de drăgută să-si poată face viaţa mai uşoară profesional (nu că as fi de acord cu asta, dar se practică); dacă nu vrea un asemenea compromis, poate încerca un job pe la vreo televiziune unde nu tre să stii prea multe să prezinţi vremea sau mai ştiu eu ce; sau ar putea să lucreze în fashion - sau măcar într-un alt magazin unde rata de clienţi pe oră depăşeşte raportul unitar, mai ai şi alte activităţi, şi colegi cu care poţi dezbate chestii în pauză...

Punctul mai interesant mi se pare totuşi de ce există asemenea joburi, de ce se promovează un asemenea model social în care locul de muncă contează doar cantitativ si nu calitativ. Oamenii vor locuri de muncă. Oamenii trebuie să câştige bani, ca să trăiască. Şomajul e rău. Toate astea sunt simple adevăruri, axiome ale vieţii democrat - capitaliste. Nu contează valoarea pe care un anumit loc de muncă în crează pentru societate - mergem înainte ca soldatul rus. După cum la Orwell - războiul trebuie să existe, să devină perpetuu ca unică modalitate de a consuma şi prin asta de a conserva structura socială, la fel sunt astfel de joburi o formă de sclavagism modern, cu acelaşi scop - de a păstra puterea concentrată în mâinile celor care o deţin.
Urmărirea profitului individual fără a ţine seama de consecinţe nu e o practică democratică şi capitalistă (cel puţin nu una corectă). Responsabilitatea socială, care a început timid să fie impusă de foruri europene e o idee bună, dar trebuie orientată înspre regândirea principiilor care stau la baza economiei de piaţă. Criza economică mondială din această perioadă e (încă) un argument. După cum scria într-un articol recent din "Dilema Veche" (pe care momentan nu-l găsesc) - "asistăm nu doar la o criză a economiei ci şi la una a ştiinţelor economice" - iar fata din vitrina magazinului de vinuri e doar o mică problemă!