1 Decembrie, Ziua Naţională a României a trecut cam pe nesimţite; dar e normal să simt aşa când nu am TV (da, contrar părerilor enunţate de unii, chestia cu TV-ul nu e un trend ci un obicei dăunător de care m-am lăsat) si nu mă pot conecta la atmosferă.
Dar ce vorbesc? Eu sunt în atmosferă. În mijlocul atmosferei. Doar sunt la Alba Iulia...
So what happened?
Pai de la 1,63 metri de sol, locaţie la care se aflau ochii mei, n-am reuşit să văd mare lucru din paradă. Am văzut doar 3 avioane, 3 elicoptere şi câteva chipiuri defilând, urmate de diferite cuşme populare şi oameni călare (pe ăia i-am văzut, că erau la înălţime).
După finalul paradei - aflată sub semnul a nu mai e ce-a fost - ne-am învârtit prin parc, pe lângă corturile cu mângare gratis, unde lumea se lupta mai ceva ca în războiul de independenţă să prindă o farfurie cu sarmale. Departe de noi (noi fiind românii) încă ideea de a expune din gastronomia românească curiosilor - sensul era acolo de a astâmpăra foamea, măcar pentru câteva ore. Nu se gândeau săracii oameni, în timp ce se înghesuiau în jandarmii care încercau să-i ţină în rând, că după 3 - 4 ore vor fi în aceeaşi postură de la care au plecat.
Pe lângă devorarea generală de sarmale, mici şi alte produse similare peste tot prin parc - pe banci, lângă statui, printre copaci (cu tot cu stersul de iarbă), am mai avut o tentativă de a merge în şanţurile cetăţii - locaţie destinată evenimentelor de tot felul - nu de altceva, dar aveam o poftă subită de dulciuri, care cerea un kurtos kalacs (sau colac?), chit că nu e un produs foarte românesc. Tentativa a murit în faşă oricum, datorită celor cateva sute de oameni pe metru pătrat care încercau fie să intre în şanţuri, fie să iasă... deodată.
Partea a doua a evenimentelor nu am mai prins-o. Nu sunt fan muzică populară desi pot întelege sensul acestui tip de concert de 1 Decembrie. Ce nu pot să înţeleg e ce căuta Andreea Bănică (sau Bălan? nu stiu că tot le confund) pe scenă... Am ignorat-o cu success în timp ce treceam pe acolo în drum spre concertul BAU & BLANOZ dintr-un club mai mic (concert care a fost pe departe cea mai bună realizare a zilei). Deci ziua de 1 Decembrie s-a încheiat pentru mine la fel cum începuse, fără vreun simţământ patriotic trezit la viaţă, fără să găsesc să-mi iau un steag (din ăla mai serios, nu prostii de 3 lei) . De fapt s-a încheiat mai rău - dacă de dimineaţă era un soare optimist, seara şi vremea plângea în urma evenimentelor de peste zi.
Ah, au fost si artificii, pe care nu le-am văzut si de care toată lumea care mi-a povestit au considerat că au fost boooooriiing.
So? Ce am învăţat noi din această experienţă? Că în anii electorali sunt mai puţini bani pentru evenimente publice? Poate... Că edilii noştri (sau autorităţile în general) n-au habar pe ce lume trăiesc? Posibil...
Lecţia mai importantă - pe care tot nu reuşim s-o învăţăm de câteva ediţii încoace, e că trebuie să ne adaptăm timpurilor. Nu se mai justifică un singur eveniment mare pentru toată lumea, la fel cum nu mai acceptăm un singur partid sau un singur conducător (mai mult sau mai puţin iubit). Creearea unor focare diferite pentru eveniment şi mai ales organizarea lor de persoane diferite (să mai scăpăm de Andre-le de tot felul din concertele pentru tineret) în locaţii alese în aşa fel încât să nu se calce unii pe alţii pe botine ar fi cred o soluţie de preferat.
