PROST, PROÁSTĂ, proști, proaste, adj., s.m.și f. 1. Adj., s.m. și f. (Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac.
(sursa: Dexonline)
Deşi definiţia de mai sus pare simplă, să o asociezi cu un individ sau un grup de indivizi nu e lucru simplu.
Ştiu câteva discuţii - de exemplu - în care oameni cu carte sau pricepuţi în varii domenii erau consideraţi proşti (pe drept) datorită comportamentului antisocial sau afectat de alcool. Sunt pe de altă parte oameni la locul lor ce nu au habar pe ce lume trăiesc şi se mulţumesc să "facă umbră pământului", cărora poţi să le zici tot proşti, neavând nici o brumă de cunoaştere a celor înconjurătoare sau vreo fărâmă de judecată peste ceea cu ce sunt obişnuiţi în strâmta lor lume. La fel de proşti sunt diletanţii ce par culţi şi interesanţi, dar care dau cu bâta în proverbiala baltă imediat cum intri în amănunte, indiferent de subiect. Alte şi alte tipuri şi tipologii umane pot fi asociate, cotextual, prostiei - inflexibilitatea (e prost în sens social cel care nu face niciodată nici un compromis cât de mic), credulitatea (ce proastă e aia că a plecat cu ăla), vorbăria (prost e omul ce nu ştie când să tacă) şi cred că ar mai fi şi altele, dacă aş mai sta mult să mă gândesc.
Dar cred că primul meu obiectiv e atins şi anume să vă fac să vă gândiţi (măcar pe voi, cei 20 - 30 de cititori), cât de largă e definiţia de mai sus şi cât de neclară în utilizarea ei zilnică.
Al doilea punct e - zic eu - mai interesant: există pare-mi-se în media românească - adicătelea pe bloguri, forumuri, tv, presă - dar şi înrădăcinat în discursul social pe care vi-l puteţi imagina ca totalitatea discuţiilor purtate la birt, la piaţă sau la coafor, o foarte mare tendinţă de remarcare a prostiei naţiei. Cunoaşteţi cred foarte bine replici de genul "dacă prostia ar durea..." şi în ultima vreme pare că s-au înteţit cei ne-proşti (conform sensului larg de mai sus nu consider "deştept" un antonim la "prost") care critică un grup vag, eterogen, denumit de obicei ei sau ceilalţi.
Dar dacă tot mai multe grupuri încep să arunce eticheta prostiei înspre alte grupuri, nu pot să nu mă întreb oare câţi indivizi din acele grupuri se regăsesc pe rând în postura de prost şi ne-prost, cine are de fapt dreptate, cine-şi poate asuma rolul de a eticheta prostia şi cu ce drept. Întrebări retorice probabil, pentru că într-un sistem atât de haotic ca cel din românia, în care nu există repere valorice coerente (sau sunt dar puţine şi intens discreditate de diletanţi cu tupeu şi comportament scenic) nu poate exista consens.
Cireaşa de pe tort, sau bomboana de pe colivă pentru cei fatalişti mi-a apărut ieri când mă pregăteam să ies din casă: la televizor, un individ se lamenta de prostia românilor...la OTV...
Deşi definiţia de mai sus pare simplă, să o asociezi cu un individ sau un grup de indivizi nu e lucru simplu.
Ştiu câteva discuţii - de exemplu - în care oameni cu carte sau pricepuţi în varii domenii erau consideraţi proşti (pe drept) datorită comportamentului antisocial sau afectat de alcool. Sunt pe de altă parte oameni la locul lor ce nu au habar pe ce lume trăiesc şi se mulţumesc să "facă umbră pământului", cărora poţi să le zici tot proşti, neavând nici o brumă de cunoaştere a celor înconjurătoare sau vreo fărâmă de judecată peste ceea cu ce sunt obişnuiţi în strâmta lor lume. La fel de proşti sunt diletanţii ce par culţi şi interesanţi, dar care dau cu bâta în proverbiala baltă imediat cum intri în amănunte, indiferent de subiect. Alte şi alte tipuri şi tipologii umane pot fi asociate, cotextual, prostiei - inflexibilitatea (e prost în sens social cel care nu face niciodată nici un compromis cât de mic), credulitatea (ce proastă e aia că a plecat cu ăla), vorbăria (prost e omul ce nu ştie când să tacă) şi cred că ar mai fi şi altele, dacă aş mai sta mult să mă gândesc.
Dar cred că primul meu obiectiv e atins şi anume să vă fac să vă gândiţi (măcar pe voi, cei 20 - 30 de cititori), cât de largă e definiţia de mai sus şi cât de neclară în utilizarea ei zilnică.
Al doilea punct e - zic eu - mai interesant: există pare-mi-se în media românească - adicătelea pe bloguri, forumuri, tv, presă - dar şi înrădăcinat în discursul social pe care vi-l puteţi imagina ca totalitatea discuţiilor purtate la birt, la piaţă sau la coafor, o foarte mare tendinţă de remarcare a prostiei naţiei. Cunoaşteţi cred foarte bine replici de genul "dacă prostia ar durea..." şi în ultima vreme pare că s-au înteţit cei ne-proşti (conform sensului larg de mai sus nu consider "deştept" un antonim la "prost") care critică un grup vag, eterogen, denumit de obicei ei sau ceilalţi.
Dar dacă tot mai multe grupuri încep să arunce eticheta prostiei înspre alte grupuri, nu pot să nu mă întreb oare câţi indivizi din acele grupuri se regăsesc pe rând în postura de prost şi ne-prost, cine are de fapt dreptate, cine-şi poate asuma rolul de a eticheta prostia şi cu ce drept. Întrebări retorice probabil, pentru că într-un sistem atât de haotic ca cel din românia, în care nu există repere valorice coerente (sau sunt dar puţine şi intens discreditate de diletanţi cu tupeu şi comportament scenic) nu poate exista consens.
Cireaşa de pe tort, sau bomboana de pe colivă pentru cei fatalişti mi-a apărut ieri când mă pregăteam să ies din casă: la televizor, un individ se lamenta de prostia românilor...la OTV...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu