luni, decembrie 07, 2009

Dictatura - un brand de "aproape succes"

"AM INVINS!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
am scapat de dictator!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!"

Asa m-a întâmpinat de dimineaţă fereastra aplicaţiei de Instant Messaging, anunţând ieşirea din criză, scăparea de sub jugul băsescian, ieşirea în lumină, victoria libertăţii (şi alte astfel de formule rupte din filme holywoodiene). Când colo, surpriză - pe net, realitatea era total alta - sprijinit de românii de peste hotare, Băsescu suflă mingea victoriei de pe linia careului în care se înghesuiau să intre (să prindă şi ei un loc în poza revoluţionarilor), pe lângă Geoană (+ echipa) şi Antonescu, nume ca Vadim Tudor şi Gigi Becali + ungurimea.

În postul de sâmbătă criticam implicarea emotivă a concetăţenilor mei în susţinerea candidatului favorit şi încercam să mă păstrez oarecum obiectiv, pentru că eu nu pot avea siguranţa manifestată de aceştia: nu ştiu cu siguranţă dacă unul este mai bun decât celălalt. Şi nimeni nu va şti asta niciodată, pentru că doar unul poate câştiga (deci comparaţia nu poate fi realizată).

Bineînţeles am avut o opţiune politică (deşi a fost şi pentru mine la limită alegerea între a vota sau au nu vota) dar care a fost ea mi se pare mai puţin relevant. Ce mi se pare interesant în schimb este înverşunarea echipei lui Geoană (& comp) de a merge pe strategia dictatorului. Deşi n-am auzit pe cineva să explice concret acţiunile dictatoriale ale lui Băsescu (cu fapte, nu supoziţii şi scandaluri de presă) sau măcar să explice cum văd ei posibilă instaurarea unei dicaturi într-o ţară în care preşedintele reprezintă partidul minoritar din parlament, trendul Băsescu-dictator a fost înghiţit pe nemestecate, udat din belşug cu sosuri şi licori ameţitoare de presa română (apropo de asta, ameţitoare prezenţa lui Cornel Nistorescu aseară în studioul Realitatea TV care pe lângă un tupeu inimaginabil şi o lipsă totală de bun simţ în relaţia cu restul invitaţilor se face vinovat de "îngroparea" - înceată dar sigură a ziarului Cotidianul).

Amuzant şi trist totodată a fost acest film în care Geoană a început să creadă el însuşi că este salvatorul naţiunii, purtătorul de stindard al celei de-a doua revoluţii româneşti - film ce a culminat cu evenimentele de la Timişoara unde paralela 1989 - 2009 n-a fost deloc apreciată, Timişoara rămânând încă un bastion anti-PSD.

Implicarea presei în tot acest scenariu mi-a adus aminte de unul din documentarele semnate de Michael Moore, în care explica rolul nefast al media în SUA, unde controlul asupra populaţiei se realiza cu marota terorismului: vrei liniste, publici o alarmă de atac terorist; ai un scandal la casa albă, creşti ameninţarea de la galben la portocaliu şi oamenii se ascund prin cotloane ca guzganii. La fel şi la noi, imaginea dictatorului a fost sădită în creierul românilor, care au ajuns să confunde contextul cu persoana şi să uite trecutul recent (mă refer la gafele PSD) de dragul schimbării.

Şi că se tot vorbeşte de românii din diaspora şi de rolul lor, aş puncta încă o dată un fapt: slaba pătrundere a presei româneşti în străinătate e cred dovada clară a importanţei pe care aceasta a avut-o în sprijinul lui Geoană, pe baza brandului "dictatură" asociat lui Băsescu. Cu "aproape succes"!

Later edit: tot ce ne lipseşte acum - pentru a face circul complet - e situaţia din fotbal. Cum nu ştiţi? Strigătul "ne-au furat!"

Read More...

sâmbătă, decembrie 05, 2009

O campanie emoţională

"Al doilea mandat al hiperdemonocratului si ultradreptaciului Tiran Boxescu este periclitat de cel mai mare dusman al lui: El Insusi! [...] Pana si Lenin cu Hitler la un loc erau mai "liberali" decat El. "

"Geoana si-a vandut sufletul.A uitat de Dumnezeu cand a fost pus sa jure,dorinta de a-i urma orbeste pe moguli in actiunile lor malefice l-a impins sa jure stramb!"


Citatele de mai sus sunt doar două din cele mai înverşunate comentarii apropo de alegerile prezidenţiale de mâine (sursa). De parcă fericirea individuală ar ţine în mod direct şi indisolubil de alegerea candidatului favorit, mulţi români, cu diferite niveluri de IQ verbal ţin să se exprime cât mai vehement pe toate forumurile domeniului de internet .ro.

Aducând anagrame "deştepte" gen Tiran Boxescu, sau făcând apel la suflet şi Divinitate (o temă fierbinte a societăţii româneşti), concetăţenii mei par a multiplica lupta politică spre nivelul cetăţeanului, reflectând victoria candidatului X ca o victorie a cetăţeanului care-l sprijină. Această situaţie are puncte bune dar are mult mai multe puncte proaste.

Să mă explic:

Punctele bune sunt în sine date de implicarea cetăţenilor în mod activ în conducerea ţării; cum o ţară are conducătorii pe care îi merită, o ţară cu cetăţeni informaţi şi implicaţi în actul politic va avea conducători mai de soi decât una în care cetăţenii se mulţumesc să-şi găsească propriile metode şi modele existenţiale pe lângă cele oficiale - acel tip de "păcălire" a sistemului, practicat cu succes şi în perioada comunistă şi după. Poate acum e momentul în care oamenii încep să-şi dea interesul în a corecta sistemul, poate aici sunt bazele societăţii civile care nu mai reuşeşte de 20 de ani să se înfiripe... sau poate e doar valul electoral şi influenţa media (rămâne de văzut).

Punctele rele sunt din păcate mai multe şi (momentan) mai pregnante. În primul rând, toată lumea "urlă", nimeni nu dezbate. Nimeni nu ascultă şi chiar când se "discută", de fapt fiecare aşteaptă momentul să vorbească; să fie el cel care-şi prezintă ideile şi argumentele, să arate el că el ştie, că el a înţeles, că a văzut substraturile, conspiraţia! Şi că el poate salva naţiunea de tiran respectiv de comunist. Punctul bun de mai sus poate aduce beneficii doar dacă implicarea cetăţenilor trece din planul emotiv în planul cognitiv, dacă se renunţă la invective, majuscule şi semne de exclamare, dacă se renunţă la modelul în care cine urlă mai tare are dreptate.
Un alt punct deosebit de intrigant, dar la fel de negativ în toată campania curentă, este ideea că unul sau altul din candidaţi ar fi salvarea naţiunii. Dacă eliminăm scandalurile de media din toată povestea şi rămânem la platforme politice concrete, ambii candidaţi sunt demagogi tipici ce fac promisiuni pe care nu le pot îndeplini (şi care nici măcar nu vor depinde de ei).
După cum scrie Victor Rotariu într-un excelent articol din ziarul Gândul, Geoană promite reducerea impozitelor în contextul în care România oricum nu are suficienţi bani şi riscul de a intra în faliment (da, o ţară poate da faliment) nu e de neglijat precum şi locuri de muncă (de parcă le-ar crea el din nisip) iar Băsescu se laudă cu o măsură (neimpozitarea profitului reinvestit) care în contextul curent nu va produce absolut nici un rezultat (date fiind rezultatele slabe din perioada de criză). Mai mult, mă surprinde faptul că românii înghit pe nemestecate o alianţă PSD - PNL (adică dreapta cu stânga) deşi cele două partide au principii total diferite în ceea ce priveşte ... aproape orice (la fel cum şi PDL şi PSD s-au aliat fără prea mare succes).

În ceea ce priveşte caracterul şi oamenii care sprijină cei doi candidaţi, care poate spune câte ceva despre integritatea lor şi capacitatea de a duce în spate funcţia prezidenţială, nu cred că lucrurile stau foarte diferit. E drept că Geoană nu a fost implicat în aşa multe scandaluri ca Băsescu, dar nici funcţiile deţinute n-au fost pe măsură, ori odată cu funcţia îţi faci şi prieteni (unii dubioşi) şi duşmani (care te sapă). Despre Băsescu toată lumea pare să ştie că nu e un personaj foarte dipomat, cult sau integru, dar Geoană vine repede din urmă, întâlnindu-se în taină cu Vântu (acest antagonist alt politicii româneşti) şi punând la cale strategii cu Iliescu, Hrebenciuc sau Vanghelie (personaje la fel de negative). Ceea ce vreau să subliniez este că diferenţa nu e atât de mare precum ar părea şi că cei care votează "schimbarea" trebuie să înţeleagă că e cu două tăişuri - să nu credeţi vreo clipă că apariţia lui Iliescu în peisaj e doar de formă.

Ceea ce mă duce la ultimul punct - manipularea prin media.
Dacă în 2004 Băsescu avea o presă în majoritate pozitivă, încet-încet lucrurile s-au schimbat. De la ANTENE (care au dat filmuleţul cu Băsescu în continuu timp de câteva ore) la Cotidianul care de la un ziar ce înclina uşor înspre PDL dar avea şi contrapuncte la multe subiecte a devenit un ziar complet roşu (toate titlurile sunt astăzi cu ce face Băsescu rău şi Geoană bine), presa (independentă ca o fată mare) este pornită să vadă schimbarea României cu orice preţ.
Şi că tot vobesc de modul în care presa manipulează, să închei cu binecunoscutul subiect al loviturii lui Băsescu (din 2004! si care a apărut surprinzător doar recent). Expertiza realizată asupra filmuleţului arată că asupra filmului au fost făcute intervenţii externe. Din raportul publicat de INEC ziarul Cotidianul a reţinut doar următoarele: că se referă la CD-ul primit de INEC care nu este originalul şi că intervenţia de fapt nu exclude lovitura! Titlul articolului este clar o interpretare:
"Pumnul a fost palmă!" spun cei de la Cotidianul, sugerând implicit că lovitura a existat dar nu cu pumnul cum se preciza iniţial ci cu palma. Fapt - INEC declară că asupra filmului s-a intervenit; interpretare: da, dar asta nu înseamnă că nu e real!

Eu unul m-am cam săturat să gândească alţii pentru mine, m-am săturat de lupta asta surdă între oameni (ce se pretind inteligenţi) şi de mesianismul candidaţilor politici. Impactul lor asupra noastră este minim, iar o schimbare mâine înseamnă că vom da un stăpân pe altul (alţii), în nici un caz nu va curge lapte şi miere prin canalele infecte, nici acum, nici peste doi-trei ani. Rămâne curiozitatea victoriei, pentru că până la urmă rezultatul va fi dat de un singur element: antipatia faţă de Băsescu vs. antipatia faţă de PSD.

