Titlul acestui post apartine personajului din imagine - Droopy the Dog. Bănuiesc că l-ati recunoscut si sper că vă intrigă ca si pe mine antiteza dintre mesajul lui (repetat obsesiv prin episoadele desenului animat) - I'm Happy - cu imaginea lui mereu tristă, melancolică spre depresiv.
Revenit dintr-o vancantă prelungită si o "criză" inspiratională pe măsură comună tuturor celor care scriu mai devreme sau mai târziu - nu că as fi eu vreun scriitor sau blogul meu vreo realizare artistică - continui să mă eliberez prin scris în această formă virtuală (to vent - cum spunea un personaj din serialul Californication) de angoasele, teoriile cotidiene si în fine - gândurile care nu-mi dau pace.
Recent, a început să mă bâzâie o nouă teorie: am observat o tendintă în rândul prietenilor, cunoscutilor dar si în media sau pur si simplu în discutiile necunoscutilor, ascultate cu jumate de ureche prin baruri, pe stradă sau la scoală, o tendintă de a-si proiecta o imagine cinică spre pesimistă, uneori de victimă - nu neapărat a cuiva - ci pur si simplu a vietii. "Life sucks", "life is a bitch" sau pe româneste "la toti ni-i greu" sunt deja atât de comune încât ar putea înlocui cu succes orice formulă de salut.
Desi mi se pare evident că viata e o luptă (dacă vă aduceti aminte de Cosbuc) cred totusi că un bilant făcut de majoritatea persoanelor pe care le cunosc ar da totusi un rezultat pozitiv: cam toti au familii cu care se înteleg, prieteni de băute, prieten / prietenă, casă, un job. Majoritatea ies în oras de câteva ori pe săptămână, beau, fumează, cântă, urlă, fac sex, merg la munte, la mare, la concerte, citesc, se uită la filme, râd.
Nu cred că fericirea e o stare continuă si de lungă durată, mai degrabă poate o sumă de momente si nici nu sunt genul care să consider că trebuie să fii fericit dacă ai ce mânca si unde sta, pentru că sunt multi care nu au chestiile astea. E normal să-ti doresti mai mult, în primul rând de la tine dar si de la restul (că oricum si societatea te influentează, te constrânge sau din contră te poate pune în valoare). Dar de la asta până la a pretinde o depresie constantă, înfiptă bine în propria fiintă si fără prea mari sanse de a fi depăsită, mi se pare o actiune de falsificare a realitătii, de a te ascunde sub o mască - fericitii ies prea mult în evidentă, ceva trebuie să fie wrong cu ei. În plus, o zicală pe care o stiu de când eram mai mic spune: oamenii vor unul din două lucruri - să fie lăudati sau să fie compătimiti. Iar dacă nu simti că faci ceva deosebit să poti culege laurii, îti rămâne o singură solutie: să fii victima sistemului, a societătii, a vietii.
În final, un scurt articol din Dilema Veche, pe tema asta:
„...în viaţa adevărată, de dincolo de lectură, cine nu preferă bucuria în locul tristeţii, seninătatea, nu angoasa, motivarea, nu depresia, exaltarea, nu melancolia, iubirea, nu invidia, generozitatea, nu ura, curajul, şi nu frica? Mai rău e că, ajungînd la vîrsta adultă, ne trezim cu un stil sentimental deja format, care configurează nucleul dur al personalităţii noastre. Într-un cuvînt, abilitatea generală de a fi fericiţi diferă de la individ la individ. Pentru unii autori, precum Jahoda, capacitatea de a te bucura de viaţă e o dovadă a sănătăţii mintale. Merg mai departe şi, cu toate rezervele pe care le voi expune în continuare, cred că această capacitate ar putea fi un criteriu de inteligenţă. O structură mentală care va împiedica o persoană să se bucure de ce are bun nu mi se pare inteligentă. Sigur, există situaţii tragice care provoacă, inevitabil, nefericire, dar nu la asta mă refer, ci la cazurile în care un om ar putea fi fericit şi refuză să fie. Garcilaso a scris un vers inteligent, dar trist în acelaşi timp: «Dulce ca fructul din grădina altuia». Incapacitatea de a recunoaşte dulceaţa fructului din propria grădină e o prostie, o dovadă în plus a tenacităţii noastre de a ne amărî viaţa.“
(José Antonio Marina, Inteligenţa eşuată – Teoria şi practica prostiei, traducere din limba spaniolă de Cristina Sava şi Rafael Pisot, Colecţia „Plural M“, Editura Polirom, 2006)
vineri, septembrie 19, 2008
You Know What? I'm Happy!
Publicat de
Cipri
la
12:33 p.m.
0
comentarii
Etichete: viata
luni, septembrie 01, 2008
Generatia Y
Ca exponent al generatiei Y - a celor născuti in perioada dintre începutul anilor '80 si începutul (sau după unii mijlocul) anilor '90, ajuns la o vârstă la care fosti colegi / prieteni sau fosti colegi ai actualilor prieteni au nevastă + / - copii, masină, casă, rate sau măcar o emisiune pe TV, nu pot să nu mă întreb uneori (si din ce în ce mai des) care e măsura succesului, ce vrea lumea de la mine - si poate cel mai important - ce vreau eu si cum deosebesc asta de ce vor altii de la mine.
Dacă vi se pare că lucrurile ar fi simple - de exemplu e foarte trendy să renunti la urmărirea bunurilor materiale si să te concentrezi pe familie - as zice că vă înselati. Nu e nimic romantic în a avea o altă fiintă care să urle 90% din timp, să depindă 100% din timp de tine si să nu-i poti da un sut in partea dorsală, cum fac eu cu motanul meu când exagerează cu miorlăitul / muscatul / zgâriatul fotoliilor. Ba mai mult fiinta numită copil are prostul obicei de a se forma ca om în functie de educatia de la părinti - si n-as vrea să fiu în locul vostru când vă prindeti că sunti ori prea protectivi (părinti elicopter - cum spune un concept interesant) sau că habar n-aveti cu cine si pe unde o arde progenitura. Ce să mai îmi aduc aminte de finantarea necesară, de la scutece la motociclete, de la suzete la excursii în Amsterdam, calculatoare, iPod-uri si alte device-uri si gadgeturi necesare (nu-i asa) generatiei Z (daca n-o fi deja Z').
Iar când iubita / iubitul din liceu se prinde că nu vă (mai) potriviti deloc si ajungeti să vă împăriti realizarea în weekend-uri e deja prea târziu să începi să te gândesti.
Latura carieristilor mi se pare la fel de amuzantă. Lucrezi 8 - 9 - 10 ore / zi, mai bagi o sâmbătă din când în când si te vezi cu prietenii (doar cu cei care stau foarte aproape) din când în când. Ai mai merge încoace-încolo, ai mai face câte ceva dar nu ai timp. Despre asta am mai scris deja aici, asa că nu mă mai repet. Cum însă sintagma noi muncim, noi nu gândim nu mă caracterizează, am nevoie de o ratiune. Nu o ratiune a muncii, cât o ratiune a vitezei, a goanei după bani, după masini străine, după după lucruri strălucitoare de pus în vitrina existentei, pentru a admira toată lumea de la distantă nivelul de fericire si împlinire atins.
Eu sunt deci fan al unei vieti sociale, gândite, boeme uneori, împlinite prin ratiune si simturi, cu ipotezele si dilemele asociate. Iar dacă va fi să rămână ceva, să rămînă o mostenire spirituală, o schimbare a miscării lumii sau să nu rămână nimic.
P.S. Apropo de viata în viteză a generatiei Y, mă gândesc la toate cele care se lupă pentru atentia noastră, probleme mai mult sau mai putin dificile, mai mult sau mai putin rezolvabile.
