Emotii partide si vedete

Cu o săptămână rămasă până la alegeri, m-am hotărât în sfârsit să terc pe foaia virtuală a blogului, câteva gânduri despre campania electorală în plină desfăsurare.
Evenimentul major - primele alegeri uninominale din România are, pe lângă senzatia puternică de experiment si un iz pregnant de mucegai: nu stiu dacă partidele politice din România sunt chiar atât de inepte (si inerte?) cum apar prin afise si spoturi, sau doar ne consideră prosti-grămadă, dar si de data asta, ca si în alte dăti, promovarea se face pe linia emotii - partide completate de dragul experimentului uninominal de o nouă componentă: faima publică.

Emotia
Emotia este pe departe cea mai pregnantă. Lupta se duce în sloganuri de tot felul, rupte de realitate care promit metaforic marea, sarea, valurile, muntii, crestele, lapte, miere si covrigi în cozi de câini comunitari.
PRM, un partid care are toate sansele să fie trecut pe line moartă încearcă din răsputeri să resusciteze ultranationalismul mioritic - cu vesnice brambureli demagogice despre patriotism vs. hotii de patrie si pericolul străin (eminamente maghiar). Blogul lui Vadim, care de fapt nu e al lui Vadim e o fatidică cireasă de pe coliva cu care va fi probabil îngropat PRM.
Tot la dreapta, dar nu chiar atât de dreapta se află PD-L, un partid care si-a asumat bucuros rolul de salvator al natiei de tagma jefuitorilor si oamenilor de stânga, uitând probabil că nu prea are cu cine să facă treabă. Sloganul lor sună ca acelea din manifestările pentru tineret organizate de oameni trecuti de 50 de ani ce încearcă să fie trendy si sfârseste prin a nu spune nimic concret (evident).
Mai în stânga decât s-ar crede e PNL-ul, partidul "adevărat liberal" cum spun unii pe forumuri. Campania lor? PNL=Pensii mărite. PNL=Scoli renovate. Mare mi-e încă mirarea cum îndrăznesc acesti oameni să se cheme liberali si cum de oameni care agrează doctrina liberală sălbatică (aia în care statul stă si se uită la meci în timp ce companiile fac regulile - vezi Patriciu & Co.) îi sprijină încă. De fapt toată campania e smoke and mirrors cum zic americanii, iar întelegerile din spatele usilor închise proiectează total alte priorităti decât cele scrise pe afise.
PSD-ul, partidul vesnic la putere, chiar când e în opozitie îsi asumă rolul de protector la omului simplu cu sintagma: "mai bine pentru cei multi". Nu stim exact dacă cei multi sunt aceia care deja au câte două - trei jeep-uri (SUV ca să fim corecti) plus una-două case, dar nu întâmplător au cei mai multi candidati pe lista neagră a Coalitiei pentru un Parlament curat: cei mai multi anchetati penal, cei mai multi care au pus bete in roate justitiei (si legii ANI care verifica parlamentarii), cei mai multi traseisti politici. Si toate astea în conditiile în care PSD, alături de PNL sunt cei care conduc de facto România la ora actuală, deci nu poate fi vorba de actiuni politice.
În rest toti fac acelasi lucru - micii si berea din vară au fost înlocuiti cu diverse concerte, iar masinile cu megafoane zbârnâie pe străzi, poluând fonic orasele cu sloganuri si jingle-uri neinteligibile.

Partidul
Contează si el în măsura în care fiecare partid are fiefurile lui, oamenii lui, care votează sec, regimentat, fără să tină cont de oamenii de pe afis. Calcule peste calcule, cu oameni care îsi aduc aminte că au trăit o perioadă cine stie prin ce zonă si se reîntorc la origini doar ca să iasă algoritmul. Primari care favorizează net pe ai lor, lupte surde pe net si mai nou chiar pe stradă...

Faima publică
Este subiectul preferat al presei, asa că nu o să insist prea tare. De la Oana Mizil, care la testul dat de Cotidianul, nu a avut habar pe ce lume trăieste (din punct de vedere politic) la tot felul de fosti actori, fotbalisti sau cântăreti, transformând alegerile într-un concurs de popularitate, dacă nu erau deja.

Desi probabil nu mai trebuie mentionat, prin alte părti se poate si altfel. În Austria de pildă, unde am fost putin înainte de alegerile lor, afisele nu promovau doar persoana ci si măsuri concrete, apelând să zicem la ratiunea alegătorilor: unii vorbeau de impozite, altii vor să impună cursuri de limbă imigrantilor (Vadim ar avea ceva de învătat de la nationalistii austrieci).

Un singur eveniment pozitiv as mai vrea să remarc: candidatura lui Theodor Paleologu. Pe lângă mostenirea politcă, Paleologu a dovedit - cel putin până acum - că e un altfel de politician: cultivat, educat, diplomat, o specie rară pe la noi, atât în societate cât mai ales în clasa politică. Rămâne de văzut dacă va avea succes si dacă, vorba aia, e de ajuns o floare ca să vină primăvara.