Read More...

miercuri, decembrie 02, 2009

1 Decembrie 2009

Sunt curios dacă a văzut cineva din Alba zilele astea, mai exact în 30 şi în întâi o serie de luminiţe dubioase care păreau să plutească în mod inexplicabil pe cer prin zona cetăţii.
Cineva care să nu ştie, bineînţeles, de unde sunt, cum au ajuns acolo şi de fapt CE sunt.

Ei bine, au fost altceva - acel altceva, pe care-l anuntam (sau asteptam) aici şi care, încet-încet se pare că începe să apară în jurul manifestărilor de "1 Decembrie". Deşi e drept că încă nu există o capacitate clară de integrare a tuturor manifestărilor alternative, e bine că sunt oameni care încep să facă ceva pe cont propriu - fără prea mare legătură cu sarmalele, muzica populară şi artificiile autorităţilor (dar trăind pe lângă acestea) - fie că e vorba de concerte, DJs sau expoziţii (sau poate mai ales pentru că există şi de unele şi de altele, făcute în locuri şi momente distincte, de oameni distincţi).

Şi dacă anul ăsta chiar nu ştiţi despre ce vorbesc, la anul poate sărbătorim împreună!

Read More...

duminică, noiembrie 22, 2009

Concert Blanoz, Luni 30.11.2009

După ce anul trecut am nimerit fix de 1 Decembrie la un concert Blanoz mega-tare, anul acesta trupa revine în Alba Iulia ca parte a unui turneu, în 30 noiembrie, de data asta la spaţiile RYMA din cetate.

PARTY ON!

Read More...

duminică, noiembrie 01, 2009

Sibiu

Una din cele mai pozitive aspecte legate de Alba Iulia, este poziţia sa - aproape de centrul ţării, la doar 70 de km de Deva, 100 km de Cluj şi 70 km de Sibiu.

Nu vreau să mă înţelegeţi greşit - m-am îndrăgostit de Alba Iulia undeva pe parcursul acestor 3 ani, de cetate mai ales şi de nişte oameni pe care i-am găsit aici mai liberi ca în alte părţi - dar sunt zile în care simţi că totul e la fel ca ieri, ca alaltăieri, simţi nevoia să faci ceva deosebit, să vezi, să simţi ceva nou.

Atunci pleci.
De exemplu la Sibiu.

De data asta, cu ocazia "Festivalului Internaţional ASTRA", un festival de a cărui existenţă am aflat doar recent, deşi este la ediţia a 10-a, un festival care mi-a lăsat clară ideea că voi fi prezent cu siguranţă la ediţia 11.

Pe lângă asta, Sibiul m-a impresionat (din nou) plăcut - de data asta n-am hoinărit aşa mult prin centrul istoric (doar am atârnat la soare pe o bancă în parc - activitate pe care v-o recomand cu căldură!) pentru că eram cam tot timpul la festival. Ce m-a impresionat în schimb a fost multitudinea de evenimente (teatru, operă, concerte) şi micile comori stradale cum ar fi maşina de clătite (un van foarte oldschool care serveşte clătite foarte bune), ghereta cu boabe de porumb cu arome si - cu un special innovation prize - automatul de lapte; da, foarte serios, în chiar două locaţii nici măcar centrale din Sibiu, automate mari cu loc de sticlă (sau pet) în care bagi banii (2.5RON) şi curge lapte (kind of cool, ha!?).

Una peste alta, o atmosferă de burg foarte plăcută, pe care sper să o văd mai des şi în mai multe locuri ;)

Read More...

miercuri, octombrie 21, 2009

Despre clădiri

Cred că nimic nu e mai reprezentativ pentru România – impresionant pe alocuri dar înfricoşător de cele mai multe ori – decât clădirile.

Luaţi de exemplu Casa Poporului, un monstru de fier şi beton în centrul Bucureştiului, un spaţiu parcă mort, ancorat într-un film alb-negru cu limbaj de lemn şi şepci de proletar transformate peste noapte în cravate elegante.


Spre deosebire de alte capitale, unde spaţiul din zona clădirilor oficiale este integrat cumva în viaţa socială, Casa Poporului este la noi elementul central, gri, simetric şi mai presus de toate – mare!

Dimensiunea este caracteristica principală a clădirilor româneşti, lucru probabil evident pentru perioada comunistă, când toate planurile cincinale sau de altă factură trebuiau depăşite, iar rezultatele victoriei socialiste trebuiau afişate cât mai public şi cât mai opulent.

Ori de atunci până acum nu multe s-au schimbat în fabulo-spiritul românesc, mai ales că noii stăpâni nu sunt decât subalternii, copiii sau nepoţii celor vechi. Ei, ca şi ceilalţi înaintea lor au reuşit să facă un singur lucru: să forţeze sistemul să meargă în favoarea lor, chiar dacă ismul s-a schimbat din comun în capital.

Un exemplu perfect de asemenea viziune am auzit-o acum ceva timp prin Petroşani: pe drumul ce duce spre telescaunul de acces în Munţii Parâng au crescut de câţiva ani vile şi vilişoare, multe din ele fără vreo fărâmă de ergonomie sau fără vreo pretenţie de arhitectură. Una din ele, a unui (fost? actual?) stăpân din zonă a fost construită la propriu pe ideea Mai mare decât a vecinului – la propriu însemnând că proiectantul proiectului a primit această unică şi inflexibilă indicaţie.

În acelaşi sens, mă minunez încă de clădirile unor universităţi / facultăţi din ţară, în special de Clădirea (da, cu C mare) Facultăţii de Ştiinţe Economice din Cluj. Monstru de beton, cu 6 etaje, subsol şi o intrare grandioasă, cu gresie alunecoasă înăuntru şi nişte plăci similare gresiei pe suprafaţa exterioară (din care unele au început să cadă deja după vreo doi ani de când clădirea a fost terminată), cu nişte curţi interioare strâmte cu vagi urme de vegetaţie între zidurile înalte, cu holuri întortocheate, camere prea expuse la soare şi totul, totul tăiat în unghi drept, geometric, curat şi total impresonal.

Ce mi s-a părut şi mai amuzant venind la Cluj pentru a mă înscrie la studii doctorale, a fost că la prima vizită am fost plimbat prin Clădire pentru a vedea minunea. O cunoşteam deja (aveam o prietenă studentă acolo) dar protestele mele bălmăjite n-au fost probabil auzite aşa că am fost plimbat cu liftul electronic, am vizitat cafeteria de la subsol şi m-am lăsat vizibil impresionat de spaţiile de curs şi seminarii, de dotările din laboratoare, de forţa emanată prin clădire de Facultatea care mi se prezenta.

Nu oamenii sunt importanţi în ecuaţia asta, nu realizările lor, modul lor de a lucra sau umanitatea lor – deschiderea lor spre nou şi spre alţi oameni, nu atmosfera sau relaţiile umane contează ci Clădirea – singura care dovedeşte, fără drept de apel, succesul în lumea nouă!

Read More...

marți, octombrie 13, 2009

Good Copy. Bad Copy

Un foarte bun documentar despre industria drepturilor de autor:

Read More...

sâmbătă, octombrie 10, 2009

Flyer PP

Într-un puseu de creativitate, zilele astea am făcut un flyer pentru Partidul Piraţilor:




Read More...

joi, octombrie 08, 2009

For Kids

Zilele trecute, trecând pe lângă maşinuţele pentru copii (bumper cars dar din alea mici in care incape maxim un copil de 10 ani) din boxele ălora se auzea:

"We had two bags of grass, seventy-five pellets of mescaline, five sheets of high-powered blotter acid, a saltshaker half-full of cocaine, and a whole galaxy of multi-colored uppers, downers, screamers, laughers... Also, a quart of tequila, a quart of rum, a case of beer, a pint of raw ether, and two dozen amyls. Not that we needed all that for the trip, but once you get into locked a serious drug collection, the tendency is to push it as far as you can."


Nu că aş avea o problemă cu Fear and Lost in Las Vegas, un film excelent în opinia mea (pe care totuşi nu l-aş băga la comedie cum ziceau azi cei de la Guerilla), dar mă întreb dacă părinţii copiilor ce umblau pe acolo s-au prins de fază.

Asta e ca şi faza de ieri, când o bunicuţă îi arăta unui băieţel de vreo doi ani sigla playboy dintr-un magazin (nu ştiu ce căuta acolo sigla!) şi-i spunea foarte dulce de altfel uite mamă iepuraşul...

Read More...

duminică, octombrie 04, 2009

Berlin

Read More...

Bike park austria

Read More...

joi, septembrie 03, 2009

An imperfect rainbow

Maybe some of you might have read this post, about a rainbow a friend and I created some time ago. The moral of the story, which might have eluded you, in the case you have not been paying attention, resides in a small detail: the rainbow was created by the water that gushed from a hole in our garden hose.
Had our hose been undamaged, we would not have created - and enjoyed (because the feeling we both received was indeed of pleasant surprise, awe, even happiness) our rainbow.

So, I started thinking of what that tiny hole, that at the beginning seemed unwanted, meant and it lead me to an interesting idea: sometimes, imperfections lead to unexpected, better results!

This reminded me of another similar story: when I was in Timişoara, I spent some time working on various design projects, never thinking about - or maybe just ignoring - the fact that I have a slight color deficiency. One of the projects consisted in designing a couple of customized banknotes for a company. The banknotes had only a moral value as they were to be given to the employees as awards for their results.
From the designs I made, a cherry-red / purple one stood out, and attracted the attention of my client who said: "I particularly like this brown one!", for it seems my eyes played a trick on me, and the background - as more people told me afterward - was indeed brownish and in no way purple or red.

I can go on to another story, when, designing a kind of brochure, I started playing with the lines and shapes: when they intersected at some point, they created a nice effect that I had no idea was possible.

I guess that what I'm trying to prove is that sometimes you just have to sit back, relax, and enjoy the adventure of happening. That is not to understand as being less critical, or accepting less from yourself or others, but just allowing room for error, taking things slower for a change (as this very interesting number from Dilema Veche argues) could lead to better, more real, more profound results.

Picture fom here.

Read More...

marți, septembrie 01, 2009

Roşii româneşti şi creier verde

Trippin' cu CFRul pe fatidica ruta Timisoara - Iasi (trenul foamei). Observ cu groaza ca fac cinci ore pana in Alba Iulia, asta inseamna 5 ore de amestecat agricultura, politica, vreme si in general life and everything, din discutia a doua doamne de prin ceva sate din Moldova.

