"AM INVINS!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
am scapat de dictator!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!"
Asa m-a întâmpinat de dimineaţă fereastra aplicaţiei de Instant Messaging, anunţând ieşirea din criză, scăparea de sub jugul băsescian, ieşirea în lumină, victoria libertăţii (şi alte astfel de formule rupte din filme holywoodiene). Când colo, surpriză - pe net, realitatea era total alta - sprijinit de românii de peste hotare, Băsescu suflă mingea victoriei de pe linia careului în care se înghesuiau să intre (să prindă şi ei un loc în poza revoluţionarilor), pe lângă Geoană (+ echipa) şi Antonescu, nume ca Vadim Tudor şi Gigi Becali + ungurimea.
În postul de sâmbătă criticam implicarea emotivă a concetăţenilor mei în susţinerea candidatului favorit şi încercam să mă păstrez oarecum obiectiv, pentru că eu nu pot avea siguranţa manifestată de aceştia: nu ştiu cu siguranţă dacă unul este mai bun decât celălalt. Şi nimeni nu va şti asta niciodată, pentru că doar unul poate câştiga (deci comparaţia nu poate fi realizată).
Bineînţeles am avut o opţiune politică (deşi a fost şi pentru mine la limită alegerea între a vota sau au nu vota) dar care a fost ea mi se pare mai puţin relevant. Ce mi se pare interesant în schimb este înverşunarea echipei lui Geoană (& comp) de a merge pe strategia dictatorului. Deşi n-am auzit pe cineva să explice concret acţiunile dictatoriale ale lui Băsescu (cu fapte, nu supoziţii şi scandaluri de presă) sau măcar să explice cum văd ei posibilă instaurarea unei dicaturi într-o ţară în care preşedintele reprezintă partidul minoritar din parlament, trendul Băsescu-dictator a fost înghiţit pe nemestecate, udat din belşug cu sosuri şi licori ameţitoare de presa română (apropo de asta, ameţitoare prezenţa lui Cornel Nistorescu aseară în studioul Realitatea TV care pe lângă un tupeu inimaginabil şi o lipsă totală de bun simţ în relaţia cu restul invitaţilor se face vinovat de "îngroparea" - înceată dar sigură a ziarului Cotidianul).
Amuzant şi trist totodată a fost acest film în care Geoană a început să creadă el însuşi că este salvatorul naţiunii, purtătorul de stindard al celei de-a doua revoluţii româneşti - film ce a culminat cu evenimentele de la Timişoara unde paralela 1989 - 2009 n-a fost deloc apreciată, Timişoara rămânând încă un bastion anti-PSD.
Implicarea presei în tot acest scenariu mi-a adus aminte de unul din documentarele semnate de Michael Moore, în care explica rolul nefast al media în SUA, unde controlul asupra populaţiei se realiza cu marota terorismului: vrei liniste, publici o alarmă de atac terorist; ai un scandal la casa albă, creşti ameninţarea de la galben la portocaliu şi oamenii se ascund prin cotloane ca guzganii. La fel şi la noi, imaginea dictatorului a fost sădită în creierul românilor, care au ajuns să confunde contextul cu persoana şi să uite trecutul recent (mă refer la gafele PSD) de dragul schimbării.
Şi că se tot vorbeşte de românii din diaspora şi de rolul lor, aş puncta încă o dată un fapt: slaba pătrundere a presei româneşti în străinătate e cred dovada clară a importanţei pe care aceasta a avut-o în sprijinul lui Geoană, pe baza brandului "dictatură" asociat lui Băsescu. Cu "aproape succes"!
Later edit: tot ce ne lipseşte acum - pentru a face circul complet - e situaţia din fotbal. Cum nu ştiţi? Strigătul "ne-au furat!"
luni, decembrie 07, 2009
Dictatura - un brand de "aproape succes"
sâmbătă, decembrie 05, 2009
O campanie emoţională
"Al doilea mandat al hiperdemonocratului si ultradreptaciului Tiran Boxescu este periclitat de cel mai mare dusman al lui: El Insusi! [...] Pana si Lenin cu Hitler la un loc erau mai "liberali" decat El. "
"Geoana si-a vandut sufletul.A uitat de Dumnezeu cand a fost pus sa jure,dorinta de a-i urma orbeste pe moguli in actiunile lor malefice l-a impins sa jure stramb!"
