O stire apărută în mai multe locuri pe net (de exemplu aici), spune că undeva prin SUA - un profesor la un college învată studentii cum să scrie virusi, troieni, programe care fac spam si alte cele, denumite în mod generic Malware.
Ideea e simplă - suntem asaltati de asemenea programe si avem în general o atitudine pasivă fată de acestea - asteptăm să ne lovească apoi asteptăm ca cineva undeva (pe la vreo firmă care face antivirusi) să descopere cum functionează noua amenintare si să lanseze un update pentru programul care ar trebui să ne protejeze.
Între lansarea virusului si update-ului pentru antivirus există o fereastră (mai mică sau mai mare) în care pot fi făcute daune impresionante.
Cum pentru a contracara asemenea programe trebuie să stii cum functionează, are logică să te apuci să studiezi programele dăunătoare, să descoperi vulnerabilitătile sistemelor, ca să stii când esti lovit unde esti lovit si ca să poti mai apoi să previi loviturile prin îmbunătătirea găurilor de securitate.
Profesorul respectiv este controversat totusi - din prisma argumentului că nu putem fi siguri dacă studentii lor vor avea întotdeauna cele mai bune intentii. Dar cred că o abordare structurată într-un mediu oficial a problemei virusilor este cea mai bună solutie so far.
Astept cu nerăbdare si în scoala românească (atât de adulată de unii - vezi bine, suntem mai destepti ca americanii că avem premii la olimpiadă) actualizarea (update-ul) disciplinelor la chestii de actualitate si mai practice.
Dar ce vorbesc, când studentii mei de la Info abia reusesc să înteleagă structura unui dacă x>0 fă ceva, dacă nu fă altceva (adicătelea IF).
P.S. Din câte se vede în filmuletul postat pe pagina originală a articolului, se programează în Linux. De ce oare?
miercuri, august 27, 2008
deVirusati, deVirusati!
luni, august 25, 2008
Ferien!
Nu stiu de ce, când m-am gândit la postul ăsta despre vacantă, mi-a venit în minte cuvântul german ferien. Poate din cauza numărului mare de nemti care călătoresc peste tot, din Mallorca la Budapesta, din România în SUA.
O amică din Germania îmi povestea la un moment dat că deja nu mai suportă - peste tot pe unde merge, când dă peste turisti, sigur câtiva din ei sunt nemti. (apropo de asta, când am fost astă iarnă la Bâlea - în creierul muntilor - , în timpul săptămânii din cei aproximativ 20 turisti din toată statiunea vreo 5 erau nemti).
Ca si nemtilor călătoriile, mie îmi place vacanta. Îmi place si să merg peste tot, dar si să stau să frec menta - cu filme, seriale, jocuri pe calculator, sau orice îti poate omorî timpul mai bine. Spre deosebire de concediu - care ar asociată o doză de insuficientă chiar poate una de stress (în perspectiva ideii că trebuie să ne distrăm / relaxăm în concediu că apoi începe iar munca), vacanta oferă o perspectivă a deconectării totale până în granitele plictiselii (si uneori si peste).
Asa că celor care mai au tendinta să mă compătimească pentru jobul meu prost plătit, nu pot decât să le zic: da bă, da' eu am vacantă!
joi, august 07, 2008
Granite, Fobii si Isme
Recent, mi-a atras atentia un articol din Dilema Veche, din care am să citez un fragment:
"Discursul european este, prin urmare, unul multiculturalist, dar nu în sensul unei ideologii globalizante care egalizează toate practicile socio-culturale, descurajează comparaţiile şi interzice orice judecată de valoare sub suspiciunea de „incorectitudine politică“.[...]
Ceea ce nu se înţelege încă în anumite medii (la noi şi aiurea) este faptul că specificitatea culturală naţională nu trebuie concepută în opoziţie cu identitatea europeană. Românitatea, polonitatea, germanitatea nu constituie apartenenţe conflictuale în raport cu europenitatea. E vorba, în fapt, de o dublă identitate, de o dublă înrădăcinare."
Întotdeauna am fost pro multiculturalitate. Îmi aduc aminte impresia puternică pe care mi-a lăsat-o Hamburgul, în cele doar câteva zile de hoinăreală printre sute de albi, arabi, negri, asiatici. La fel am resimtit si în Amsterdam puterea meltingpotului cum denumea fratele meu fenomenul acum mult timp într-un eseu - proiectându-mi în creier o imagine plastică a combinării culturilor, iar experienta recentă a New Yorkului nu poate decât să întărească conceptia pozitivă sau pozitivistă pe care o am relativ la fenomen.