Una cu batic si mustata, spre 60 as zice desi ma pot insela usor in privinta varstei, cu o carte din care n-am vazut decat semnatura primului text (Preot Alexandru cumva).

Vecina de vizavi, spre 50 de ani si 100 de kile, genul de femeie 3 în 1 ce abia încape în scaunul din compartiment, foarte vocală (pe cealaltă abia o aud), blondă cu părul prins în coc, telefon mobil (al meu e slăbuţ pe lângă al ei) agăţat la gât, geantă Louis Vutton (poate falsă, poate originală), fată în italia, brăţară şi două lanţuri de argint, dintre care unul cu cruce (cu ceva pietricele!).
În rest în compartimentul de 6 persoane - 3 bărbaţi (din care unul sunt eu şi unul e soţul doamnei blonde) - mai nou (după vreo oră) patru, toţi tăcuţi, mai citesc câte ceva, mai se uită curioşi la spectacol...

Din discuţia doamnelor aflu de tinereţile lor când îşi doreau să aibă gospădărie, nu ca tinerii din ziua de azi, care ... "eh" (atât am înţeles), despre ouăle roşii de Paşte care se fac vinerea şi nu joia sau sâmbăta cum am crede.

Mi-e greu să le urmăresc şi să le înţeleg, pentru că sar de la un subiect la altul, criticând în cel mai mult timp tineretul, occidentul şi toate aistea; până şi căldura e cumva vina noastră (a tinerilor, a orăşenilor) care facem numai drumuri asfaltate: "cum să nu fie cald când toate drumurile îs numa asfalt de nu se mai vede pământul?".

Cu puţine excepţii (cum a fi a roşiilor româneşti mai bune decât cele importate), tot ce aud şi reuşesc să procesez din mormanul exploziv de cuvinte înşirate îmi provoacă câte o micro-leziune la nivelul cortexului: "Ceauşescu dădea de lucru la tineri" e o idee - şi regăsesc în ea laitmotivul statului-providenţă de care nu reuşim să scăpăm de 20 de ani; "doamne-ajută la mai bine deşi nu văz să fie", spune purtătoarea telefonului mobil de ultimă generaţie şi a genţii Louis Vutton (fie ea şi falsă); "Occidentalii", spune doamna blondă cu fata în Italia, împingând cuvintele unul peste altul - sunt "nebuni la cap".

Mă uit la ele şi mă gândesc la un exemplu clasic de generation gap. Dar e mai mult de atât - venim din lumi diferite; trăim în lumi diferite - ar fi posibilă reconcilierea celor două lumi, mă întreb, după care continui să mă holbez la doamna blondă, cu cei trei dinţi lipsă şi ochelarii groşi pe ochi. Între accentul moldovenesc rural, viteza cuvintelor ce se învălmăşesc în prea micul nostru compartiment şi subiectele care sar ca mazărea mexicană, cele două femei îmi par mai degrabă extraterestre comunicând într-o pseudo-limbă şi-mi imaginez, când presiunea continuă a cuvintelor (nici o pauză în discuţiile lor timp de câteva ore) atinge masa critică, cum le izbesc craniile de geamul de la compartiment, cum li se scurge creierul verde cu sânge verde de extraterestru pe geam, lăsând loc liniştii şi calmului.

Roşii româneşti şi creier verde - singurele posibilităţi de conciliere între lumile noastre.

Read More...

duminică, august 30, 2009

Drop'n'Roll Bike Contest, Parâng 2009

Read More...

miercuri, august 19, 2009

Proiectii de film in aer liber

De joi (20 august) pâna duminica (23 august) la Spatiile RYMA din cetate vor avea loc proiectii de filme bune, cu sprijinul Festivalului International de Film Transilvania (TIFF). Proiectiile vor începe la orele 21.00, intrarea libera.


Programul este disponibil pe site-ul ryma: http://www.ryma.ro si in afisul de mai jos:

afis proiectii ryma

Read More...

sâmbătă, august 08, 2009

Câteva zile de SPAM

De câteva zile (de pe la sfârşitul lui iulie), pe o adresă secundară de email am primit ca de obicei câteva mesaje SPAM. De data asta, spre deosebire de situaţia obişnuită, n-am mai primit informaţii despre viagra, cialis şi fetiţe gata-gata să vină la mine seara. Am primit în schim un mesaj de la o rusoaică Tatiana care se pare mă iubeşte şi e gata să se mărite cu mine!

În rest am câştigat mulţi bani (Tatina sigur se va bucura de asta, pentru că altfel n-ar avea bani să vină din Rusia în România), două bilete la concertul Madonna şi o excursie în Maldive. Suma totală (care deja mă face să mă gândesc la ce insulă să-mi cumpăr) e formată din:

  • 14 milioane dolari (din Benin) - De fapt ăsta din Benin vrea să împartă banii ăştia cu mine dacă-l ajut să-i scoată din contul unui care săracu' a dat ortu' popii şi şi-a lăsat banii cadou băncii din micul stat african. I'm on it! Sper să-mi dea măcar jumate!
  • Aceeaşi poveste în Burkina Fasso, unde un alt angajat al unei bănci are un alt client care a dispărut şi i-a lăsat cu 10,5 milioane de dolari care trebuie împărţiţi. Ce noroc că exist! Altfel ar fi luat ăla de la bancă toţi banii şi de bucurie ar fi băut prea mult, intrat în comă alcoolică şi ar fi murit şi el! Lasă că-l salvez pentru jumate din sumă!
  • Mr. John Hall mă informează că adresa mea de mail a câştigat 500.000 de Lire Sterline. Asta e ceva nou, unii care lucrează în lire sterline. Nu înţeleg ce o să facă adresa mea de mail cu atâţia bani, dar când îi primeşte sper să-mi ia şi mie o îngheţată.
  • În final, prietenii de la Raiffaisen Bank pe care ţin să-i felicit pentru securitatea informatică. De câteva luni îmi tot trimit zeci de mailuri - ba cineva încearcă să-mi acceseze contul, ba se schimbă sistemul de securitate şi trebuie să-mi schimb şi eu parola. De data asta au schimbat placa şi mi-au dat direct un premiu (la tombola la care n-am jucat luna trecută). 50.000 de Euro, dovadă că premiile de milioane nu mai prind la fraieri public. Oricum, tot respectul pentru băieţii care lucrează la proiectul Raiffaisen SPAM - codul trimis în ataşament e destul de impresionant deci ceva skills sunt pe acolo. Plus că e encriptat - băieţi, data viitoare puneţi encriptarea voastră proprie, că ştim şi noi să dăm pe google decrypt encrypted hmtl. Alte tombole, tot de la Raiffaisen Bank - căci se pare că mai nou e o concurenţă dură între cine fură mai tare, mi-au adus 2 bilete la Madonna şi o călătorie în Maldive! Fraierilor, cu 50.000 de euro o iau pe Madonna cu mine în Maldive o săptămână!
Trecând peste amuzamentul situaţiei, nu pot să nu fiu trist când mă gândesc că totuşi tipul ăsta de SPAM există dintr-un singur motiv: pentru că funcţionează!

Read More...

miercuri, august 05, 2009

Change



Mom never really had pets. Even when she was a kid in the country side and the place was filled with all kinds of animals, they were mostly work and no play - animals were there for their productive purpose: meat, milk, wool or egss, guarding the house or catchig rodents.

When she moved to the city there was even less interest in a pet although her uncle and aunt (who were as close to us as any grandparents would have been) had a house and a small yard and for some time did raise some animals.

So that's probably why I never had a pet growing up. We were living in an apartment building and every time I would cry for a dog or a cat, mom would say "no dear, we can't have pets inside the apartment". I remeber staying during the summer in the country side (the village where she was born) and playing with all the animals: sheep, young horses, dogs and especially cats. I found cats were nicer and I loved the fact that I could hold them since they were smaller than other animals; beside that, they would always come to you and try to get under your skin. Countryside cats are no pets though; grandma' used to hush them away from inside the house and argue with me about feeding them underneath the table. I was the only one feeding them, everyone else said they won't catch any rats if they're not hungry.

When I grew up, I forgot about wanting a pet. I guess I had other things on my mind: school, computer games, girls... and besides, I was used to not having any animals around. But then, all of a sudden, after I started living alone, I remembered everything - how I liked cats, how I loved petting them and pulling their tails (just to catch them, not to hurt them), how they sometimes scratched me (and I would leave them alone for a while, then started everything again).

So I got a cat. A little black - devilish cat named Mefis, short from Mephistofel (the Devil's name from German mythology). He was two weeks old when I got him, a little fur-ball that thought for a while I was his mother. My mom found out pretty quickly about it, since he was crying all the time, especially when I was on the phone, so she heard him. Man was she pissed! "They stink" she said; "they're dirty and leave hair allover. Get rid of it". I didn't. It wasn't easy, and the hair that he shed was indeed a problem, but I held on to him for about two years.

After I moved from the apartment I was living in (no. 13 - go figure, perfect place for a black cat named after the Devil), I moved to a small room at the university; I could see he didn't really like the small space and after a while I found out we're not allowed to have pets. My mom was happy about that as she said I could bring him to their house, where her uncle still lived and where she went each day, so I did.

He's a happy cat now, running around the yard, catching butterflies, climbing trees and chasing other cats. My grandfather loves him and the funniest thing happened - my mom started - shy at first but more and more - to grow fond of the little guy. Now they're good friends, she feeds him, plays with him and every time I speak to her on the phone she tells me about all the crazy stuff my cat's up to...

It's them in the picture above. I guess people do change.
Posted by Picasa

Read More...

luni, iulie 27, 2009

Bucuresti

Noaptea, de la etajul 13, chiar prin plasa de sârmă de la balcon - plasă care nu era acum vreo 3 ani şi care a fost pusă probabil să prevină vreun fatidic accident (căci balustrada balconului e la nivelul şliţului) - Bucureştiul e un câmp de blocuri şi luminiţe, tăcut cu excepţia câtorva maşini ce zornăie nervoase pe singurul bulevard din apropiere.

Îmi amintesc aproape nostalgic, căci sentimentul nu-mi e de altfel foarte familiar, zile în şir petrecute aici urmărind furnicarul de la înălţime, râzând de reclamele idioate de pe clădirile din jur, atârnând la modul cel mai propriu în aşteptarea serii (zilele sunt infern în Bucureşti); îmi amintesc de serile dormite pe balcon din cauza căldurii dinăuntru; de scârţâitul paturilor şi al liftului de stil vechi care are încă puterea de a speria pe cei mai puţin obişnuiţi. Şi peste toate se aşterne marea de lumini şi vuietul străzii.