Citatele de mai sus sunt doar două din cele mai înverşunate comentarii apropo de alegerile prezidenţiale de mâine (sursa). De parcă fericirea individuală ar ţine în mod direct şi indisolubil de alegerea candidatului favorit, mulţi români, cu diferite niveluri de IQ verbal ţin să se exprime cât mai vehement pe toate forumurile domeniului de internet .ro.
Aducând anagrame "deştepte" gen Tiran Boxescu, sau făcând apel la suflet şi Divinitate (o temă fierbinte a societăţii româneşti), concetăţenii mei par a multiplica lupta politică spre nivelul cetăţeanului, reflectând victoria candidatului X ca o victorie a cetăţeanului care-l sprijină. Această situaţie are puncte bune dar are mult mai multe puncte proaste.
Să mă explic:
Punctele bune sunt în sine date de implicarea cetăţenilor în mod activ în conducerea ţării; cum o ţară are conducătorii pe care îi merită, o ţară cu cetăţeni informaţi şi implicaţi în actul politic va avea conducători mai de soi decât una în care cetăţenii se mulţumesc să-şi găsească propriile metode şi modele existenţiale pe lângă cele oficiale - acel tip de "păcălire" a sistemului, practicat cu succes şi în perioada comunistă şi după. Poate acum e momentul în care oamenii încep să-şi dea interesul în a corecta sistemul, poate aici sunt bazele societăţii civile care nu mai reuşeşte de 20 de ani să se înfiripe... sau poate e doar valul electoral şi influenţa media (rămâne de văzut).
Punctele rele sunt din păcate mai multe şi (momentan) mai pregnante. În primul rând, toată lumea "urlă", nimeni nu dezbate. Nimeni nu ascultă şi chiar când se "discută", de fapt fiecare aşteaptă momentul să vorbească; să fie el cel care-şi prezintă ideile şi argumentele, să arate el că el ştie, că el a înţeles, că a văzut substraturile, conspiraţia! Şi că el poate salva naţiunea de tiran respectiv de comunist. Punctul bun de mai sus poate aduce beneficii doar dacă implicarea cetăţenilor trece din planul emotiv în planul cognitiv, dacă se renunţă la invective, majuscule şi semne de exclamare, dacă se renunţă la modelul în care cine urlă mai tare are dreptate.
Un alt punct deosebit de intrigant, dar la fel de negativ în toată campania curentă, este ideea că unul sau altul din candidaţi ar fi salvarea naţiunii. Dacă eliminăm scandalurile de media din toată povestea şi rămânem la platforme politice concrete, ambii candidaţi sunt demagogi tipici ce fac promisiuni pe care nu le pot îndeplini (şi care nici măcar nu vor depinde de ei).
După cum scrie Victor Rotariu într-un excelent articol din ziarul Gândul, Geoană promite reducerea impozitelor în contextul în care România oricum nu are suficienţi bani şi riscul de a intra în faliment (da, o ţară poate da faliment) nu e de neglijat precum şi locuri de muncă (de parcă le-ar crea el din nisip) iar Băsescu se laudă cu o măsură (neimpozitarea profitului reinvestit) care în contextul curent nu va produce absolut nici un rezultat (date fiind rezultatele slabe din perioada de criză). Mai mult, mă surprinde faptul că românii înghit pe nemestecate o alianţă PSD - PNL (adică dreapta cu stânga) deşi cele două partide au principii total diferite în ceea ce priveşte ... aproape orice (la fel cum şi PDL şi PSD s-au aliat fără prea mare succes).
În ceea ce priveşte caracterul şi oamenii care sprijină cei doi candidaţi, care poate spune câte ceva despre integritatea lor şi capacitatea de a duce în spate funcţia prezidenţială, nu cred că lucrurile stau foarte diferit. E drept că Geoană nu a fost implicat în aşa multe scandaluri ca Băsescu, dar nici funcţiile deţinute n-au fost pe măsură, ori odată cu funcţia îţi faci şi prieteni (unii dubioşi) şi duşmani (care te sapă). Despre Băsescu toată lumea pare să ştie că nu e un personaj foarte dipomat, cult sau integru, dar Geoană vine repede din urmă, întâlnindu-se în taină cu Vântu (acest antagonist alt politicii româneşti) şi punând la cale strategii cu Iliescu, Hrebenciuc sau Vanghelie (personaje la fel de negative). Ceea ce vreau să subliniez este că diferenţa nu e atât de mare precum ar părea şi că cei care votează "schimbarea" trebuie să înţeleagă că e cu două tăişuri - să nu credeţi vreo clipă că apariţia lui Iliescu în peisaj e doar de formă.
Ceea ce mă duce la ultimul punct - manipularea prin media.
Dacă în 2004 Băsescu avea o presă în majoritate pozitivă, încet-încet lucrurile s-au schimbat. De la ANTENE (care au dat filmuleţul cu Băsescu în continuu timp de câteva ore) la Cotidianul care de la un ziar ce înclina uşor înspre PDL dar avea şi contrapuncte la multe subiecte a devenit un ziar complet roşu (toate titlurile sunt astăzi cu ce face Băsescu rău şi Geoană bine), presa (independentă ca o fată mare) este pornită să vadă schimbarea României cu orice preţ.
Şi că tot vobesc de modul în care presa manipulează, să închei cu binecunoscutul subiect al loviturii lui Băsescu (din 2004! si care a apărut surprinzător doar recent). Expertiza realizată asupra filmuleţului arată că asupra filmului au fost făcute intervenţii externe. Din raportul publicat de INEC ziarul Cotidianul a reţinut doar următoarele: că se referă la CD-ul primit de INEC care nu este originalul şi că intervenţia de fapt nu exclude lovitura! Titlul articolului este clar o interpretare:
"Pumnul a fost palmă!" spun cei de la Cotidianul, sugerând implicit că lovitura a existat dar nu cu pumnul cum se preciza iniţial ci cu palma. Fapt - INEC declară că asupra filmului s-a intervenit; interpretare: da, dar asta nu înseamnă că nu e real!
Eu unul m-am cam săturat să gândească alţii pentru mine, m-am săturat de lupta asta surdă între oameni (ce se pretind inteligenţi) şi de mesianismul candidaţilor politici. Impactul lor asupra noastră este minim, iar o schimbare mâine înseamnă că vom da un stăpân pe altul (alţii), în nici un caz nu va curge lapte şi miere prin canalele infecte, nici acum, nici peste doi-trei ani. Rămâne curiozitatea victoriei, pentru că până la urmă rezultatul va fi dat de un singur element: antipatia faţă de Băsescu vs. antipatia faţă de PSD.
miercuri, decembrie 02, 2009
1 Decembrie 2009
Sunt curios dacă a văzut cineva din Alba zilele astea, mai exact în 30 şi în întâi o serie de luminiţe dubioase care păreau să plutească în mod inexplicabil pe cer prin zona cetăţii.
Cineva care să nu ştie, bineînţeles, de unde sunt, cum au ajuns acolo şi de fapt CE sunt.
Ei bine, au fost altceva - acel altceva, pe care-l anuntam (sau asteptam) aici şi care, încet-încet se pare că începe să apară în jurul manifestărilor de "1 Decembrie". Deşi e drept că încă nu există o capacitate clară de integrare a tuturor manifestărilor alternative, e bine că sunt oameni care încep să facă ceva pe cont propriu - fără prea mare legătură cu sarmalele, muzica populară şi artificiile autorităţilor (dar trăind pe lângă acestea) - fie că e vorba de concerte, DJs sau expoziţii (sau poate mai ales pentru că există şi de unele şi de altele, făcute în locuri şi momente distincte, de oameni distincţi).
Şi dacă anul ăsta chiar nu ştiţi despre ce vorbesc, la anul poate sărbătorim împreună!
