In filmele americane cu adolescenti, baiatul se uita in timpul orelor cu jind dar pe ascuns la formele fetei. Desi dragut, inteligent si de cele mai multe ori sensibil, el e prea rusinos sa intre in vorba cu ea, sau daca o face se balbaie lamentabil.
Fata observa dilema lui, il apreciaza - in special pentru partea sensibila din el si pentru lupta pe care o da el insusi cu instincele sale de lup - si face ea primul pas, sau macar ii arata directia cea buna.
De fapt, in realitate (cea autohtona), lucrurile nu stau chiar asa. Fata nu face nici un pas si se face ca nu-i vede privirea - desi el incearca sa-si umezeasca de fiecare data ochii cand face eye-contact. Mai mult, fiind rusinos, nu este de loc cool si fetei nu-i plac baietii care nu sunt populari. Si daca-i suprinde privirea mai jos de barbie, e direct pus in galeata (destul de mare de altfel) cu obsedati.
In alta parte, in alta poveste, un student sta cuminte in banca lui si dupa cateva fraze din care ceva-ceva parca intelege se deconecteaza de curs. Nu mai intelege mare lucru si i-e rusine sa recunoasca. I-e rusine sa intrebe, sa vorbeasca si prefera sa stea cu ochii pe geam. Las ca intelege el acasa cursul une e liniste, pace, nu-l deranjeaza nimeni si in plus de asta poate fi el insusi fara nici o frica. Frica asta, de a nu da rau in fata celorlati, de a nu fi judecat, de a nu pierde din farama de popularitate existenta e cel mai mare inamic a generatiei in care traiesc si cred ca si a generatiilor cu care lucrez la universitate.
De partea cealalta a baricadei, stau tupeistii, cei care nu mai au pic de rusine, care dau din coate, fura, injura, urla in gura mare. Care invart bani gri prin masini negre cu geamuri fumurii, care platesc o suta de facturi de curent ale altora ca asa vrea muschii lor, care cumpara voturi, politisti, judecatori si senatori.
Intre cele doua categorii, lipseste ca de obicei o clasa de mijloc. Lipsesc oamenii relaxati, deschisi spre semenii lor, prietenosi si politicosi fara a fi umili, care intreaba fata cu zambetul pe buze "Stii, cred ca esti foarte draguta, ce-ai zice sa iesim la o cafea?", care sacaie profesorul cu intrebari pana e sigur ca a inteles ce i s-a pus pe tabla si care poate atrage atentia altora cand gresesc - nu sa se dea rotunzi ci ca sa-i ajute.
Sper doar sa traiesc suficient sa lucrez cu o asemenea generatie!
miercuri, martie 26, 2008
The next generation?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Poate ca problema nu e asa de grava...Cred ca nu e totul pierdut si ca mai sunt cativa cu care ti-ar placea sa lucrezi. Intr-adevar, majoritatea sunt inclusi in cele doua clase pe care le-ai delimitat tu, dar, daca te uiti mai bine in jur, cred ca o sa observi si tineri carora le mai place sa citeasca, sa fie senini, sa povesteasca despre un film sau sa arunce cu bulgari de zapada. Nu pot crede ca tinerii de care zici tu, "the next generation" ar putea fi atat de radical redusi la imbecilitate; sa speram ca nu, cel putin. :) Si hai sa speram ca nu e totul pierdut.
Ei, da, in general sunt optimist. Doar ca ma lovesc prea mult de indiferenta si de lipsa chefului vital incat tind sa devin melodramatic :)
Trimiteți un comentariu