Când mă gândesc la descrierile citite prin cărţi apropo de Paris sau New York, mă apucă râsul (un râs nervos, românesc) imaginându-mi un discurs despre Bucureşti, că ar fi aşa şi pe dincolo, atrăgând şi provocând prin ceva unic. Acel ceva, după cum am descoperit astăzi, nu poate fi numit decât haos. Şi haosul are atracţia lui, la fel cum o gaură neagră atrage toată materia din jur!

Departe de mine totuşi ideea de a descrie Bucureştiul, mai mult sau mai puţin artistic. Vin aici prea rar, stau prea puţin şi sunt prea copleşit de forţa şi viteza lui ca sa-mi pot aroga un asemenea drept. Mă frapează doar contrastele pe care chiar nu cred că le-au văzut nici Miller, nici acel fotograf ungur (al cărui nume îmi scapă) care face în prefaţa ghidului său foto despre New York o introducere incredibilă. In prezent as spune, definitia contrastului se găseşte în zona Lipscani din Bucureşti - restaurante de lux lângă clădiri în paragină, ţigani jucându-se în gunoaie lângă cafenele trendy, stencil-uri şi grafitti, hipsters fumând jointuri la colţuri, baruri de rockeri şi shaormerii, multă mizerie şi câteva magazine luxoase, totul înghesuit într-un labirint în care poate doar sprijinul Ariadnei te mai scoate la lumină! Un spaţiu de-a dreptul mitic, şocant la fiecare pas, în care parcă nu există reguli, structură, linii de demarcaţie...


Foto by Vali.


Read More...

miercuri, iulie 22, 2009

Trigon. Gărâna Jazz 2009

Via Vali:

Read More...

miercuri, iulie 15, 2009

Ridzi sau moartea unei sperante

Din toată afacerea Ridzi am rămas cu ungust amar dintr-un motiv cel puţin ciudat. Un motiv pe care nu l-am auzit de la nici unul din experţii comentatori-analişti-politici de pe la televiziunile române, mândrii astăzi de reuşita lor, în numele Dreptăţii şi Democraţiei. Un motiv pe cât de simplu pe atât de naiv: s-a mai prăbuşit o speranţă în revigorarea şi restructurarea politicii româneşti.

Monica Ridzi, avea pentru mine până la un fatidic articol din Cotidianul (ştiu că GSP a lansat ancheta, asta e, nu citesc presa sportivă), imaginea tânărului de succes, femeie pe deasupra (!) care munceşte pe brânci, vine din "provincie" şi se bate cu ăia mari şi-i mai şi învinge. Creşte încet dar sigur, pare sigură pe ea, competentă, a new breed - alături de încă câţiva rătăciţi ca Traian Răzvan Ungureanu sau puţin mai "bătrânii" Horaţiu Buzatu cel care a colaborat cu Happy Fish pentru serialul Culisele Parlamentului, sau Monica Macovei.

Dintr-o dată însă, toată construcţia se dărâmă ca şi cum totul ar fi fost făcut din carton, cu multe oglinzi şi perdea de fum. Greu de înţeles ce s-a întâmplat: furt intenţionat, greşeală regretabilă, neatenţie şi exces de zel şi încredere sau doar s-a lăsat şi ea ca restul pătrunsă de sistem? Ar fi interesant de aflat dar nu cred că se va întîmpla. Ceva semnale erau, pe ici pe colo, mai ales sprijinul acordat Elenei Băsescu - dar una e să sprijini o persoană incapabilă dar care se întâmplă să fie fiica şefului (omului care te-a promovat) şi alta e să fii neatent cu banii publici, sau să furi din ei, chiar şi într-o sumă mai mică decât cei din jurul tău (căci fiţi siguri suma asta e un mizilic!).

Revenind la presa română, cu bucuria şi laudele meritate pe care nu mă feresc să le aduc şi eu, mi-e ca după acest mic succes să nu se culce pe-o ureche şi să scoată de prin Parlament şi Guvern peştii mai mari. Altfel riscă să rămână precum Poliţia Română care se fereşte de marii mafioţi şi bate copii care fură o pâine...

Read More...

Sharing is Caring!


"Sharing is Caring" a devenit recent fraza mea preferată. A fost o iubire la prima vedere - o senzaţie din aia că cineva exprimă simplu şi clar o filozofie pe care o aveai şi tu undeva în nişte sinapse rătăcite prin spatele creierului, dar care nu se lăsa exprimată decât în rătăciri aiuritoare ce uneori plictisesc, uneori şochează.


Pentru că eu aş aplica dacă aş putea sintagma peste tot. Probabil de-aia m-am făcut prof', de-aia mă bag prin ONG-uri, de-aia scriu pe blog sau sunt înscris pe CouchSurfing şi de-aia mă încăpăţânez să cred că oamenii pot stabili relaţii fără limitări.

Cum însă lucrurile simple sunt de cele mai multe ori şi cele mai bune, m-am bucurat să găsesc unul dintre cele mai interesante proiecte din ultima vreme: SoundTracker.ro - care aplică conceptul în muzică. Site-ul - o colecţie de mixuri româneşti downloadabile (gratis, da şi cu drepturi depline) are deja mai bine de 70 de mixuri printre care m-am bucurat să regăsesc câte ceva din proiectul Indigo Club (pentru mine proiectul muzical urban românesc cel mai tare) precum şi mixuri de la Leizaboy, Hazee, TRG şi restul grupurilor de la Timişoara, Deva, Cluj şi Bucureşti.

În mod deloc surprinzător site-ul are foarte puţine reclame (scopul e clar altul) şi creşte în conţinut rapid. Ah şi ca să mă şi laud puţin, butoanele cu "download" sunt opera mea :))

Read More...

vineri, iulie 10, 2009

Windows XP. Ultima instalare

Uneori vrei să ajuţi oamenii. Nu pentru că le datorezi ceva, doar aşa că ai tu chef. Aşa şi eu, după ce o perioadă am tot răspuns celor care mă întrebau - "nu instalez windows, e împotriva religiei mele!", am acceptat să ajut o prietenă, să-i pun un Windows XP pe un laptop nou...

Cum am deja ceva experienţă în lupta cu sistemul (de operare de la Microsoft), nu am avut probleme - de genul nu vede hardul (problemă standard la laptopurile cu HDD SATA) - am dezactivat din start modulul SATA din BIOS şi am purces la instalare.
Partiţionarea am făcut-o în stilul clasic - cu CD-ul de Linux - aşa ne-am obişnuit la universitate, când cu cel de windows nu reuşeam de loc (poate mergea direct, dar deh... obişnuinţa...)

Comparând totuşi instalarea (fără probleme) a Windowsului cu o instalare fără probleme de Linux (asta depinde e drept de sistem, pe Dell-ul meu chiar a mers fără nici o problemă), rămân câteva observaţii:

  • Instalarea durează mai bine de o oră! După o oră de fapt, încă instalez drivere. Nu merge nici sunetul, driverul video e standard şi se mişcă rău, nu merge wireless-ul. Ba chiar trebuie să instalez şi driver de chipset, driver pentru butoanele rapide, driver pentru touchpad-ul laptopului şi normal esential windows XP updates. Totul in valoare de vreo 250 MB şi după ce am "săpat" puţin pe internet după drivere (noroc că e touşi HP şi suportul e ok). Şi poate cea mai tare fază marca Windows XP - la fiercare instalare un restart. Obişnuit pe Linux unde nu există aşa ceva, treaba asta mi se pare demnă de cărţile de istorie :) Apropo de asta, încă ceva - mulţi spun "instalarea windows e mai simplă" - eu sunt convins că prietena mea (posesorul laptopului) habar nu are ce înseamnă "chipset driver", "intel storage matrix driver" ş.a.m.d, cum se fac partiţiile pentru windows sau ce anume trebuie să instaleze şi de unde... Cu aceleaşi cunoştinţe (sau mai reduse) un Linux se poate instala (cu tot cu sunet, wifi, video) în mai puţin de jumate de oră, depinzând şi de configuraţie - de asta tot insist cu creşterea suportului producătorilor pentru Linux şi scăderea impactului Microsoft asupra lor.
  • După instalare, inclusiv a driverelor e timpul să instalăm ... programe, codecuri pentru filme, ceea ce pe Linux din nou nu e nevoie pentru că nu are probleme cu viruşii, are deja Firefox, playere de filme şi muzică ok (Media Player e groaznic!) precum şi suita integrală Open Office. Cum n-am momentan antivirusul cu licenţă (totul trebuie să fie licenţiat pe laptopul ăsta), am ales un Avast Free să nu mă infectez înainte să termin :) Regula nr. 1 la instalarea Windows -> nu-l lăsa în reţea / internet până nu ai antivirus + firewall. Altfel o iei de la capăt. Buun... instalat antivirus, guess what - RESTART :))
  • În continuare, prin singura (sper!) folosire de Internet Explorer, am downloadat Firefox :)
  • Downloadat şi instalat VLC player (un player video nativ şi pentru Linux) apoi Foobar pentru muzica (mai bun decât Winamp!)
---
Update (dupa ceva timp). Am iesit putin chiar inainte sa instalez Open Office. Acum m-am intors sa finalizez. Am instalat si messengerul (care merge ok cu tot cu webcam) si am vrut sa pun muzica... surpriza - nu merge sunetul! desi am instalat driverele (chiar două! - un sound BUS şi driverul propriu-zis). Mă uit în device manger - vreo 3 componente sunt neinstalate - una e placa de retea (am intrat pe wifi) - nu mi-a trecut prin cap ca până şi aia trebuie instalată (pe Linux merge direct). Mai dau la o componentă update şi instalează ceva modul pe-nu-ştiu-unde, rămâne una - "Hp Integrated Module". Nu ştiu dacă vă zice ceva, mie nu mi-a zis. După ce am căutat pe net, cică ar fi bluetooth! Iar pagina de la hp - iar drivere - găsesc ăla, download: 40MB!

În fine, îl instalez, verific, e ok, nu mai am componente nerecunoscute.
Mă întorc la sunet - nimic.
VLC merge, Foobar merge (indică sunet), în boxe nimic. Caut pe la volumul de windows, tastele fn+volume, nimic. Asta dupa ce acum jumate de ora in media player se auzea sunet. Oare driverul de sunet face să meargă sunetul, sau să nu meargă? :))

După o reinstalare şi încă puţin creierit, am descoperit că din cele două drivere de sunet existente, ăla care părea mai bun de fapt nu mergea. Şi nici nu trebuia dezinstalat ci deazctivat... Windows e simplu ha?

So... movies - check; music - check; office - check; wifi - check; lan - check; firefox - check; antivirus - check! A durat doar două ore! Lejer...

Acum chiar nu mai instalez Windows niciodată!

