Recent, mi-a atras atentia un articol din Dilema Veche, din care am să citez un fragment:
"Discursul european este, prin urmare, unul multiculturalist, dar nu în sensul unei ideologii globalizante care egalizează toate practicile socio-culturale, descurajează comparaţiile şi interzice orice judecată de valoare sub suspiciunea de „incorectitudine politică“.[...]
Ceea ce nu se înţelege încă în anumite medii (la noi şi aiurea) este faptul că specificitatea culturală naţională nu trebuie concepută în opoziţie cu identitatea europeană. Românitatea, polonitatea, germanitatea nu constituie apartenenţe conflictuale în raport cu europenitatea. E vorba, în fapt, de o dublă identitate, de o dublă înrădăcinare."
Întotdeauna am fost pro multiculturalitate. Îmi aduc aminte impresia puternică pe care mi-a lăsat-o Hamburgul, în cele doar câteva zile de hoinăreală printre sute de albi, arabi, negri, asiatici. La fel am resimtit si în Amsterdam puterea meltingpotului cum denumea fratele meu fenomenul acum mult timp într-un eseu - proiectându-mi în creier o imagine plastică a combinării culturilor, iar experienta recentă a New Yorkului nu poate decât să întărească conceptia pozitivă sau pozitivistă pe care o am relativ la fenomen.
Refuzul sau reticenta spre o deschidere în directia multiculturalitătii este o supralicitare a trăsăturilor definitorii ale unui popor si-mi aminteste de un alt citat care mi s-a lipit de creier:
If we all reacted the same way, we'd be predictable, and there's always more than one way to view a situation. What's true for the group is also true for the individual. It's simple: Overspecialize, and you breed in weakness. It's slow death.
A doua afirmatie ar fi în sensul constructiei pe care o urmăresc, aceea că mă pot declara, cu o sigurantă de-a dreptul empirică - patriot.
Am aflat asta pe vremea când, student fiind, am participat la un program de practică în Germania pe o perioadă de două luni. Dacă la începutul perioadei, sub semnul entuziasmului mă gândeam care ar putea fi solutiile pentru a rămâne în Germania la finalul perioadei - sau de a mă întoarce (la un viitor roz) după terminarea studiilor în tară, pe parcurs lucrurile s-au schimbat: oamenii care mă scoteau tot timpul la grătare si bere nu-mi erau de fapt prieteni, colegii de apartament mă ignorau aproape total iar cel mai mult, după un timp - mi-a lipsit posibilitatea de a mă exprima în limba română, de a putea argumenta cu toate cuvintele imaginate, de a putea glumi ironic. Petreceam ore întregi vorbind pe net cu cei de-acasă, iar spre final am fost atât de devastat încât am numărat orele rămase până la plecare. Inutil să spun că sefa de la firma la care am lucrat m-a solicitat pentru un post permanent după terminarea scolii - plătit din start cu peste o mie de euro, solicitare pe care am refuzat-o politicos.
Făcând o conexiune între cele trei puncte, insist pe ideea în care patriotismul si multiculturalismul nu se exclud reciproc ci sunt poate elemente esentiale a ceea ce se doreste a fi noua constructie europeană. Din păcate observ si eu în anumite medii (la noi si aiurea) că nu toată lumea pare a întelege acest simplu fapt: că suntem toti oameni în primul rând, că toti avem bunele si relele noastre si că tine de noi să învătăm si să preluăm cele bune de la străini si nu cele rele.
Antiamericanism, terorism, rasism, xenofobie - sunt cuvinte care ar trebui să dispară din mentalul colectiv al umanitătii.
Însă cum se poate asta când timisorenii urăsc bucurestenii în general si fără un motiv anume, bucurestenii se simt superiori provinciei, românii urăsc ungurii, majoritatea lumii urăste tiganii (mă contrazice cineva?), iar unii urăsc pe toti cei care nu-s de-ai lor: fie ai lor Ardeleni, români sau din orasul lor. (Ba chiar recent am auzit de la un prieten care are o prietenă nemtoaică cum că cei de pe acolo nu prea-l înghit pe motiv că e mai din lumea a treia...)
Din fericire oficial se distrug granitele. Din păcate în noi granitele par mai active ca niciodată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu