day three.

Cu intarziere - dar mai bine decat niciodata, iata si povestea zilei no. 3:
Din start am tăiat orice tentativă de a vedea trupele de la prânz, desi mă tenta Veritasaga si E.M.I.L. dar căldura, oh căldura...
Asa că m-am dus doar mai târziu si am prins finalul de la Kraak&Smak - destul de dragut, numai bun de intrat în atmosferă. Trec repede peste partea introductivă spunând că trupa următoare - Stereophonics - nu m-au impresionat. Au cântat bine, dar sunau prea ca pe CD. Desi la una din piese au încercat să rockuie putin, după aia s-au multumit să cânte cuminte si frumos, iar eu - pentru că aveam nevoie de un film si al lor nu era prea ok - mi-am îndreptat atentia mai mult asupra paznicilor (că nu prea arătau a bodyguards cu burtile lor umflate) si m-am distrat pe seama asta.
Mai departe am asteptat-o pe Roisin Murphy. Si am asteptat. Si am asteptat. Si a apărut după 45 de minute - chestie care m-a ofticat foarte tare. Si-a mai recuperat cu Primitive (foarte, foarte OK) dar n-am mai stat să văd si restul pentru că ne mai întâlnim la Sziget, iar pe altă scenă începea Manu Chao.
***
Să zic că Manu Chao a fost bun e ca si cum as spune Nadia Comăneci a fost ok. De fapt, concertul Manu Chao a fost incredibil: atât el, cât si formatia (care bineînteles nu s-a abtinut să nu rockuie - tare de tot) au cântat fără întrerupere, din piesă în piesă, tare, în fortă, a comunicat cu publicul.
În public s-a sărit, s-a băut, s-a fumat si mai era putin până se făcea sex (apropo de Tequilla - Sexo - Marijuana) si să auzi vreo 5000 de români strigând la un loc marijuana ilegal?! nu e de ici de colo (mă întreb dacă apare pe TV).
În plus eu abia acum am realizat cât de political e muzica lui. Stiam că este, dar nu-mi imaginam că e asa de mult. Bush si politica americană sunt tintele lui preferate (si cred că înteleg de ce) iar asocierea pe care o fac unii între Manu Chao si Che Guevarra s-ar putea să nu fie chiar fortata.
Asa că Viva la revolucion!