O stire apărută în mai multe locuri pe net (de exemplu aici), spune că undeva prin SUA - un profesor la un college învată studentii cum să scrie virusi, troieni, programe care fac spam si alte cele, denumite în mod generic Malware.
Ideea e simplă - suntem asaltati de asemenea programe si avem în general o atitudine pasivă fată de acestea - asteptăm să ne lovească apoi asteptăm ca cineva undeva (pe la vreo firmă care face antivirusi) să descopere cum functionează noua amenintare si să lanseze un update pentru programul care ar trebui să ne protejeze.
Între lansarea virusului si update-ului pentru antivirus există o fereastră (mai mică sau mai mare) în care pot fi făcute daune impresionante.
Cum pentru a contracara asemenea programe trebuie să stii cum functionează, are logică să te apuci să studiezi programele dăunătoare, să descoperi vulnerabilitătile sistemelor, ca să stii când esti lovit unde esti lovit si ca să poti mai apoi să previi loviturile prin îmbunătătirea găurilor de securitate.
Profesorul respectiv este controversat totusi - din prisma argumentului că nu putem fi siguri dacă studentii lor vor avea întotdeauna cele mai bune intentii. Dar cred că o abordare structurată într-un mediu oficial a problemei virusilor este cea mai bună solutie so far.
Astept cu nerăbdare si în scoala românească (atât de adulată de unii - vezi bine, suntem mai destepti ca americanii că avem premii la olimpiadă) actualizarea (update-ul) disciplinelor la chestii de actualitate si mai practice.
Dar ce vorbesc, când studentii mei de la Info abia reusesc să înteleagă structura unui dacă x>0 fă ceva, dacă nu fă altceva (adicătelea IF).
P.S. Din câte se vede în filmuletul postat pe pagina originală a articolului, se programează în Linux. De ce oare?
miercuri, august 27, 2008
deVirusati, deVirusati!
Publicat de Cipri la 10:53 a.m.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu