Poate una din cele mai interesante discutii avute vreodată a fost una referitoare la muzică. Nu vorbeam despre un anumit gen de muzica si nici despre vreun "rege" al pop / rock / dance / ce-o mai fi - ului.
Pur si simplu ne miram - eu si cu interlocutorul meu - că, la cantitatea impresionantă de muzică bună existentă în lume, încă mai există oameni care ascultă muzică proastă. De fapt e mai grav: cei mai multi oameni (cel putin de pe la noi) ascultă muzică proastă şi se promovează - pe radio si tv - mai mult de 80% muzică proastă.
O discutie similară am avut azi la cafeneaua La Pas - unde mi-am baut cafeaua de dupa-amiaza, singur in local cu patroana. Vorbind despre localuri în general si lipsa localurilor OK în Alba, am ajuns să ne mirăm de cei care au fost odată vii în relatie cu muzica, care ascultau pasărea colibri, UB 40 sau Eagles pe vremea când eu abia stiam cum mă cheamă - dar care, au rămas acolo. În trecut.
Multă lume are tendinta să considere muzica veche ca fiind si bună. In unele cazuri, lipsa unor argumente privind estetica, lipsa unui stil personal se cumulează cu frica de a gresi. Adică omul a auzit multe critici la adresa hiturilor de-o vară si fiind o persoană adultă, serioasă - nu se poate coborî la nivelul copiilor ce tresaltă prin discoteci când îl aud pe 50 de cenţi sau pe simplu. Solutia cea mai simplă este atunci testul timpului - melodiile de prin anii '70 '80 '90 (si cred ca ma apropii mult de sloganul unui radio bine cunoscut) n-au cum să fie hituri de-o vară si deci înseamnă că sunt melodii bune.
De fapt, muzica trebuie să-ti zică ceva, aici si acum. Să te inspire, să te facă să gândesti, să comunice senzatii, gânduri, idei, stări. Si mai trebuie să îmbrace mesajul ală într-o formă coerentă dar cât mai originală,
să creeze sunete noi sau chiar sensatii noi, combinari noi de sunete sau instrumente, pentru că până la urmă muzica este un act de creatie.
De aici, foarte usor ajungi să deslusesti o trăsătură de caracter importantă a oamenilor, după modul în care privesc muzica: oameni deschisi, inovatori, interesati, proactivi si oameni inchisi, conservatori, speriati, defensivi (si o multime de categorii intre).
E aceeasi trăsătură care se desprinde de exemplu dintr-un film pe care l-am vazut recent - The Man from Earth (un film pe care il recomand) in care un om le spune prietenilor lui (toti profesori la un colegiu din cate am inteles) niste chestii care contrazic puternic convingerile lor stiintifice / religioase. Individul are argumente foarte puternice si face fata inteligent unui tir de intrebari, dar prietenii lui continuă să considere că totul e fie un joc, fie parte dintr-o iluzie a unui nebun.
Foarte importantă mi-i s-a părut alegerea functiei de profesori pentru personajele principale. Dacă profesorii, educatorii generatiilor viitoare - sunt si ei inchisi, speriati de schimbare, viitorul nu suna bine.
Din păcate lucrurile stau asa si la noi, unde schimbarea - schimbarea majoră a politicilor generale pe un anumit domeniu - este se pare cel mai greu de realizat, iar aceia putini care chiar o doresc sunt sufocati de restul, împinsi dde colo-colo, ametiti cu probleme, proceduri, legi si izolati în colt cu nebunii.
Să vă dau exemple? Trecerea la linux in scoli si universitati, votul uninominal, legalizarea prostitutiei, canabisului si casatoriei intre persoane de acelasi sex, exmatricularea studentilor care copiaza si nepromovarea celor care nu merită să promoveze, modificarea completă a sistemului de educatie preunversitar, penalizarea PRO-tv-ului pentru stirile de la ora 5 si a canalului OTV pentru tot ce face - prost si impotriva bunului simt si a inteligentei.
Dar incep să mă abat de la subiect. Si poate uit să mă mir din nou de mediocritatea care este promovată peste tot. Azi am ascultat în căsti pe stradă Radio Pro FM. Pe lângă cele trei hituri românesti pe care nici nu mai are sens să le comentez, au mai fost un 50 cent si inca niste melodii - una cu Disco superstar (extrem de aiurea) si una cu un tip care se lamenta pe engleză că nu-l mai iubeste gagica. (sau că nu e sigur de asta, ceva de genul). În afară de muzică un tip cam prostut, care încearca să fie amuzant si niste reclame made-in-alba-iulia (m-am prins ca au si statie locala care face stiri si reclame).
Aceste 15 minute au avut un interesant efect de tip reality - check pentru mine, care mă uit la televizor doar o dată pe lună, ascult radio la fel de rar (în afară de Guerilla sau radio-uri de pe net care sunt în altă categorie), nu ies decât în anumite cluburi si nu citesc decât cotidianul, pe net.
