Din viata unui biciclist autohton

Pedalez calm pe una din străzile din Alba Iulia. Mă întorc de la universitate, unde surprinzător am rezolvat azi mai multe lucruri decât mi-as fi imaginat. Sunt calm nu pentru că afară ar fi vreme de plimbare - sunt poate în jur de 6-7 grade si vânt - ci pentru că între cele câteva produse alimentare, sticla de suc si hrana motanului pe care doar le-am achizitionat, în rucsac am laptopul asa ca m-am decis sa fiu extra carefull.

Dintr-o dată, un sunet brut, total în afara ambianţei, mă scoate din starea de reverie, ma propulsează (instinctiv) mai la dreapta, urmând ca doar secunde mai târziu să constientizez că era un claxon al unei masini din spate.

Trecând peste problematica claxonării în sine, reglementată parcă printr-o lege la modul "minim 25 de metri înainte" şi "fără să îi determine [pe ăia de-i claxonezi] la manevre ce pot pune în pericol siguranţa circulaţiei" si asa mai departe, ajung să mă gândesc la statutul ingrat al biciclistului autohton, care spre deosebire de fratii lui de cruce de prin Amsterdam (vezi poza) este o specie rară, cu obligatii de cele mai diverse si fără prea multe drepturi.


Va să zică eu si cu bicicleta mea cu tot să ne dăm o dată la o parte, că omul se grabeste. Doar că partea în care m-am dat (si m-as fi dat mai din timp să nu care cumva să încurc circulatia) are o mică hibă: e ocupată cam de la jumatea trotuarului si până prin carosabil cu masini parcate.
Trotuarul, nu-i asa, e al pietonilor, atât cât a mai scăpat din el după aceleasi masini care nu au unde să parcheze pe drumul de la scară la alimentară (că doar n-or merge bietii oameni pe jos).
Ălalat bulevard - paralel cu aista - e si mai al dracu: e pietonal! Adicătelea doar pentru pietoni. E larg, are două benzi si din fericire masinile nu prea intră pe el (oricum o să ajungă parcare în curând). Bicicletele însă nu au voie, să nu pună în pericol siguranta cetăteanului.

Îmi aduc aminte că odată am fost cu un prieten pe acolo cu bicicletele si ne-au oprit gardienii, care pe un ton suficient de condescent să vrei să-i calci pe cap cu buldozerul si să-i zidesti într-o pistă de biciclisti, ne anuntau că s-ar putea să rămânem fără roti, spite, valve si cate si mai cate trebuincioase deplasării pe două roti.

În final, nu pot decât să-mi cer scuze cetătenilor din Alba Iulia pe care îi pun în pericol, masinilor care trebuie să astepte după mine prin intersectii, asfaltului pe care îl calc în roti si aerului pe care nu-l poluez.