De la Edward R. Murrow, care impunea standarde reale în jurnalismul American (şi mondial), media pare a fi pe o continuă pantă descendentă: informarea şi educarea publicului nu mai sunt de mult obiectivele ziarelor şi televiziunilor de peste tot - din Americi până în România - fiind înlocuite de profitabilitatea financiară (obţinută prin rating făcut pe baza şocului produs audienţei) şi, poate mai important, de posibilităţile de manipulare şi şantaj oferite diferitelor cercuri de interese.
În cazul particular al României, lucrurile sunt poate şi mai haotice, jurnalismul fiind ca şi restul domeniilor mai puţin structurat, mai sălbatic, cu forţe antitetice încercând să-şi găsească un loc.
Unul din exemplele potrivite cu cele de mai sus, este mediatizarea excesivă a unui eveniment aflat într-o zonă oarecum gri a conduitei academice: doi profesori de la universitea la care predau s-au agitat puţin prea mult la banchetul de final de an şi au apărut pe net (evident!) în ipostaze mai puţin profesionale. Cum cheful era în toi ei erau cam ameţiţi, iar concursul de dans propus de studenţi i-a prins pe cei doi care au ajuns la un moment dat fără cămaşă sau curea.
E drept că cei doi arată mai puţin estetic decât domnişoarele din jurul lor, că alţii nu se dădeau în spectacol în jur - dar punctul esenţial rămâne faptul că ei au fost inofensivi fizic şi mental pentru cei din jur: studenţi şi profesori. Privind filmuleţul, care în titlul maliţios face referire la o agresiune asupra studentelor, nu am putut decât să mă amuz, în special pentru că cunosc (destul de bine) majoritatea persoanelor implicate.
Că evenimentul e senzaţionalist, că sexul se vinde chiar şi unde nu există decât o vagă urmă pot înţelege. Dar că Realitatea TV consideră asta o ştire, că alte televiziuni şi radiouri interpretează în varii moduri evenimentul de altfel banal (şi care s-a petrecut în urmă cu mai bine de şase luni) nu pot înţelege - sau mai bine zis nu pot accepta. Iar interesele de manipulare sunt evidente în acest caz unde s-a aşteptat momentul potrivit: alegeri universitare pentru două posturi în conducere, pentru care, culmea - cei doi candidează!
miercuri, ianuarie 21, 2009
Jurnalismul salbatic si profii de la universitate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Defapt care e problema? Cei doi profesori erau in timpul lor liber, puteau sa se desfasoare in libertate fara sa dea socoteala cuiva pentru aceasta. Studentele cu care dansau erau deja absolvente, deci nu mai aveau examene cu cei doi.
Problema este ca cei doi si-au depus candidatura pentru posturi de conducere si acest fapt a ajuns la urechile vre-unui binevoitor din presa. RUSINE pentru Realitatea Tv, Adevarul (care nu este la primul articol jignitor la adresa Universitatii "1 Decembrie 1918" Alba Iulia), stirilocale.ro, si alte televiziuni si site-uri care au preluat stirea. Asa se intampla cand nu mai exista subiecte de scandal, iar jurnalistii nu inteleg ce inseamna sa faci jurnalism si stiri profesioniste. Pacat!
probabil ca asa inteleg unii sa faca dintr-o conjunctura, o intamplare scoasa din context o continua goana dupa senzational. profesorii sunt denigrati in ultimul hal, stirile aranjate dupa bunul plac al unora, orice titlu tendentios e o posibilitate de a creste ratingul...unora ar trebui sa le fie rusine ca se numesc jurnalisti. dezamagitor !
adevarul e ca si eu m-as inscrie si eu la o "agresiune"de genu':P
Din ce am vazut la tv cred ca vina e doar a profesorului care a facut filmarea...trebuia sa scoata chestia asta la montaj...oare chiar e profesionist???...m-as mira...mai ales ca urma sa multiplice dvd-ul studentilor de la informatica...care prin specializarea lor sunt tentati sa "sparga" filmarea si sa faca ce vor cu ea...dar ca au iesit doar acum filmarile e un nou semn de intrebare...cat despre cei doi profesori eu cred ca sunt nevinovati...erau in timpul liber...a fost doar o camasa data jos...care e problema???...eu as iesii in strada pt ei...