Ca să fac o listă (în ordine aleatoare), un Y trebuie:
- să fie atent la cei din jur, tolerant fată de culturi / rase diferite;
- să fie educat în limbi străine, istorie mondială, geografie si economie-politică;
- să-si dea interesul fată de societatea civilă, să ia atitudine unde e cazul;
- să-si cunoască si să-si apere drepturile, precum si ale celorlalti oameni, dacă observă vreo injustitie;
- să cunoască actul politic si să se implice prin vot, petitii, scrisori deschise adresate guvernantilor (singur sau în grup) întru îmbunătăttirea clasei politice;
- să se preocupe de chestiunea ecologiei, separarea deseurilor, interzicerea defrisărilor, să ia atitudine fată de poluatorii din apropiere si nu numai precum si să se intereseze / documenteze cât de serioasă e problema încălzirii globale si ce poate face el;
- să-si educe gusturile muzicale si artistice (incluzând arta cinematografiei);
- să-si testeze si să-si provoace propriul talent artistic;
- să citească presa - mai multe surse pentru a întelege corect ce se întâmplă în lume;
- să bea, să fumeze, să facă sex si orice altceva îi trece prin cap;
- să cunoască măcar atata informatică încât să nu se mai sperie de programe pe care încă nu le-a văzut de 10 ori;
- să recicleze hârtia, aluminiul, sticlele, plasticul;
- să înteleagă că principiile sunt bune ca linii ajutătoare (guidelines) si atâta timp cât ajută oamenii si nu îi limitează;
- (...)
Publicat de
Cipri
la
11:35 p.m.
0
comentarii
Etichete: viata
miercuri, august 27, 2008
deVirusati, deVirusati!
O stire apărută în mai multe locuri pe net (de exemplu aici), spune că undeva prin SUA - un profesor la un college învată studentii cum să scrie virusi, troieni, programe care fac spam si alte cele, denumite în mod generic Malware.
Ideea e simplă - suntem asaltati de asemenea programe si avem în general o atitudine pasivă fată de acestea - asteptăm să ne lovească apoi asteptăm ca cineva undeva (pe la vreo firmă care face antivirusi) să descopere cum functionează noua amenintare si să lanseze un update pentru programul care ar trebui să ne protejeze.
Între lansarea virusului si update-ului pentru antivirus există o fereastră (mai mică sau mai mare) în care pot fi făcute daune impresionante.
Cum pentru a contracara asemenea programe trebuie să stii cum functionează, are logică să te apuci să studiezi programele dăunătoare, să descoperi vulnerabilitătile sistemelor, ca să stii când esti lovit unde esti lovit si ca să poti mai apoi să previi loviturile prin îmbunătătirea găurilor de securitate.
Profesorul respectiv este controversat totusi - din prisma argumentului că nu putem fi siguri dacă studentii lor vor avea întotdeauna cele mai bune intentii. Dar cred că o abordare structurată într-un mediu oficial a problemei virusilor este cea mai bună solutie so far.
Astept cu nerăbdare si în scoala românească (atât de adulată de unii - vezi bine, suntem mai destepti ca americanii că avem premii la olimpiadă) actualizarea (update-ul) disciplinelor la chestii de actualitate si mai practice.
Dar ce vorbesc, când studentii mei de la Info abia reusesc să înteleagă structura unui dacă x>0 fă ceva, dacă nu fă altceva (adicătelea IF).
P.S. Din câte se vede în filmuletul postat pe pagina originală a articolului, se programează în Linux. De ce oare?
Publicat de
Cipri
la
10:53 a.m.
0
comentarii
luni, august 25, 2008
Ferien!
Nu stiu de ce, când m-am gândit la postul ăsta despre vacantă, mi-a venit în minte cuvântul german ferien. Poate din cauza numărului mare de nemti care călătoresc peste tot, din Mallorca la Budapesta, din România în SUA.
O amică din Germania îmi povestea la un moment dat că deja nu mai suportă - peste tot pe unde merge, când dă peste turisti, sigur câtiva din ei sunt nemti. (apropo de asta, când am fost astă iarnă la Bâlea - în creierul muntilor - , în timpul săptămânii din cei aproximativ 20 turisti din toată statiunea vreo 5 erau nemti).
Ca si nemtilor călătoriile, mie îmi place vacanta. Îmi place si să merg peste tot, dar si să stau să frec menta - cu filme, seriale, jocuri pe calculator, sau orice îti poate omorî timpul mai bine. Spre deosebire de concediu - care ar asociată o doză de insuficientă chiar poate una de stress (în perspectiva ideii că trebuie să ne distrăm / relaxăm în concediu că apoi începe iar munca), vacanta oferă o perspectivă a deconectării totale până în granitele plictiselii (si uneori si peste).
