Dragostea şi americanii

Şi se făcu că maşinăria de marketing care se numeşte S.U.A, cea care vinde gheaţă eschimoşilor şi autostrăzi României a mai găsit o metodă să facă bani din piatră seacă - să alimenteze consumul de orice, manufactura de prostioare (de fapt made in China), bomboanele şi ale dulcegării: o sărbătoare a dragostei - devenită rapid incontestabilă (ce e rău în a sărbători dragostea?).

Şi după avântul luat de noua sărbătoare, la mama ei, dar şi peste ocean, după câţiva ani de vândut inimioare din toate materialele - de la ciocolată la carton - prin toate colţurile lumii, fără ca măcar să se gândească la asta (greu de crezut că vreun bussines man american şi-a propus să aducă obiceiul în România), Valentine's Day şi-a găsit un inamic supriză: Patriotismul.

Dezamăgiţi probabil mai mult de faptul că n-au venit ei primii cu ideea, unii, au găsit prin arhivele tradiţiilor seculare, milenare (... adăugaţi aici ce adjectiv vreţi) româneşti şi au găsit un echivalent autohton. Norocul a făcut să fie tot pe-acolo, calendaristic vorbind, aşa că... sloganul Iubeşte româneşte a apărut de la sine.
Că noul slogan, noua sărbătoare nu a făcut decât să mute profiturile dinspre cei care vindeau V'Day Cards spre cei ce vând Felicitări de Dragobete, nu prea (mai) contează. Din două puternice simboluri pozitive (Dragoste şi Patriotism) maşina de marketing (românească de data asta) nu putea ieşi rău: nu-l accepţi pe primul eşti insensibil, nu-l accepţi pe al doilea eşti trădător!

Ce mă surprinde cel mai tare este că aceeaşi populaţie care găseşte trendy să critice America în tot şi-n toate, de la politică externă la mâncare, este aceeaşi care copiază cel mai repede tot ce au americanii de oferit: Fast-food, Halloween, Valentine's Day sunt doar câteva exemple.

Cireaşa de pe tort am văzut-o azi, prin universitate: două party-uri de dragobete, din care unul organizat de organizaţia de tineret a unui prolific partid politic. Talk about low...