Protest!

Poate cel mai trist eveniment din România ultimei perioade a fost dispariţia societăţii civile: după o istorie presărată cu răscoale, cu oameni traşi pe roată, marcată de o revoluţie sângeroasă în care pe lângă interesele şi manipulările ce nu mai pot fi contestateau existat totuşi oameni care au luptat pentru idealuri, oameni care au fost arestaţi, bătuţi sau chiar omorâţi - după toate astea, poporul român e într-o stare de letargie, cumpărat cu mici şi bere de aleşii neamului, sau căutând fericirea la spălat de vase şi cules de căpşuni pe dincolo.

Cum fiecare epocă are războiul ei, epoca în care trăim are poate cel mai pervers tip de război: un război mental, un război de capacitate psihică şi emoţională: câştigă cei mai abili, mai stăpâni pe ei, mai informaţi - să protestezi până la urmă nu e simplu: trebuie să te organizezi, trebuie să cunoşti legislaţia (să nu plăteşti amenzi aiurea, sau chiar să stai după gratii că n-ai avut o foaie), trebuie să-ţi rişti imaginea publică, să reuşeşti să atragi opinia publică de partea ta - pentru că scopul principal acolo trebuie să se regăsească: în a mişca ceva în sistem. Trebuie scuturat viguros sistemul, zic eu, cel puţin eu unul m-am săturat de el: m-am săturat de oameni care ştiu totul mai bine (se pricep la orice), de membri în comiţii şi comitete care fac de toate şi nimic, de forme fără fond, de incultură şi de "merge şi-aşa", de manele şi manelişti, de diletanţi cu multe diplome, de pile, cunoştiinţe şi relaţii, de făcut orice pentru voturi, de fenomene de masă care distrug individualitatea umană, de educaţia fără logică, de bani daţi la nunţi şi botezuri, de pensionari arţăgoşi, de preoţi radicali, de prostie şi intoleranţă!

Şi ce? Şi unde? Şi mai ales... cu cine?
Acum ceva timp (nu mai ştiu exaact când a fost), preşedintele Băsescu urma să fie suspendat din funcţie de Parlament - o instituţie românească în care (în mare parte) interesul propriu primează interesului public. Deşi Băsescu e departe de a fi un model pentru mine, am participat la Cluj la manifestaţia de susţinere... eu, vreo 50 de membri de partid şi încă vreo 10 gură-cască. În alt episod m-am bucurat să văd la Bucureşti flash-mob-uri sau protestul anti-Iliescu realizat de Noii Golani.

Efectul a fost redus, dar e un început. Putere există, trebuie doar coagulată. Trebuie doar promovate cauzele: pe bloguri, pe twitter (ca încercarea moldoveană), pe mail, prin toate mijloacele posibile. Bloggerii români momentan sunt preocupaţi fie să scoată un ban, fie să abereze despre orice le trece prin cap fără vreun point anume - ştiu, că doar şi eu fac asta! Poate totuşi ne revenim; poate începem noi şi strângem pe alţii şi pe alţii şi pe alţii; poate totuşi lupta nu e pierdută şi nu e (încă) emigrarea singura soluţie...