Asa că celor care mai au tendinta să mă compătimească pentru jobul meu prost plătit, nu pot decât să le zic: da bă, da' eu am vacantă!
Publicat de
Cipri
la
11:37 a.m.
0
comentarii
Etichete: viata
joi, august 07, 2008
Granite, Fobii si Isme
Recent, mi-a atras atentia un articol din Dilema Veche, din care am să citez un fragment:
"Discursul european este, prin urmare, unul multiculturalist, dar nu în sensul unei ideologii globalizante care egalizează toate practicile socio-culturale, descurajează comparaţiile şi interzice orice judecată de valoare sub suspiciunea de „incorectitudine politică“.[...]
Ceea ce nu se înţelege încă în anumite medii (la noi şi aiurea) este faptul că specificitatea culturală naţională nu trebuie concepută în opoziţie cu identitatea europeană. Românitatea, polonitatea, germanitatea nu constituie apartenenţe conflictuale în raport cu europenitatea. E vorba, în fapt, de o dublă identitate, de o dublă înrădăcinare."
Întotdeauna am fost pro multiculturalitate. Îmi aduc aminte impresia puternică pe care mi-a lăsat-o Hamburgul, în cele doar câteva zile de hoinăreală printre sute de albi, arabi, negri, asiatici. La fel am resimtit si în Amsterdam puterea meltingpotului cum denumea fratele meu fenomenul acum mult timp într-un eseu - proiectându-mi în creier o imagine plastică a combinării culturilor, iar experienta recentă a New Yorkului nu poate decât să întărească conceptia pozitivă sau pozitivistă pe care o am relativ la fenomen.
Refuzul sau reticenta spre o deschidere în directia multiculturalitătii este o supralicitare a trăsăturilor definitorii ale unui popor si-mi aminteste de un alt citat care mi s-a lipit de creier:
If we all reacted the same way, we'd be predictable, and there's always more than one way to view a situation. What's true for the group is also true for the individual. It's simple: Overspecialize, and you breed in weakness. It's slow death.
A doua afirmatie ar fi în sensul constructiei pe care o urmăresc, aceea că mă pot declara, cu o sigurantă de-a dreptul empirică - patriot.
Am aflat asta pe vremea când, student fiind, am participat la un program de practică în Germania pe o perioadă de două luni. Dacă la începutul perioadei, sub semnul entuziasmului mă gândeam care ar putea fi solutiile pentru a rămâne în Germania la finalul perioadei - sau de a mă întoarce (la un viitor roz) după terminarea studiilor în tară, pe parcurs lucrurile s-au schimbat: oamenii care mă scoteau tot timpul la grătare si bere nu-mi erau de fapt prieteni, colegii de apartament mă ignorau aproape total iar cel mai mult, după un timp - mi-a lipsit posibilitatea de a mă exprima în limba română, de a putea argumenta cu toate cuvintele imaginate, de a putea glumi ironic. Petreceam ore întregi vorbind pe net cu cei de-acasă, iar spre final am fost atât de devastat încât am numărat orele rămase până la plecare. Inutil să spun că sefa de la firma la care am lucrat m-a solicitat pentru un post permanent după terminarea scolii - plătit din start cu peste o mie de euro, solicitare pe care am refuzat-o politicos.
Făcând o conexiune între cele trei puncte, insist pe ideea în care patriotismul si multiculturalismul nu se exclud reciproc ci sunt poate elemente esentiale a ceea ce se doreste a fi noua constructie europeană. Din păcate observ si eu în anumite medii (la noi si aiurea) că nu toată lumea pare a întelege acest simplu fapt: că suntem toti oameni în primul rând, că toti avem bunele si relele noastre si că tine de noi să învătăm si să preluăm cele bune de la străini si nu cele rele.
Antiamericanism, terorism, rasism, xenofobie - sunt cuvinte care ar trebui să dispară din mentalul colectiv al umanitătii.
