"Today's copyright terms are simply absurd. Nobody needs to make money seventy years after he is dead. No film studio or record company bases its investment decisions on the off-chance that the product would be of interest to anyone a hundred years in the future. The commercial life of cultural works is staggeringly short in today's world. If you haven't made your money back in the first one or two years, you never will." (sursa)
Regulile din zilele noastre ale copyrightului sunt absurde. Nimeni nu are nevoie să facă bani şaptezeci de ani după ce a murit. Nici un studio de producţie de film, sau companie de discuri nu-şi bazează investiţia pe posibilitatea vagă ca produsul să fie interesant pentru cineva peste o sută de ani în viitor. Viaţa comercială a bunurilor culturale este uimitor de scurtă în lumea de azi. Dacă nu ţi-ai recuperat banii în primii doi ani, n-o s-o faci niciodată.
Textul face parte din platforma politică a Partidului Piraţilor, partid fondat în Suedia ce candidează pentru parlamentul suedez şi care recent a obţinut un loc în Parlamentul European. Deşi amuzant la prima vedere (apropo de circul românesc ce se îndreaptă spre PE), Partidul Piraţilor e o chestiune serioasă: elementul central al doctrinei lor este regândirea completă a legilor copyright-ului în sensul liberalizării circulaţiei informaţiei şi a protejării intimităţii oamenilor.
Obişnuiţi de prea mult timp cu un anumit status quo în ceea ce priveşte producţia intelectuală, ne mulţumim (cei mai mulţi dintre noi) să ne fofilăm, să trecem uşor pe lângă lege: mai cumpărăm o licenţă lângă cele cinci programe fără licenţă, mai un DVD lângă tona de filme downloadată de pe net, mai primim un CD cadou lângă cei 100 GB de mp3-uri apărute cine-ştie-de-unde.
Dar nimeni (până acum) nu s-a gândit că totuşi ceva nu e bine: ceva nu e bine în faptul că muzicieni sau actori (uneori nu prea buni) au avion personal şi limuzină-hummer; ceva nu e bine în faptul că unii producători de bunuri imateriale şi-au asigurat venituri impresionante nu doar pentru ei ci pentru urmaşii urmaşilor lor. Chiar dacă oamenii care crează (muzică, filme sau chiar soft) aduc o valoare în societate, mi se pare o discrepanţă majoră între valoarea respectivă şi beneficii - ceva neîntâlnit în alte domenii: până la urmă de ce un pictor sau un scriitor are drepturi mai puţine decât un muzician? (Pictorul vinde pictura o dată în timp ce muzica se închiriază cu anumite drepturi).
O ultimă idee, apropo de Partidul Piraţilor: într-o lume din ce în ce mai eterogenă şi mai dinamică, cred că această formă de organizare politică are potenţial de creştere: tratează o problemă punctuală, are o existenţă finită şi reprezintă un grup ţintă foarte clar definit. Faţă de ideea unui partid care încearcă să reprezinte o masă mare de oameni (vezi socialism vs. liberalism) şi nici asta nu reuşeşte datorită scăderii importanţei doctrinei în politică (la noi nici nu mai prea există din momentul în care socialiştii fac guvern cu liberalii), asemenea partide de nişă, temporare, s-ar putea să fie o soluţie, s-ar putea să fie o expresie politică a societăţii civile!
luni, iunie 15, 2009
Partidul Piratilor
miercuri, ianuarie 21, 2009
Jurnalismul salbatic si profii de la universitate
De la Edward R. Murrow, care impunea standarde reale în jurnalismul American (şi mondial), media pare a fi pe o continuă pantă descendentă: informarea şi educarea publicului nu mai sunt de mult obiectivele ziarelor şi televiziunilor de peste tot - din Americi până în România - fiind înlocuite de profitabilitatea financiară (obţinută prin rating făcut pe baza şocului produs audienţei) şi, poate mai important, de posibilităţile de manipulare şi şantaj oferite diferitelor cercuri de interese.
În cazul particular al României, lucrurile sunt poate şi mai haotice, jurnalismul fiind ca şi restul domeniilor mai puţin structurat, mai sălbatic, cu forţe antitetice încercând să-şi găsească un loc.
Unul din exemplele potrivite cu cele de mai sus, este mediatizarea excesivă a unui eveniment aflat într-o zonă oarecum gri a conduitei academice: doi profesori de la universitea la care predau s-au agitat puţin prea mult la banchetul de final de an şi au apărut pe net (evident!) în ipostaze mai puţin profesionale. Cum cheful era în toi ei erau cam ameţiţi, iar concursul de dans propus de studenţi i-a prins pe cei doi care au ajuns la un moment dat fără cămaşă sau curea.
E drept că cei doi arată mai puţin estetic decât domnişoarele din jurul lor, că alţii nu se dădeau în spectacol în jur - dar punctul esenţial rămâne faptul că ei au fost inofensivi fizic şi mental pentru cei din jur: studenţi şi profesori. Privind filmuleţul, care în titlul maliţios face referire la o agresiune asupra studentelor, nu am putut decât să mă amuz, în special pentru că cunosc (destul de bine) majoritatea persoanelor implicate.
Că evenimentul e senzaţionalist, că sexul se vinde chiar şi unde nu există decât o vagă urmă pot înţelege. Dar că Realitatea TV consideră asta o ştire, că alte televiziuni şi radiouri interpretează în varii moduri evenimentul de altfel banal (şi care s-a petrecut în urmă cu mai bine de şase luni) nu pot înţelege - sau mai bine zis nu pot accepta. Iar interesele de manipulare sunt evidente în acest caz unde s-a aşteptat momentul potrivit: alegeri universitare pentru două posturi în conducere, pentru care, culmea - cei doi candidează!