Read More...

marți, iunie 30, 2009

Elena Băsescu, marijuana şi politica

Acest post a fost început pe data de 9 iunie. Iniţial am intenţionat să renunţ la postare, atât din lipsă de timp dar şi pentru că subiectul a fost destul de rapid plasat în fundalul atenţiei publice. Un articol de azi din Capitalul m-a făcut să reiau postarea şi să o completez cu câteva notaţii...

---
Elena Băsescu nu s-ar încadra în mod normal între subiectele pe care le-aş considera suficient de interesante: vedetă de tabloid, capitalizează pe look şi pe funcţia lu' tata ca să intre în politică şi nu oricum ci direct pe funcţie - crescând într-o lună ca alţii în ani buni de activat pe la partide.

boborul român - care este - nu e chiar în toate minţile s-a mai văzut (doar şi Vadim a ajuns în turul doi acu câteva alegeri) aşa că am acceptat ideea că vom avea o piţipoancă în Parlamentul European (nici nu cred că va fi singura şi nici nu cred că va fi cea mai rea de pe acolo - vezi again Vadim & Becali).

Deunăzi însă, fetiţa noastră a scos porumbelul pe gură, declarând că n-ar fi chiar împotriva legalizării drogurilor uşoare - i.e. Marijuana, Canabis, Iarbă, Ganja sau cum o mai fi planta alintată pe net. Şocantă declaraţie având în vedere poziţia publicului românesc (a electoratului deci) este destul de pregnant împotriva unui asemenea fenomen pentru motive care ţin cel mai degrabă de imaginea substanţei - de ideea de drog şi de ideea de ilegal (de ce e ilegal? pentru că e rău... de ce e rău? pentru că e ilegal!) şi mai puţin de studii concrete care să ateste periculozitatea.
După mai puţin de o zi însă, certată probabil de prietenii mai dotaţi politic şi ca să scape de rechinii care deja săreau s-o muşte de dos (vezi cazul Crin Antonescu), pisi o întoarce proverbial şi declară drugs are bad!... mmmkay?!

Şi uite aşa România pierde (încă) o şansă de a susţine o dezbatere serioasă şi coerentă asupra unui subiect important şi de care oricum nu putem scăpa la nesfârşit.

Mă surprinde (neplăcut) cum tot timpul ne plasăm intenţionat la coada oricărui pluton. Că vorbim de alegeri uninominale, că vorbim de trecerea spre Open Source, de drepturile homosexualilor, de prostituţie şi iată - de droguri, România se ancorează în status-quo, e reticentă la schimbări, până şi intenţia de a aduce asemenea subiecte în prim plan e sancţionată.

Aritcolul menţionat mai sus pare însă a fi desprins din altă lume, scris de cineva imun la realităţile româneşti: este una din cele mai pertinente analize ale fenomenului, trecând în revistă majoritatea temelor importante din care voi sublinia câteva:

  • droguri sunt toate substanţele legale sau ilegale care pot fi (în anumite condiţii de utilizare) nocive pentru om şi care pot crea dependenţă fizică sau psihică: alcool, cafea, canabis, cocaină, ecstasy, heroină, LSD, tutun şi mare parte din pastilele luate când eşti bolnav;
  • dintre toate drogurile, canabisul este considerat până acum cel mai puţin dăunător de majoritatea studiilor realizate (uite un grafic, alt grafic, un articol...)
  • ce ziceam mai sus nu înseamnă că ar trebui toate făcute ilegale în primul rând pentru că excesul este cel care dăunează, nu consumul ocazional; cine nu e de acord nu trebuie să consume, dar adulţii în cunoştinţă de cauză pot alege ce / câte droguri (vezi primul punct) să consume;
  • statul nu e tata şi mama cetăţenilor, să le dea peste cap când nu-s cuminţi. Oamenii trebuie să fie liberi să facă orice nu dăunează celorlaţi;
  • drogurile uşoare nu duc la acte de violenţă - alcoolul este în acest sens considerat mult mai periculos;
  • "războiul" împotriva drogurilor în lume (SUA, Mexic...) nu a dat rezultate, consumul fiind în creştere în ciuda resurselor financiare importante utilizate;
  • legalizarea drogurilor uşoare (poate) aduce venituri importante din taxe, bani ce pot fi folosiţi pentru informarea cetăţenilor, nu pentru hăituirea lor...

Read More...

marți, iunie 23, 2009

Fredo and Pidjin

Am câteodată câte o revelaţie de genul: bă ce tari îs ăştia, urmată de o mixtură de sentimente (yeah, guys have feelings as well!) care variază de la admiraţie la invidie, de la plăcere (a lecturii sau a vizionării, depinde de produsul lor) la depresie (şi eu... euuu??? chiar nimic?).

Noua descoperire este Fredo and Pidjin. The evil comic. - un site făcut de doi băieţi de la Bucureşti care ilustrează aventurile a doi porumbei mesageri pornţi pe distrugerea lumii.

Episoadele sunt chiar bine gândite, au chiar o anumită regie (unele încep cu sfârşitul, la altele se desfăşoară acţiunea pe diverse planuri), desenele sunt şi ele bine închegate iar umorul e subtil, uneori negru, dar foarte cerebral şi instigator (just the way I like it!).

So check it out, aveţi ce vedea!

Read More...

joi, iunie 18, 2009

Religion is ignorance. Ignorance is bliss 2

Aş vrea să dezvolt într-o nouă postare un comment la articolul anterior:
"Sunt mult mai multe dovezile de autenticitate in Biblie, decât cele ale oricărei istorii (seculare) profane.
...era o afirmaţie de'a lu' Newton, făcută prin anii 17oo..Biblia fiind cartea lui de căpătâi..
Problema ta dacă nu crezi că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu..oricum fiecare crede ce vrea..omul e liber să aleagă!
http://www.gotquestions.org/Romana/Biblia-Cuvantul-Dumnezeu.html
http://www.gotquestions.org/Romana/Exista-Dumnezeu.html

PS: Apropo de titlul articolului...Ignorant people are usually endowed with a gleam of bliss;))

---
Să continuăm:

Da, Newtown şi alţi oameni de ştiinţă / filozofi ai perioadei au fost oameni religioşi, ştiu. Au existat şi oameni de ştiinţă / filozofi antisemtitişti, rasişti, xenofobi...

De exemplu unul din umaniştii cei mai apreciaţi din timpul lui Henry al VIII-lea - Thomas More, sanctificat de Papa(!), este responsabil cu torturarea şi arderea pe rug a mai multor persoane care culmea erau creştini (dar nu recunoşteau autoritatea papală - erau protestanţii de azi din Anglia).
Totul se făcea în numele Bibliei PENTRU CĂ acesta era cuvântul lui Dumnezeu (şi aşa era interpretat la momentul respectiv).

Eu nu pot să cred că lucrurile sunt aşa de simple (Dumnezeu vorbeşte cu Popescu care transcrie cuvântul lui şi gata); în plus Biblia e scrisă în metafore, pilde şi din "auzite" ceea ce îi scade şi mai mult validitatea. Repet - ca o colecţie de idei morale asociate perioadei, este o lucrare remarcabilă, dar cred că 1. nu e de provenienţă divină şi 2. e depăşită (sunt concepte pe care azi le vedem altfel faţă de acum 2000 de ani).

Mai departe zici că fiecare e liber să creadă ce vrea. Eh... aici e hiba: fiind născut şi crescut într-o anumită perioadă, într-o anumită zonă din Planeta asta diversă, am o anumită moştenire genetică şi - mai mult sunt influenţat / condiţionat de mediul şi educaţia pe care le primesc (bazele personalităţii umane, curs de pshiologie pentru începători ;))
Ce vreau să zic este că tu - care consideri Biblia de factură divină şi care susţii că ar conţine Adevăr 100% - în alt context - să zicem dacă te năşteai în India, sau dacă te năşteai în Israel ai fi susţinut la fel de tare că adevărul e în alte cărţi / pergamente - şi ele considerate acolo a avea adevărul.

Mai departe, nu văd cum linkul pe care mi l-ai dat tu ar avea vreo valoare din moment ce e scris pe un site religios, adică de cei care publică Biblia, o provăduiesc, au de câştigat din recunoaşterea ei ca având sursă divină.
Cel mai amuzant mi se pare că în textul respectiv, unul din principalele dovezi e faptul că aşa scrie chiar în Biblie. Nu serios? Adică dacă eu public o carte "Calea sigură spre avere" - dovedesc asta scriind în carte "Această carte îţi arată calea sigură spre avere".
Alt motiv de acolo - Unitatea Bibliei - poate fi dată de curentul filozofic pe care şi l-au însuşit cei care au scris-o. La fel cum toţi romanticii scriu într-un anumit stil şi poţi face un volum cu scrieri romantice care ... vor fi unitare. La fel pictorii impresionişti pictau într-un anumit fel şi poţi avea un album "Impresionismul" fără să pretinzi că Duhul Sfânt picta de fapt prin fiecare!

Mai departe... Argumentul istoric nu ţine, pentru că nu există - cel puţin din câte ştiu eu - un consens în lumea istoricilor şi arheologilor că într-adevăr lucrurile s-au petrecut aşa. Ba mai mult, contradicţia principală ştiinţă religie este istorică: religia spune că lumea are 6000 de ani pe când istoricii, arheologii şi biologii spun că are măcar vreo două milioane.
Următorul argument - Integritatea autorilor săi umani este, scuză-mi expresia bullshit pentru că nu există certitudinea referitoare la cine a scris ce. Argumentul e bazat pe faptul că ei îl cunoşteau pe Isus, au petrecut timp cu el, l-au văzut după ce a înviat - afirmaţie care nu e deloc dovedibilă din punct de vedere istoric. Ba chiar, dacă priveşti din punct de vedere istoric, Biblia şi principiile de bază ale creştinismului au fost negociate la consiliul de la Nicea (anumite scrieri nu au intrat în ceea ce numim astăzi Biblie), ba chiar unele au fost arse: asta din nou poate explica unitatea scrierii...

Şi că tot vorbim de filozofi şi oameni de ştiinţă, uite ce zice nenea ăsta (filozof, laureat al premiului Nobel pentru literatură):
Religion is based, I think, primarily and mainly upon fear. It is partly the terror of the unknown and partly, as I have said, the wish to feel that you have a kind of elder brother who will stand by you in all your troubles and disputes. Fear is the basis of the whole thing -- fear of the mysterious, fear of defeat, fear of death. Fear is the parent of cruelty, and therefore it is no wonder if cruelty and religion have gone hand-in-hand. It is because fear is at the basis of those two things.
(sursa - e un articol lung dar bine scris)

In the end I do agree with one thing... Ignorance is bliss - but it is a kind of naive innocence; an innocence that only people who do not live their lives - but are on standby, letting others decide for them (thus they cannot be held accountable for anything), destroying the very purpose of existance as intended by God (if in fact there is such an entity): fulfilling human potential!