Însă cum se poate asta când timisorenii urăsc bucurestenii în general si fără un motiv anume, bucurestenii se simt superiori provinciei, românii urăsc ungurii, majoritatea lumii urăste tiganii (mă contrazice cineva?), iar unii urăsc pe toti cei care nu-s de-ai lor: fie ai lor Ardeleni, români sau din orasul lor. (Ba chiar recent am auzit de la un prieten care are o prietenă nemtoaică cum că cei de pe acolo nu prea-l înghit pe motiv că e mai din lumea a treia...)
Din fericire oficial se distrug granitele. Din păcate în noi granitele par mai active ca niciodată!
Publicat de
Cipri
la
8:11 p.m.
0
comentarii
Dr. House
Vacantă. Plictiseală. Totul se miscă cu încetinitorul, nu că n-ar fi chestii de făcut, dar căldura te molesteste, berea e rece (dar te cam ameteste). În lipsa unor deadline-uri ca cele pe care le au prietenii mei din companies, multinationale sau nu, în lipsa unor targeturi ca ale celor din vânzări, trebuie să-mi umplu si eu timpul cu ceva.
Acel ceva s-a dovedit să fie zilele astea un serial de prin 2005, Dr. House, din care am văzut peste 20 de episoade în doar câteva zile.
Dar cum nu e primul serial la care mă uit, ba chiar am mai criticat pe ici pe colo acest tip de entertainment, ce e diferit (si ce nu e) în cazul Dr. House.
În primul rând, ca parte proastă principală, serialul este tipic americănesc: e vorba de un doctor + echipa si spitalul la care lucrează care îsi aleg cele mai dificile cazuri pe care ca un puzzle, le rezolvă (după ce mai-mai să gresească si să-si omoare pacientii). Si le rezolvă întotdeauna! (wow). Dorinta americanilor de happy end nu poate fi potolită asa că la fiecare episod poti sta linistit - pacientul (cu sau fără cancer) va pleca sănătos acasă.
Partea bună însă e constructia personajelor, în special a personajului principal, Dr. House - un fel de antierou. Morocănos, nesimtit, misogin, lipsit de empatie - toate astea sunt atribute care i se pot atribui personajului în cauză. Nu-l interesează pacientii, nu are relatii sociale (are un singur prieten, nu are femeie), e încăpătânat, minte cu nerusinare si în general face orice ca să rezolve cazul - cazul fiind singurul lucru care îl interesează. Tocmai aici e elementul cheie, diferentierea serialului. Obisnuit cu filme în care doctorii plâng la capul pacientilor, empatizează si sunt foarte mândrii de asta, Dr. House pune problema exact invers: dacă te apropii prea mult nu mai poti fii obiectiv; emotiile îti blochează ratiunea si ai mari sanse să nu găsesti solutia. (Mi-a plăcut de exemplu într-un episod, când mama unui pacient de 20 de ani îi reprosează că nu si-a vizitat pacientul niciodată, iar el îi răspunde mă gândeam să împărtim activitătile: tu îl tii de mână, eu îl vindec. Dacă facem invers s-ar putea să nu fie asa bine...
Alte citate:
Dr. Cameron: Men should grow up.
Dr. Gregory House: Yeah. And dogs should stop licking themselves. It's not gonna happen.
---
Dr. Eric Foreman: No neurologist in his right mind would recommend that.
Dr. Gregory House: Show of hands: who thinks I'm not in my right mind? And who thinks I forget this very basic neurological fact? Who thinks there's a third option?
[Dr. Chase raises his hand]
Dr. Gregory House: Very good. What's the third choice?
Dr. Robert Chase: No idea. You just asked if I thought there was one.
In rest, câteva idei la care merită meditat:
- medicul tratează mai bine un caz decât un pacient pentru că e mai obiectiv;
- oamenii sunt politicosi pentru că sunt lasi si urăsc confruntarea;
- dacă ai o opinie argumentată (referitor la profesia ta) si nu ti-o sustii e mai rău decât să nu ai nici o opinie şi mai rău decât să o sustii si să fie gresită.
- toti oamenii sunt prin definitie egoisti. cei care pretind altfel sunt nu doar egoisti ci si ipocriti.
Publicat de
Cipri
la
9:27 a.m.
1 comentarii
Etichete: filme, recomandari
sâmbătă, august 02, 2008
Vreau o comedie buna!
