ne place foarte tare

Sunt într-un microbuz pe linia Alba - Iulia -> Simeria, cu destinatia finală Camping Strei si festivalul de muzica urbană Summer Break editia 2008.
La radio (cred că ceva radio oldschool - gen România Actualităti) se aude muzică populară - nu chiar alegerea mea preferată, mai ales că e din aia fără cap si fără coadă. Printre altele, la radio se fac si un fel de dedicatii, iar lumea (cu vagi sau mai puternice accente rurale) se manifestă: ne place foarte tare - o anumită melodie, sau emisiunea în sine.

Înainte să intru în "subiectul zilei" - o mică paranteză legată indirect de ne place si direct de muzica populară. Am multe cunostinte care agrează si ascultă acest gen de muzică si de cele mai multe ori discursul lor se leagă de relatia între muzica populară si traditii, apartenenta la neamul românesc (chiar patriotism uneori). Desi pot întelege de unde vin astfel de fenomene, însăsi baza discursului mi se pare eronată - ideea că traditiile ar fi ceva definitoriu, reprezentativ si - cel mai important - actual. De fapt, în afara câtorva traditii ce pot fi aplicate (vezi cimitirul vesel care oferă o nouă modalitate de a privi si gestiona relatia cu moartea), mai avem o serie de traditii - în cel mai bun caz amuzante care merită a fi evocate periodic la festivaluri de profil (si a căror produse îsi găsesc locul în muzee) - adică nu vedeti pe nimeni îmbracat la lucru cu ie si cu opinci, si o serie de traditii de-a dreptul idioate: fetele mari sa stranga apa din omatul netopit sau de pe florile de fragi. Aceasta apa era pastrata cu mare grija pentru ca avea proprietati magice (se spunea ca e "nascuta din surasul zanelor") si putea face fetele mai frumoase si mai dragastoase. (sursa: aici).
Astfel nu cred că muzica populară să fie (cu mici exceptii - vezi Ciocârlia) reprezentativă pentru societatea românească de secol 21, iar la o analiza a valorii intrinsece, nu cred ca oferă suficientă originalitate, si mesaje suficient de puternice îmbrăcate în forme de ritm diverse, încât să se impună ca o alternativă la muzica urbană (rock, electro, jazz, funky, chiar hip-hop, trip-hop si tot felul de fusion-uri).

Revenind la subiect, mă fascinează discrepanta între ne place foarte tare al vocii rurale din dedicatia de la radio si un eventual review al unui album / melodii / artist - bazate pe criterii bine definite, si filtrat printr-o experienta muzicală si mundană a autorului review-ului, cum ar fi:
"InRainbows, titlu candid / inocent pe care n-ar fi greu să-l interpretezi ca metaforă a evolutiei trupei, e, în obisnuitul lor stil continuu mutabil, o altă pagină din istoria muzicii (more or less) rock pe care o cam scriu singuri de vreo 15 ani. Si da, e atât liric cât si melodic, socant de senzual / erotic. Atribute ca cele amintite, ori seren, ademenitor, intim, flegmatic le-au fost rareori asociate Radioheazilor, dar curcubeicul album nr. 7 pare să indice că s-au hotărât să dea un picior ferm si ironic nu doar industriei muzicale, ci si etichetelor alienant-dispera(n)t-politizate cu care au fost bombardati.'
(Din review-ul făcut de Carmen Mezincescu albumului In Rainbows - al trupei Radiohead - în revista RePublik, noi. 2007)

Ca să dau explicatii la explicatii - revin în a spune, cum am mai sugerat pe aici, că gusturile NU sunt discutabile - există darămite conceptul de estetică (stiinta care studiază ce ne place si de ce). Practic, vreau să zic că sintagmei ne place trebuie adăugată motivatia. Creatia valoaroasă poate sustine testul motivatiei (e justificabilă în formă si fond), pe când creatia care doar gâdilă plăcut urechea (iar acest gâdilat tine foarte mult de contextul în care a crescut si s-a dezvoltat urechea respectiva - mi-e greu să cred că un american ar gusta muzica populară românească) nu poate fi valoroasă si e tinută în viată doar de alte conotatii (vezi apartenenta la grup / neam).

La fel se întamplă si în alte domenii - cărti, filme. Nu e simplu să explici cuiva de ce Paulo Coelho e un scriitor mediocru si Roth e un scriitor bun, la fel cum e greu de explicat de ce Dogma '95 - Idioterne e un film excelent (desi are doar 6,7 pe IMDB). Dar exact cum îi explicam unei prietene căreia i-am recomandat filmul si mi-a spus că nu i-a prea plăcut, un film bun se cere mai întâi înteles, cercetat, analizat. Tocmai pentru că un film bun (ca si o muzica bună) nu e (nu poate fi, nu vreau să cred asta) un simplu act de divertisment.