Read More...

miercuri, iunie 17, 2009

Religion is ignorance. Ignorance is bliss

"Civilization will not attain perfection until the last stone from the last church falls on the last priest." (Émile Zola)

Personal nu cred în ideea utopică a unei societăţi perfecte ci mai degrabă că imperfecţiunile societăţii îi dau puls, şi sunt de cele mai multe ori sursele evoluţiei: în orice sistem - şi societatea este un sistem - există forţe antitetice; prin opunerea lor fiecare forţă se verifică pe ea însăşi, îşi verifică validitatea şi în urma luptei ceva în sistem se modifică; ulterior acestei forţe "învingătoare" i se va opune o altă forţă şi lupta o ia de la capăt.

Nu vreau să intru în detalii despre religie şi impactul nefast al religiei în societatea umană pe linia imperiul roman - cruciade - inchiziţie - genocid - terorism ş.a.m.d., dar vreau să aduc un argument ideii că religia sprijină, urmăreşte, promovează şi se bazează pe ignoranţa individului. Şi cum mai bine să argumentez o asemenea idee, decât prin conversaţia directă cu un fanatic religios. Iar dacă pun la socoteală faptul că interlocutorul (de fapt interlocutoarea mea) este de asemenea fană limbaj messenger, rezultatul e cât se poate de spectaculos!

UNU: Domnul ştie, eu nu contez, sunt mic (şi deci nu pot fi făcut responsabil)


(02:11:34 PM) c.ciprian: abia în momentul când provoci normele, când te mişti împotriva curentului te pui la încercare şi poţi să-ţi validezi sau invalidezi pricipiile
(02:12:35 PM) c.ciprian: altfel tu de foloseşti de ideea asta (că ai principii) ca să te ascunzi doar. să nu iei decizii proprii (care pot fi greşite uneori, evident), să nu fii vulnerabilă...

[...]
(02:14:40 PM) xxxxxxxxxxxxx: nu draga religia nu mi-au facut-o ai mei...defapt eu ink nici nu sunt botezata insa o voi fc pt k imi dores sa fiu eu acolo si in fond si la urma urmei religia nu conteaza atata d mult insa ce crezi si cum esti in interior conteaza pt k Domnul nu s uita lafrumusetea ta exterioara ci la cea interioara daca e pan acolo...si ...eu ai mei da poate ca m-au ghidat in rima faza c ar trebui sa fc insa cu siguranta daca mie nu-mi placea sau ceva nu fc ce-mi spun ei
(02:14:58 PM) xxxxxxxxxxxxx: si chestia e ca in concluzie viata ti-o fc singur cu mana ra
(02:15:00 PM) xxxxxxxxxxxxx: ta
(02:15:12 PM) xxxxxxxxxxxxx: insa ai nevoie de Domnul k sa fi ghidat
(02:15:12 PM) xxxxxxxxxxxxx: si
(02:16:10 PM) xxxxxxxxxxxxx: daca nu dupa principii traiesti atuncea dupa ce traiesti???dupa c te ghidezi?? te crezi mai destept sau mai stiu eu cum fata de Domnul ink sa poti sa iti traiesti viata fara el???

DOI: e aşa pentru că e aşa. Nu cerceta, ia Adevărul de-a gata:

(02:28:06 PM) c.ciprian: păi eu te întreb ce te face pe tine aşa sigură că ai dreptate?

[...]
(02:28:59 PM) xxxxxxxxxxxxx: prin simplu fapt ca Domnul m-a schimbat si mi-a demonstrat ca ma iubeste si k e alaturi de mine
[...]

(02:30:00 PM) c.ciprian: ce înseamnă că e alături de tine? că eu nu înţeleg
(02:30:08 PM) c.ciprian: şi de unde ştii?

(02:31:14 PM) xxxxxxxxxxxxx: auzi prin simplul fapt ca u traesti si ai viata si ksa,masa sau k nu ai avut accident sau mai stiu eu c altceva ...esti iubit si el tea ferit de orice pret


TREI:Dumnezeu e mare (şi tare şi vezi tu după ce mori!):
(02:36:12 PM) xxxxxxxxxxxxx: el a fost din totdeauna si El te-a creeat pe u k altfel nu ecsistai p lumea asta si multe alte lucruri n-ar fi fost daca El n-ar fi creeat(animale,orase,lumea,plante,natura,etc)
(02:36:31 PM) c.ciprian: dar eu tot nu înţeleg de ce eşti tu aşa de sigură că e aşa
(02:36:38 PM) c.ciprian: că ai citit într-o carte?
(02:36:59 PM) c.ciprian: cum poţi să fii aşa de sigură de ceva, dacă toată sursa ta de informare e o carte?

(02:37:11 PM) xxxxxxxxxxxxx: Si findca atat de mult ne-a iubit ca a dat pe singurul Sau fiu sa moara pe cruce la Golgota pt paktele noastre-tale!!!
[...]
(02:51:45 PM) xxxxxxxxxxxxx: auzi si dupa moarte exista viata insa asta depinde de fiekre ce decizie va lua in viata sau pe ce cale doreste sa o urmeze!!!:)
(02:52:38 PM) c.ciprian: no lasă asta, că asta zici tu, eu nu cred că e aşa
(02:52:40 PM) xxxxxxxxxxxxx: si deci dupa moartea care o vei avea in pamant sa zic asa...vei mai avea una mult mai tragik daca nu il vei urma pe Domnul cu adevarat atata timp kt vei sta pe pamant!!!
(02:52:45 PM) c.ciprian: şi te mai întreb o dată
(02:52:52 PM) c.ciprian: de unde ştii
(02:53:00 PM) c.ciprian: şi de ce eşti aşa sigură că ai dreptate

(02:53:34 PM) xxxxxxxxxxxxx: pt kci Isus a murit pt mine si pt u!!!
(02:53:43 PM) xxxxxxxxxxxxx: si prin el ai primit viata
(02:53:55 PM) xxxxxxxxxxxxx: si doar cu ajutorul lui u traiesti
(02:53:58 PM) xxxxxxxxxxxxx: kci daca el vrea
(02:54:09 PM) xxxxxxxxxxxxx: poate sa-ti ia viata chiar in clipele astea
(02:54:14 PM) c.ciprian: de unde ştii
(02:54:15 PM) c.ciprian: şi de ce eşti aşa sigură că ai dreptate

(02:54:18 PM) xxxxxxxxxxxxx: pt k e un Domn atotputerbic
(02:54:30 PM) xxxxxxxxxxxxx: atotputernic si si dracii se infioarta de el!!!
[...]
(03:53:19 PM) xxxxxxxxxxxxx: si deageaba ai o "viata fericita"aici pe pamant knd dupa ce mori nu ajungi unde trebuie
(03:53:44 PM) c.ciprian: vezi tu... eu cred că raiul nu poate exista decât personalizat, aici, pe pământ
(03:53:51 PM) c.ciprian: and i'm living it!

(03:54:12 PM) xxxxxxxxxxxxx: ti-am spus si iti mai spun mai exista viata si dupa moarte..!!!asa ca gandestete sa sa fc lucruri bune pt a avea si o viata fericita si dupa moarte!!!
(03:54:43 PM) xxxxxxxxxxxxx: asta crezi u insa ai sa vezi dupa c mori si atunci ai sa-mi dai probabil dreptate
Asta mi-a plăcut în mod deosebit - că o să-i dau dreptate după ce mor. Sper să nu mă ajute să văd adevărul mai repede :))

So... o recapitulare?
Dumnezeu te iubeşte dar vezi tu dacă nu eşti cuminte; nu există evoluţie dar există viaţă (eternă) după moarte pe care o s-o petreci într-o grotă cu flăcări şi chinuri groaznice (că deh, Domnul te iubeşte dar se enervează şi el ca tot omu' - pardon zeu'); ştim toate astea pentru că "aşa e", pentru că scrie în Biblie şi "pt kci Isus a murit pt mine si pt u!!!" - care presupun că înseamnă - pentru căci (?) Isus a murit pentru mine şi pentru tine - fut-ui limbajul de secol biblic!

Want more? Click here.

Read More...

luni, iunie 15, 2009

Partidul Piratilor

"Today's copyright terms are simply absurd. Nobody needs to make money seventy years after he is dead. No film studio or record company bases its investment decisions on the off-chance that the product would be of interest to anyone a hundred years in the future. The commercial life of cultural works is staggeringly short in today's world. If you haven't made your money back in the first one or two years, you never will." (sursa)

Regulile din zilele noastre ale copyrightului sunt absurde. Nimeni nu are nevoie să facă bani şaptezeci de ani după ce a murit. Nici un studio de producţie de film, sau companie de discuri nu-şi bazează investiţia pe posibilitatea vagă ca produsul să fie interesant pentru cineva peste o sută de ani în viitor. Viaţa comercială a bunurilor culturale este uimitor de scurtă în lumea de azi. Dacă nu ţi-ai recuperat banii în primii doi ani, n-o s-o faci niciodată.

Textul face parte din platforma politică a Partidului Piraţilor, partid fondat în Suedia ce candidează pentru parlamentul suedez şi care recent a obţinut un loc în Parlamentul European. Deşi amuzant la prima vedere (apropo de circul românesc ce se îndreaptă spre PE), Partidul Piraţilor e o chestiune serioasă: elementul central al doctrinei lor este regândirea completă a legilor copyright-ului în sensul liberalizării circulaţiei informaţiei şi a protejării intimităţii oamenilor.

Obişnuiţi de prea mult timp cu un anumit status quo în ceea ce priveşte producţia intelectuală, ne mulţumim (cei mai mulţi dintre noi) să ne fofilăm, să trecem uşor pe lângă lege: mai cumpărăm o licenţă lângă cele cinci programe fără licenţă, mai un DVD lângă tona de filme downloadată de pe net, mai primim un CD cadou lângă cei 100 GB de mp3-uri apărute cine-ştie-de-unde.

Dar nimeni (până acum) nu s-a gândit că totuşi ceva nu e bine: ceva nu e bine în faptul că muzicieni sau actori (uneori nu prea buni) au avion personal şi limuzină-hummer; ceva nu e bine în faptul că unii producători de bunuri imateriale şi-au asigurat venituri impresionante nu doar pentru ei ci pentru urmaşii urmaşilor lor. Chiar dacă oamenii care crează (muzică, filme sau chiar soft) aduc o valoare în societate, mi se pare o discrepanţă majoră între valoarea respectivă şi beneficii - ceva neîntâlnit în alte domenii: până la urmă de ce un pictor sau un scriitor are drepturi mai puţine decât un muzician? (Pictorul vinde pictura o dată în timp ce muzica se închiriază cu anumite drepturi).