Consider ca incidentul constituie o activitate strict privată, desfăşurată în afara universităţii, în afara oricarei activităţi didactice, separată absolut de orice cadru organizatoric în care să fie implicată în vreun fel Universitatea „1 Decembrie 1918” – Alba Iulia. Materialele filmate nu au avut ca obiect difuzarea în nici un fel pe Internet sau/şi posturi de televiziune sau ziare din România sau din străinătate, având statutul de proprietate individuală. Activitatea de postare a acestora pe Internet o consider o încălcare gravă a drepturilor de autor, cu atât mai mult cu cât persoanele care apar în imaginile decupate din materialul video brut, nu şi-au exprimat niciodată acordul de-a fi făcute publice. Consider gestul de difuzare a acestor materiale ca pe o fraudă şi o intenţie clară de-a denigra pe toţi cei care apar în imagini (fie cadre didactice, fie absolvenţi) şi în aceeaşi măsură de-a denigra şi întina imaginea universităţii şi pe a tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea didactică, indiferent dacă aceştia sunt studenţi sau cadre didactice universitare.
Dacă, la orice pas ne legăm de activitătile strict personale şi intime ale fiecărei persoane fizice, juridice, publice, etc. atunci de ce ne mai mirăm că nu ne merge bine în ţara noastră?
Spre exemplu, alt "scandal", dar de data aceasta unul politic, privind legea interceptărilor telefonice care produce un dezechilibru între drepturile individului şi drepturile statului de a verifica mediul informaţional românesc: "...trebuie să verificăm ca societate dacă nu cumva suntem în faţa unui Big Brother din America, care se transferă într-un Small Brother din România. Eu spun că, în acest moment, este mai clar că trebuie să ne uitam la legislaţia care să interzică şi să pedepsească orice fel de abuz din punct de vedere al invadării spaţiului personal al românului. Întărim aici şi libertăţile cetăţeneşti în partea cealaltă", a afirmat Geoană în conferinţa de presă de la Craiova. Mă întreb de ce DOAR acum au ieşit la iveală aceste "informaţii ascunse"? De ce după atâta timp? Bineînţeles, răspunsul e aproape evident: conflictele de interese apar întotdeauna atunci când nici măcar nu te aştepţi...
Pe baza aşa ziselor scandaluri, presa şi televiziunile se pare că îşi "măresc" rating-urile, neţinând cont de faptul că toţi suntem oameni, toţi greşim, nimeni nu-i perfect (nu a fost şi nici nu va fi) judecând sau comentând semenii lor.
Nu se poate. Concluzionez din articolul tau urmatoarele:
1. presa e un business inainte de toate.
2. Insetati de audiente exagereaza orice titlu/stire.
2. Mass-media din Ro e o unealta de manipulare.
Imi trece acum prin minte: "Hai, nu zau?" Nu ma intelege gresit, postul e ok, insa ideea cum ca mass-media ar trebui sa urmeze o conduita de inalta morala e istorie....si asta nu o sa se mai repete. E un business care face bani din nefericirea ta. Asta este singura religie. Personal am ajuns sa urasc jurnalistii aproape la fel de mult ca politistii.
Cat despre cei doi profesori n-am ce sa zic. E partial si vina lor. Trebuie sa te feresti de filmulete de genul asta, sau daca o faci, organizeaza un mic "accident" sa le stergi ulterior. Asta e. Spatiul privat, intimitatea, sunt doar niste expresii in vocabular.
Trimiteți un comentariu