Sintagma vreau să văd o comedie m-a bântuit vreun an pe vremea când, student fiind, închiriam CD-uri cu filme (ca si alti 20 - 30 de indivizi cu spirit antreprenorial din complexul studentesc din Timisoara).
A vedea filme, ocupatie la fel de salvatoare azi ca si acum 5 - 6 ani, salvatoare din plictiseală, salvatoare din lipsa de inspiratie a ocupării timpului sau din lipsa de inspiratie a ... motivului pentru a o aduce (pe ea o) la tine acasă (conform frazei arhicunoscute vii la mine să vedem un film?).
Comedia - are în acest spatiu un loc aparte: e usor de urmărit, relaxant si binedispune (numai bun pentru categoriile de efecte dezirabile mai sus mentionate).
De cele mai multe ori însă, mai ales în ultima vreme comediile scoase pe piată de uzinele holywoodiene (există si filme în afara uzinei, dar probabil sub 5%) sunt insultătoare pentru inteligenta unei persoane cu IQ peste medie, rezumându-se la a-si pune protagonistii să se maimutărească în fel si chip, să se lovească de tot felul de obiecte, să cadă, să fie prost întelesi si în general să pară cu mult mai idioti decât cei care-i privesc.
Spre exemplu, am văzut recent (nu stiu exact din ce motiv!) Get Smart, film care are un scor incredibil pe IMDB (7.3!) nu că IMDB-ul ar fi neapărat reprezentativ.
Filmul e tipic: agentul secret putin neîndemânatic (spre handicapat), care mai are putin si se împuscă singur dar e un good guy + gagica super bunoacă care-i bate pe toti (si se îndrăgosteste evident de agentul neîndemânatic dar cu inima mare). Cele cîteva (putine) poante reusite si faptul că agentul se mai prinde pe parcursul filmului de cum să-si bată adversarii (si nu mai e chiar asa tăntălău) nu reusesc să acopere glumele de autobază - ca imaginea cu el făcând plecăciuni la operă, în costum impecabil, dar cu curul la vedere (din cauza pantalonilor rupti).
Similar, desi există si diferente este Harold and Kumar escape from Guantanamo Bay. În cazul H&K, premisele sunt totusi putin diferite (filmul se vrea o parodie) si nu o comedie, ceea ce îl face mai tolerabil. Faptul că face misto de ignoranta americanilor relativ la teroristi e din nou somewhat pozitiv, dar nu mă prind de unde imaginea relativ pozitivă primită de Bush. In rest o multime de poante legate de droguri si sex, unele reusite, unele mai putin.
Ah si e o poantă comună cu Get Smart - fiind în avion si ei ca si Smart sunt luati drept teroristi: H&K au un fel de dispozitiv pentru fumat iarbă care pare în ochii unei babe din avion o bombă (si apare confuzia bong - bomb) iar Smart incearcă să-si ia guma de mestecat de pe pantof cu un chibrit ceea ce apare ca fiind o tentativă de a detona bomba din pantof (si confuzia gum - gun).
Al treilea caz ce merită mentionat este You don't mess with the Zohan - cu Adam Sandler în rolul unui super agent israelean care vrea să devină Hair Stylist. Mie personal nu mi-a plăcut Sandler niciodată (în toate filmele se rezumă la a se prosti si a se lovi de chestii) iar aici nu e vreo diferentă. Zohan e o parodie slăbută în care apar la grămadă israelieni (ce vorbesc engleză cu accent), palestinieni (ce vorbesc engleză cu accent), americani si gagici bunoace. În rest, filmul devine rapid plictisitor, cu glume în majoritate bazate pe sex sau referinte la rasă / etnie. Si în plus... nu înteleg... de ce naiba fac americanii filme despre relatiile israeliano-palestiniene? WTF?
Ca să închei într-o notă (mai) optimistă, iată câteva titluri de comedii bune: subtile, inteligente, bine jucate - pentru că se poate si altfel: The Whole Nine Yards (cu Bruce Willis asasin si Matthew Perry paranoic credibil); Le Fabuleux destin d'Amélie Poulain (greu de explicat în cîteva cuvinte); Death at a Funeral (pe lângă comedie e si un film bun).
Publicat de
Cipri
la
10:34 a.m.
2
comentarii
Etichete: filme