Până la urmă societatea românească nu poate fi altfel si poate nu doreste sa fie altfel. Ignorance is a bliss, asa ca românii sunt fericiti în acest dolce-far-niente în care trăiesc de mai bine de 15 ani de când au vrut să fie liberi.
Mai apar câtiva ca mine, care se pun in fata curentului si se miră apoi de ce aia, de ce aialaltă... sau poate mă grăbesc eu... în vreo 50 de ani scăpăm si de manele...
P.S. Respect pentru:
Radio Guerilla (muzica bună, bilete la teatru, campanii sociale interesante, stiri obiective, emisiuni ok)
Cotidianul (articole ok, campanii sociale si culturale)
Cafeneaua La Pas din Alba Iulia (pentru că insistă să fie altfel)
marți, ianuarie 29, 2008
Life is sound.
duminică, ianuarie 20, 2008
Valul espresso si malul romanesc.
Acum cateva luni, pe la sfarsitul primaverii anului trecut mai exact, fratele meu, venit in vizita din SUA, imi povestea cu o usoara nota de (auto)ironie despre Espresso's New Wave care lovise se pare New York-ul.
Era vorba de o serie de noi tehnici de preparare si / sau servire a cafelei de tip espresso, promovata in localurile trendy la rand de arta (savoarea unuui tip special de cafea preparata intr-un anumit mod, la care se adauga o estetica deosebita - vezi imagine - creaza un cadru nou, mai rafinat procesului de altfel relativ banal al sorbirii licorii propriu-zise).
Fiind un fan declarat al acestui tip de cafea (de fapt este singurul tip de cafea pe care o agreez), m-am bucurat (si amuzat bineinteles) sa vad ca americanii au mai scos o gaseslnita de pe undeva, dupa ce ani buni auzisem mai peste tot ca la ei se consuma o cafea destul de proasta si foarte light. Articolul originial legat de Espresso Wave -> aici.
Mi-am amintit de Valul american de espresso datorita unui articol citit pe blogul lui Ioan T. Morar, despre cafeaua / cafeneaua Starbucks din Bucuresti, care e orice doar un espresso cumsecade nu.
Despre espresso-ul cumsecadei am invatat de la cea mai buna sursa posibila: un italian stabilit de ceva timp in timisoara, cu apucaturi tipice: curvar dar de treaba, agitat in trafic si mare amator de espresso scurt, pana la jumatatea canutei (da din aia mica), cu putin lapte proaspat si mult zahar. Mi-a placut din prima aroma puternica si senzatia pe care o ai (nu tot timpul dar de cele mai multe ori) dupa o cafea de genul asta si parca imi si imaginam nasterea espresso-ului ca pe un proces creator care a pus impreuna tehnica macinarii cu arta bunului gust pentru a atinge perfectiunea - maximul de senzatie pe care ti-l poate produce banala indeletnicire.
Lasand in mijlocul acelui proces oameni nepregatiti /neinteresati, la Starbucks Bucuresti s-a pierdut acel ceva care defineste produsul si a ramas in urma o apa colorata cu un nume pretentios.
O experienta similara am trait in cateva randuri la Alba-Iulia, desi sub alt aspect: in multe din localurile (sa zic trendy?) pe unde-mi consum existenta, a fost re-inventat espresso-ul si pus in categorii pentru toate asteptarile. Astfel, mai peste tot exista espresso scurt (adica espresso) si espresso lung (cu mai multa apa, pentru omorat plictiseala). Si dupa ce abia ma obisnuisem cu ideea si am inceput sa comand direct espresso scurt cu lapte, o noua gaseslnita romaneasca isi face aparitia: essspresso-ul italian.
Va sa zica exista o categorie de oameni care dupa ce au comandat espresso, s-au simtiti ofensati de cantitatea de lichid primit si probabil au apostrofat chelnerita sau chiar barmanul. Iar cate unul mai rasarit dintre cei mustruluiti de clienti si-a adus aminte ca italienii asa l-au proiectat.
Mi-l si imaginez pe Mr. Cool, abia venit din Germania cu BMW-ul lucind, intrand lent in tzoale de firma in Mall-ul din Alba Iulia unde lucreaza vreo cinci fosti colegi de clasa, urcand la KM 0 (un bar plasat in centrul atentiei) si comandand un espresso:
"- Domnisoara! Alo! Ce e asta? Pai pune acolo mai serios, io-s de atata?
- Pai stiti, espresso italian...
- Lasa-ma cu macaronarii, tu pune acolo calumea, hai, ia-l si adu-mi altu!!"
Malul romanesc, creat cu capete seci si tupeu, sprijinit cu bani din afaceri dubioase mai sparge iata un val venit de dincolo si-l transforma in ceva autohton, lipsit de sens sau savoare.