O ultimă idee, apropo de Partidul Piraţilor: într-o lume din ce în ce mai eterogenă şi mai dinamică, cred că această formă de organizare politică are potenţial de creştere: tratează o problemă punctuală, are o existenţă finită şi reprezintă un grup ţintă foarte clar definit. Faţă de ideea unui partid care încearcă să reprezinte o masă mare de oameni (vezi socialism vs. liberalism) şi nici asta nu reuşeşte datorită scăderii importanţei doctrinei în politică (la noi nici nu mai prea există din momentul în care socialiştii fac guvern cu liberalii), asemenea partide de nişă, temporare, s-ar putea să fie o soluţie, s-ar putea să fie o expresie politică a societăţii civile!

Read More...

sâmbătă, iunie 13, 2009

La resistance!

Am scris acest post ca un prim articol pentru blogul RYMA.

Spaţiile RYMA @ Play for May 2009

Am auzit recent una din puţinele idei din categoria "pe vremea mea" care mi s-au părut interesante (şi bine formulate): pe scurt, cineva îşi aducea aminte ceva ce-i plăcea foarte mult "pe vremuri" - faptul că studenţii erau boemi şi nu auveau nici un interes pentru comercial, pentru material. Azi, remarca el, valorile fundamentale sunt banii şi faima, comercialul (de cele mai multe ori ieftin şi kitsch).

Eu ştiu totuşi că sunt încă destul de multe nuclee de protest la tot ce înseamnă manelizarea societăţii româneşti, la îndobitocirea prin TV şi media de consum, prin prost gust şi ipocrizie. Un asemenea nucleu e clar în Alba Iulia, concetrat în zona istorică, din întâmplare aproape de universitate - ca să fac legătură cu ce scriam mai sus (dar în mod ciudat evitat de studenţi). Una din ideeile apărute în mediul ăsta - cu ceva timp înainte să ajung eu în Alba - a fost RYMA: o asociaţie care să promoveze arta urbanăşi anti-comercialul, un fel de mişcare de rezistenţă împotriva tarelor societăţii capitalist-barbare de pe la noi.

Sau eu aşa văd lucrurile.

Proiectul în sine a presupus luptă - nu e simplu să fi voluntar, nu e simplu să faci sau să sprijini arta şi sprijinul financiar (deh, e criză) se lasă greu găsit. Dar e un proiect funcţional care deja acumulează ceva experienţă (vezi site-ul playformay) şi începe să meargă copăcel...

Aşa că tune in, şi daţi volumul la maxim!

Read More...

miercuri, iunie 03, 2009

Despre proteste, pareri si software

Acum câteva zile vorbeam aici de importanţa protestului în societate - sunt tot mai convins că locul unde se poate schimba ceva e aici - în manifestarea socială îndărătnică şi nu în funcţii politice sau de altă natură. La concluzia asta am ajuns după ce am trecut practic prin axa rezistenţă - implicare fără efecte notabile.

Dacă iau de exemplu relaţia cu învăţământul românesc, prima fază a fost de rezistenţă, de protest mocnit, silenţios (interiorizat): în ultimii doi ani de studiu am început să nu mai frecventez cursurile ţinute la nivel slab, nu m-am implicat mai mult decât era necesar în activităţile şcolare sau extraşcolare iar la cursul festiv am refuzat să port roba (căreia nu-i vedem sensul în contextul românesc) şi am ţinut în unele poze diploma primită invers - cu capul în jos (pueril, ştiu!). A doua fază a fost, după ce am testat diverse activităţi şi am decis că învăţământul mi se potriveşte totuşi, să încerc să mă implic - să intru în interior, să schimb ceva din interior - momentan haosul e atât de mare, sistemul atât de complicat şi oamenii din el atât de imobili încât cel puţin ideea iniţială pare la fel de puerilă ca prima fază.

Zona politică e la fel: poţi protesta prin a nu participa la vot, sau prin a te ţine departe de orice evenimente politice, poţi încerca să intri în politică (şi au fost momente când am fost tentat să fac asta) să lupţi cot-la-cot cu mafia deja bine instalată, cu mari şanse de a nu mişca nici un centimetru!

Dar şi politicul şi orice fel de sistem poate fi transformat dacă oamenii din sistem - sau oamenii care sunt afectaţi de sistem se coagulează (mi se pare cel mai potrivit concept) în jurul unui concept / a unei idei şi insistă să se efectueze schimbarea. Aş vrea eu să vad politicianul care refuză o masă de zece mii de oameni - sau hai 50.000! (şi mă refer într-un context democratic sau cvasi-democratic, nu într-un context gen Tiananmen) sau rectorul care refuză toţi studenţii ieşiţi în faţa geamului lui.

Aici însă apare o problemă - care-mi permit să spun e cam românească: dacă cu greu se reuşeşte să se strângă un grup (adică oamenii să treacă peste blazare şi indolenţă), în orice grup - mai ales în grupurile mari - fiecare o ţine pe-a lui; românii adevăraţi se pricep la toate, de la fotbal la politică, de la artă la software; nimeni nu e recunoscut ca lider într-un anumit domeniu şi nimeni nu vrea să urmeze - toţi vor să conducă (unii pentru ego, alţii datorită privilegiilor şi banilor pe care funcţiile de conducere le presupun). Îmi imaginez o palmă deschisă cu degetele răsfirate - aşa arată un grup românesc - fiecare trage într-o altă direcţie, eforturile anulându-se reciproc!

Ca să ajung şi la software şi să încerc să explic legătura din titlu, există un exemplu concret apropo de cele spuse mai sus: Guvernul României urmează a plăti 100 Milioane Euro pentru a reînoi contractul de licenţiere a unor produse software Microsoft ce urmează a fi folosite în administraţia publică (agenţii, ministere etc). De ce e ăsta un lucru rău?

  1. Trecerea de la MsOffice la Open Office este poate cel mai simplu de făcut (şi de acceptat); asta ar reduce foarte mult cheltuielile cu licenţele acum precum şi pe termen lung (versiunile noi sunt şi ele gratuite)
  2. Cică suntem în criză, n-avem bani, ne împrumutăm de la FMI, dar dăm 100 de milioane fără o analiză prealabilă
  3. Contractele sunt cel puţin "dubioase" fiind făcute prin intermediari - Fujitsu Siemens Computers si nu direct cu Microsoft, iar preţul foarte mare
  4. Tendinţa în alte ţări este de a se trece spre Software Open Source pentru a scădea costurile şi dependenţa de o anumită firmă: 9 oraşe din Germania trec toată infrastructura pe Software Open Source, Jandarmeria din Franţa este în mijlocul unui proces amplu de înlocuire a staţiilor Windows cu Linux după ce s-a trecut de la Ms Office la Open Office (pe 90.000 de PC-uri), Rusia pregăteşte modificări în învăţământ pentru a se preda doar Open Source Software
Între ignoranţa guvernanţilor şi interesul de afaceri tind să înclin spre a doua variantă ceea ce în sine e suficient motiv de revoltă. Dar după cum am văzut deja, fiecare ştie mai bine iar cei care chiar ştiu despre ce e vorba rămân deocamdată o minoritate izolată.

Linkuri pe tema asta:
http://razvansandu.zando.ro/2009/05/afacerea-cu-licente-software.html
http://economie.hotnews.ro/stiri-it-5655322-ministerul-comunicatiilor-plati-100-milioane-euro-pentru-licente-microsoft.htm
http://www.mediafax.ro/economic/ministerul-comunicatiilor-mandatat-sa-achite-100-milioane-euro-pentru-licente-microsoft.html?1686;4267189

Şi unul extrem de interesant: site-ul unui senator prezintă problema şi cere părerea oamenilor; deocamdată doar câteva commenturi - până la 10.000 şi ieşit în stradă mai este...
http://www.urbaniulian.ro/2009/06/02/open-source-idee-de-reducere-a-cheltuielilor-bugetare-sustineti-o-asemenea-eventuala-propunere-legislativa/

Read More...

joi, mai 28, 2009

Marea Îmbrăţişare

Una din ideile interesante ale manifestării Zilele Oraşului din Alba-Iulia este înconjurarea cetăţii cu un lanţ uman, ca o mare îmbrăţişare. Este nevoie de aprox. 7000 de oameni pentru a îndeplini obiectivul şi eu unul sunt curios dacă cetăţenii acestui "oraş agrar" cum bine l-a numit un prieten care cunoaşte bine istoria aşezării (lucrează de ceva timp la Muzeul Naţional al Unirii) se vor lăsa mişcaţi de pe fotoliu sau de pe la terase.

Eu mă voi regăsi la spaţiile RYMA - în zona 5 de pe hartă de pe la ora 15.30.

Ah, încă o chestie... ziceam că ideea e interesantă; aş fi vrut să zic originală - dar ştiu că a existat un proiect pe tema asta ignorat cu succes de mai toată lumea care acum o îmbrăţişează (pe idee :) ) - după cum zicea Picasso: "Good artist copy. Great artist steal!". Dar probabil când a fost prima propunere nu era campanie electorală şi nu avea sens să se chinuie autorităţile cu organizatul, promovatul, finanţatul...

Read More...

miercuri, mai 27, 2009

Despre competitie

Pe vremea când, la Timişoara fiind, plănuiam afaceri de milioane de euro (deh, am avut şi eu o fază din asta în care purtam mai des costum şi vorbeam toată ziua despre gannt, training, leadership) am citit (sau am auzit) - nu mai ştiu exact sursa - o poveste care mi-a rămas întipărită în minte, apropo de eficienţă ("the capitalist way"): Jack Welch - CEO al General Electric (numit "Managerului Secolului" de revista Fortune în 1999) obişnuia să concedieze în fiecare an 10% din angajaţii din conducere (pe cei cu cele mai slabe performanţe). Povestea e mai complexă de fapt, dar rezultatele sunt impresionante: GE şi-a crescut vânzările datorită lui de la 14 miliarde de dolari / an (sfârşitul anilor '80) la 410 miliarde /an (2004).

