Teatru, festival, impresii.

Din 8 octombrie, în Alba Iulia se desfăsoară unul din putinele evenimente (culturale) din urbe: festivalul de teatru "Povesti pentru copii si oameni mari".

Cu această ocazie, câteva gânduri:

Gândul unu:
La Petrosani, în vizită la ai mei. Nici nu mai retin care fusese ocazia, dar din întâmplare am aflat de o piesă de teatru ce urma să se joace zilele respective la Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani. Nu am retinut numele piesei, si nici autorul, actorii sau regizorul, dar am retinut o parte importantă, rezumată pentru mine în fraza: "Mai demult oamenii aveau o idee si erau pregătiti să moară pentru ea. Acum, oamenii care vor să moară nu au idei si oamenii care au idei nu vor să moară!"
M-am întrebat atunci de ce la Alba Iulia - resedintă de judet si oras (aproape) de două ori cât Petrosaniul, nu există un teatru. (Teatrul de păpusi nu mi se pare că ar fi chiar suficient). Probabil răspunsul e legat de gândul doi si / sau de gândul trei.

Gândul doi:
Festivalul a avut părti bune si părti mai putin bune. In primul rând imaginea: afise, logo-ul brosuri, alte materiale au fost foarte bine realizate. Promovarea online a lăsat de dorit, nu am găsit un site al festivalului - ceea ce mi se pare ciudat - în era informatiei.
Piesele au fost foarte reusite - desi am înteles că anii trecuti (festivalul fiind la a 3a editie) piesele au fost mai bune, trupe mai experimentate, actori mai puternici. Am văzut asa: Cerere în căsătorie (Cehov), Geniul Crimei (George F. Walker), Requiem (Hanoch Levin), Apollodor (Ada Milea & co) si concertul de Jazz'n'Bossa. Nu sunt un cunoscător al dramaturgiei dar am ales foarte bine toate piesele - în special Requiem - o perspectivă asupra vietii, mortii si oamenilor - punctată de simboluri si imagini coplesitoare.
Festivalul scade în amploare de la an la an probabil si datorită interesului redus. In toate sălile au fost locuri libere, la Requiem chiar mai multe (se pare că lumea alege si la teatru comedia, nu doar la filme).
O altă parte slabă pe lângă numărul spectatorilor este si calitatea lor: nu s-au punctat (prin aplauze) momentele importante din piese - semn că nu s-a prea înteles iar multi s-au purtat ca la cinematograf (sau pe stadion?) comentând evenimentele grosolan (uite iar o apărut ăla pe scenă). In timpul uneia din scenele tragice din Requiem (moare bebelusul unui personaj), doamnele din spatele meu abia isi tineau râsul - râs eliberat strident aproape de final când personajele au intrat în diferite ipostaze pe scenă sumar îmbrăcate sau dezbrăcate de tot. Ce este în legătură cu corpul uman dezgolit de ne provoacă fie amuzament fie oprobriu? Inteleg că în clasa a 7-a la ora de anatomie ne amuzam de organele genitale de care învătam cu speranta de a ne ascunde în râs curiozitatea si / sau hormonii, dar de la doamnele mai sus mentionate - în floarea vârstei, nu m-as fi asteptat la asa ceva.

Gândul trei:
Am si eu - si alti prieteni - obieciul de a mă plânge de lipsa evenimentelor culturale / artistice, însă la piesele la care am fost am văzut putină lume cunoscută. Lumea e comodă si îmi aduc aminte că sufeream de aceasi maladie: în Timisoara, oras cu teatru, operă si o multime de diverse expozitii, nu reuseam să mă mobilizez la astfel de evenimente în afara festivalurilor. Să fii măcar consumator de cultură se pare că necesită o fortare puternică, iar revenind la întrebarea din Gândul unu, greu de crezut că un teatru în Alba ar avea clienti.