Imaginaţi-vă programe "pentru tineri" (vai cât mă poate enerva sintagma asta!) care să pună în valoare artele, să aducă oameni care să vorbească despre experienţa lor în comunism, sau - dacă mai există - oameni care au experienţa Unirii. Imaginaţi-vă mici ghiduri distribuite tinerilor în care sunt ilustrate etapele principale din crearea României, imaginaţi-vă visuals create cu imagini de la 1918 puse faţă-în-faţă cu imagini de la 1989 şi cu imagini de azi... imaginaţi-vă workshopuri de creaţie (în ceramică de exemplu - ceva de genul make your own 1918 clay cup).
Sau imaginaţi-vă voi ceva. Până la urmă e fain să visezi...
luni, decembrie 08, 2008
A fost si a trecut
duminică, noiembrie 09, 2008
Patriotism
Am încercat căutare în site-uri românesti, sau chiar sintagma "patriotism românesc", dar tot ce am găsit au fost referinte la politicieni în cadrul unor articole (de obicei) critice, sau postări pe bloguri (inclusiv mi-am găsit un articol de anul trecut de la 1 decembrie).
Cum nu-mi pot trăda profesia si domeniul (info), m-am gândit imediat la fraza "Daca nu te gaseste Google, practic, nu existi" - frază care n-am zis-o (doar) eu si nici măcar n-am zis-o eu primul (vezi aici si aici ca să dau măcar două surse).
Va să zică, patriotismul românesc este minunat, dar lipseste cu desăvârsire! Si nu mă refer aici la cazuri particulare - eu de exemplu mă consider patriot si mai am câteva exemple similare (de si unii au si tendinte ultra-nationaliste). La fel nu mă pot referi la discursul politic - care face din România un subiect pur demagogic si populist.
Mă refer la acel sentiment general (sau generalizat) în care indivizii dintr-un anumit spatiu au o raportare comună la spatiul respectiv, se identifică unii cu altii si împărtăsesc o serie de valori comune. Mă refer la a fi mândru de a fi român (cum sună asta?) chiar aflat dincolo - si puterea de a recunoaste si de a lua apărarea patriei (cât de des folositi cuvântul ăsta?) în loc de a poza în victima unor sisteme sau conditii sociale defavorabile în fata vecinilor mai bogati... Mă refer la refuzul acceptării sintagmei "trăim în România si asta ne ocupă tot timpul" - frază care a devenit un fel de laitmotiv al tipologiei românesti moderne - o tipologie care consideră România un rău necesar, se autovictimizează (insuccesele sunt datorate mediului) si pune în lista valorilor emigrarea...
Ca derivare a celor de mai sus, la noi patriotismul nu e un subiect cool sau trendy. Imaginile cu americani bătosi arborând steagul ni se par false în timp ce noi abordăm o atitudine semi-indiferentă, predispusă la critică si ironie fată de o asemenea manifestare. Probabil există în subconstientul românesc o lehamite fată de asemenea exteriorizări, dobândite din cauza orelor de muncă patriotică si manifestatiilor de pe stadioane spre gloria conducătorului iubit si a Republicii Socialiste, iar cei care ar trebui să facă educatia patriotică reală sunt încă afectati si vor să pună în urma lor tot ce tine de perioada veche, neizbutind să treacă peste sechele. Iar în perspectiva tabloidizării si demagogiei asociate conceptului (de patriotism) prin liderii politici, cred că există un mecanism de sigurantă la nivelul individului - care nu se poate vedea asociat cu un asemenea fenomen.
Peste mai putin de o lună e 1 Decembrie. Sărbătorim 90 de ani de la Unire si din nou ne asteaptă aceleasi manifestări triste, fără vlagă, fără spirit. Aceleasi declaratii politice găunoase, aceleasi articole în presă care-i critică pe unii sau pe altii, aceleasi lamentări. Sau poate de data asta o să fie altfel - poate o să apară mai multe steaguri, poate lumea o să fie mai veselă, mai optimistă. Poate o să acceptăm să învătăm de la altii si să ne întrebăm pentru o zi nu ce poate face tara noastră pentru noi ci ce putem face noi pentru tara noastră. Poate...