Revenind pe meleaguri natale, unde se vorbeşte de vreo 20 de ani de "creşterea calităţii", "atragerea investiţiilor", unde toată lumea face planuri strategice, implementează politici şi metodologii, povestea rămâne mai mult la vorbe, căci competiţia încă nu este un factor care să conteze în deciziile importante. Nu vreau să insist acum pe licitaţii trucate, pe mită şi relaţii (stabilirea afacerii pe baza acestora subminează concurenţa şi scade calitatea şi eficienţa mediului economic) pentru că nu mă pricep. În universităţile româneşti însă, mi s-a părut ciudat încă din start conceptul, tot mai des întâlnit, de "a păstra inteligenţa": să atragem absolvenţii buni (la noi) în Universitate; eu aş fi fost unul din beneficiarii acestei politici dar cum la Universitatea de Vest din Timişoara pe domeniul meu nu era posibilitatea angajării unei persoane noi a trebuit să-mi caut în altă parte: procesul a fost benefic atât pentru mine (m-am testat într-un alt mediu, într-un mediu în care eram necunoscut) cât - zic eu - şi pentru cei de aici (care au primit un nou mod de gândire, un stil nou de lucru).
"Overspecialize and you breed in weakness" - adică dacă toţi sunt formaţi în acelaşi mod, nu poate exista evoluţie. În plus, se limitează concurenţa reală - ceea ce e din nou un impediment în calea dezvoltării. În Statele Unite (deja mă enervează comparaţia!), nu ai voie să predai în Universitatea în care ai absolvit cursurile timp de 2 ani!

Şi o ultimă "găselniţă" a planului de dezvoltare tipic românesc este un indicator ARACIS (agenţia care se ocupă de reglementarea învăţământului superior) - care precizează că promovabilitatea unei specializări trebuie să fie peste 40% - adică buni, răi, nu contează... să treacă cât mai mulţi (să fie procesaţi de sistem). Pot înţelege că nu are sens o specializare unde nu promovează nimeni, dar dacă tot impui o limită minimă aş opta şi pentru o limită maximă - cred că motivul e evident. Dar pentru asta presupun că cineva trebuie să-şi asume implementarea reală a politicilor şi nu doar trecerea lor elegantă pe hârtie.

Read More...

duminică, mai 24, 2009

Protest!

Poate cel mai trist eveniment din România ultimei perioade a fost dispariţia societăţii civile: după o istorie presărată cu răscoale, cu oameni traşi pe roată, marcată de o revoluţie sângeroasă în care pe lângă interesele şi manipulările ce nu mai pot fi contestateau existat totuşi oameni care au luptat pentru idealuri, oameni care au fost arestaţi, bătuţi sau chiar omorâţi - după toate astea, poporul român e într-o stare de letargie, cumpărat cu mici şi bere de aleşii neamului, sau căutând fericirea la spălat de vase şi cules de căpşuni pe dincolo.

Cum fiecare epocă are războiul ei, epoca în care trăim are poate cel mai pervers tip de război: un război mental, un război de capacitate psihică şi emoţională: câştigă cei mai abili, mai stăpâni pe ei, mai informaţi - să protestezi până la urmă nu e simplu: trebuie să te organizezi, trebuie să cunoşti legislaţia (să nu plăteşti amenzi aiurea, sau chiar să stai după gratii că n-ai avut o foaie), trebuie să-ţi rişti imaginea publică, să reuşeşti să atragi opinia publică de partea ta - pentru că scopul principal acolo trebuie să se regăsească: în a mişca ceva în sistem. Trebuie scuturat viguros sistemul, zic eu, cel puţin eu unul m-am săturat de el: m-am săturat de oameni care ştiu totul mai bine (se pricep la orice), de membri în comiţii şi comitete care fac de toate şi nimic, de forme fără fond, de incultură şi de "merge şi-aşa", de manele şi manelişti, de diletanţi cu multe diplome, de pile, cunoştiinţe şi relaţii, de făcut orice pentru voturi, de fenomene de masă care distrug individualitatea umană, de educaţia fără logică, de bani daţi la nunţi şi botezuri, de pensionari arţăgoşi, de preoţi radicali, de prostie şi intoleranţă!

Şi ce? Şi unde? Şi mai ales... cu cine?
Acum ceva timp (nu mai ştiu exaact când a fost), preşedintele Băsescu urma să fie suspendat din funcţie de Parlament - o instituţie românească în care (în mare parte) interesul propriu primează interesului public. Deşi Băsescu e departe de a fi un model pentru mine, am participat la Cluj la manifestaţia de susţinere... eu, vreo 50 de membri de partid şi încă vreo 10 gură-cască. În alt episod m-am bucurat să văd la Bucureşti flash-mob-uri sau protestul anti-Iliescu realizat de Noii Golani.

Efectul a fost redus, dar e un început. Putere există, trebuie doar coagulată. Trebuie doar promovate cauzele: pe bloguri, pe twitter (ca încercarea moldoveană), pe mail, prin toate mijloacele posibile. Bloggerii români momentan sunt preocupaţi fie să scoată un ban, fie să abereze despre orice le trece prin cap fără vreun point anume - ştiu, că doar şi eu fac asta! Poate totuşi ne revenim; poate începem noi şi strângem pe alţii şi pe alţii şi pe alţii; poate totuşi lupta nu e pierdută şi nu e (încă) emigrarea singura soluţie...

Read More...

sâmbătă, mai 23, 2009

Robertson (bull frog)



Quick question: ce-aţi zice să vină ăştia pe meleaguri Alba-Iuliene? :)

Read More...

joi, mai 21, 2009

In WAR we trust!

O lucrare de street-art foarte tare din Alba - Iulia. Mesh-up din mai multe A4 listate pe un fel de folie transparentă...
Poza e puţin neclară, e făcută cu telefonul mobil, dar se înţelege totuşi (click şi se face mai mare).

Read More...

miercuri, mai 13, 2009

Doi la suta

Vineri e termenul limita pentru depunerea formularului 2% - care permite direcţionarea a 2% din impozitul datorat de un angajat statului (într-un an) unei asociaţii.
Toate asociaţiile şi organizaţiile de pe la noi şi-au făcut campanii mai mult sau mai puţin intense, chiar şi crucea roşie am văzut că postase (cel puţin prin Alba) nişte afişe A1 sau mai mari pe tema asta, de mă gândeam "oare îşi scot banii pe afişe din ce primesc prin 2%?" :)
Pentru mine după radio alternativ anul trecut, anul ăsta e tot o cauză culturală - asociaţia RYMA cu care colaborez de aproximativ o lună.
Cum românii sunt fani ultima sută de metri - abia mâine îmi voi depune formularul 230 - iar dacă citeşti articolul ăsta şi eşti în aceeaşi situaţie - dă un click aici! :)

Read More...

marți, aprilie 28, 2009

Play for May ‘09 (08-10 mai)

Postul acesta e unul de genul dragă jurnalule, nu am mai scris nimic de ceva timp, dar am fost ocupat.

Acum că ştiţi despre ce e vorba, nu-mi rămâne decât să spun cu ce am fost ocupat: planificarea Festivalulului "Play for May" ce va avea loc în Alba-Iulia în 8 - 10 mai.

După tentativa (eşuată) de anul trecut de a mişca ceva pe linie culturală-urbană prin Alba (vezi şi postul ăsta), m-am aliat cu prietenii de la RYMA - care planificau deja festivalul, să pun şi eu umărul (sau mai degrabă laptopul şi nişte bucăţi serioase de timp liber).

Ce va ieşi vom vedea, momentan, cu 10 zile înainte de festival eu unul mă simt împlinit: chiar dacă nu strângem cei > 1.000 de oameni (din Alba, Deva, Petroşani, Cluj, Sibiu şi împrejurimi), măcar am mers până la capăt şi am făcut ceva.


Aşa că, uraţi-ne succes (şi soare!), sau mai bine veţi la festival! Detalii despre cine, unde ce şi cum pe : www.ryma.ro.

Read More...

joi, aprilie 09, 2009

A fi special

"Listen up, maggots. You are not special. You are not a beautiful or unique snowflake. You're the same decaying organic matter as everything else." (Fight Club)

Pe drum spre Cluj, în microbuzul Normandia, după ce mi-am oprit laptopul din motive de conservare a bateriei şi din motive de ameţeală generate de hopurile din drum am reauzit o mai veche piesă din repertoriul "de aur" al muzicii uşoare româneşti.

Holograf (foştii rockeri) cântau foarte profund: "Ma crezi in stare sa te uit / Dar altceva nu pot vedea
Nu vad decat doi ochi caprui / In mintea mea.
Tu esti undeva departe / Dar nu de inima mea / Nimic nu ne desparte / Dragostea."

Trecând peste căscatul generat de profunzimea versurilor (deh, a trecut ceva timp de când n-am mai ascultat radio) m-am gândit puţin la motivul lor. Cum dragostea este un fenomen abstract, definit contextual de fiecare în parte nu pot pretinde că ştiu dacă au nimerit-o sau nu. Ce mi se pare însă interesant şi în versurile lor şi în general în versuri simple de amor e acea nevoie a individului (mai pregnantă aş zice la sexul frumos) de a fi special. Iar cum să fii cu adevărat special presupune chiar să faci ceva ieşit din comun - să scrii, să produci ceva inovativ, să mişti lumea cu un centimetru măcar - şi presupune o recunoaştere inaccesibilă celor mulţi, varianta simplă e ancorarea în o singură persoană care din diverse motive (reciprocitate poate, context potrivit, potrivire de caracter şi interese) te consideră special.

În Cluj, stând la coadă să-mi listez un referat, două domnişoare îşi povesteau diverse probleme şcolare dar şi romantice, una din ele afirmând inclusiv ceva de genul eram atât de îndrăgostită încât orice făcea era bine (nu mai ştiu fraza exactă).

Am legat cele două evenimente şi am realizat cât de des, periaţi pe ego, oamenii dau sensuri probabil inexistente unor reacţii strict egoiste. Pentru toţi care încă mai speraţi, credeţi-mă pe cuvânt: nu sunteţi speciali!

Read More...

joi, aprilie 02, 2009

Concert Morlone & DJ Don's

Joi, 2 aprilie, ora 21.00, club Esensy
Concert hip-hop
Morlone & DJ Don's (Franţa)

Intrare: 5 RON.
Concertul este realizat cu sprijinul
Centrului Cultural Francez şi RYMA.

Read More...

luni, martie 30, 2009

Ultima zapada

Sâmbătă şi duminică am fost la ultima zăpadă a sezonului. Chiar dacă zăpada stă în Parîng până prin iunie (pe alocuri), iar la Bâlea abia atunci se deschide drumul (iar cei 3.5 metri de zăpadă de acum două săptămâni n-o să plece foarte curând) nu mai merge. La propriu vorbind. Dacă sâmbătă tura de pe creastă (pe vechea pârtie Slima) a fost o bucăţică de fericire pură, în câteva ore de sâmbătă seara până duminică, un vânt nervos şi umed a înmuiat tot ce nu topise soarele.

Una peste alta a fost o ultimă tură ca la carte, cu mult soare şi multă zăpadă şi în loc de kiker casa de la teleshi:




Read More...