Refuzul sau reticenta spre o deschidere în directia multiculturalitătii este o supralicitare a trăsăturilor definitorii ale unui popor si-mi aminteste de un alt citat care mi s-a lipit de creier:
If we all reacted the same way, we'd be predictable, and there's always more than one way to view a situation. What's true for the group is also true for the individual. It's simple: Overspecialize, and you breed in weakness. It's slow death.
A doua afirmatie ar fi în sensul constructiei pe care o urmăresc, aceea că mă pot declara, cu o sigurantă de-a dreptul empirică - patriot.
Am aflat asta pe vremea când, student fiind, am participat la un program de practică în Germania pe o perioadă de două luni. Dacă la începutul perioadei, sub semnul entuziasmului mă gândeam care ar putea fi solutiile pentru a rămâne în Germania la finalul perioadei - sau de a mă întoarce (la un viitor roz) după terminarea studiilor în tară, pe parcurs lucrurile s-au schimbat: oamenii care mă scoteau tot timpul la grătare si bere nu-mi erau de fapt prieteni, colegii de apartament mă ignorau aproape total iar cel mai mult, după un timp - mi-a lipsit posibilitatea de a mă exprima în limba română, de a putea argumenta cu toate cuvintele imaginate, de a putea glumi ironic. Petreceam ore întregi vorbind pe net cu cei de-acasă, iar spre final am fost atât de devastat încât am numărat orele rămase până la plecare. Inutil să spun că sefa de la firma la care am lucrat m-a solicitat pentru un post permanent după terminarea scolii - plătit din start cu peste o mie de euro, solicitare pe care am refuzat-o politicos.
Făcând o conexiune între cele trei puncte, insist pe ideea în care patriotismul si multiculturalismul nu se exclud reciproc ci sunt poate elemente esentiale a ceea ce se doreste a fi noua constructie europeană. Din păcate observ si eu în anumite medii (la noi si aiurea) că nu toată lumea pare a întelege acest simplu fapt: că suntem toti oameni în primul rând, că toti avem bunele si relele noastre si că tine de noi să învătăm si să preluăm cele bune de la străini si nu cele rele.
Antiamericanism, terorism, rasism, xenofobie - sunt cuvinte care ar trebui să dispară din mentalul colectiv al umanitătii.
Însă cum se poate asta când timisorenii urăsc bucurestenii în general si fără un motiv anume, bucurestenii se simt superiori provinciei, românii urăsc ungurii, majoritatea lumii urăste tiganii (mă contrazice cineva?), iar unii urăsc pe toti cei care nu-s de-ai lor: fie ai lor Ardeleni, români sau din orasul lor. (Ba chiar recent am auzit de la un prieten care are o prietenă nemtoaică cum că cei de pe acolo nu prea-l înghit pe motiv că e mai din lumea a treia...)
Din fericire oficial se distrug granitele. Din păcate în noi granitele par mai active ca niciodată!
Dr. House
Vacantă. Plictiseală. Totul se miscă cu încetinitorul, nu că n-ar fi chestii de făcut, dar căldura te molesteste, berea e rece (dar te cam ameteste). În lipsa unor deadline-uri ca cele pe care le au prietenii mei din companies, multinationale sau nu, în lipsa unor targeturi ca ale celor din vânzări, trebuie să-mi umplu si eu timpul cu ceva.
Acel ceva s-a dovedit să fie zilele astea un serial de prin 2005, Dr. House, din care am văzut peste 20 de episoade în doar câteva zile.
Dar cum nu e primul serial la care mă uit, ba chiar am mai criticat pe ici pe colo acest tip de entertainment, ce e diferit (si ce nu e) în cazul Dr. House.
În primul rând, ca parte proastă principală, serialul este tipic americănesc: e vorba de un doctor + echipa si spitalul la care lucrează care îsi aleg cele mai dificile cazuri pe care ca un puzzle, le rezolvă (după ce mai-mai să gresească si să-si omoare pacientii). Si le rezolvă întotdeauna! (wow). Dorinta americanilor de happy end nu poate fi potolită asa că la fiecare episod poti sta linistit - pacientul (cu sau fără cancer) va pleca sănătos acasă.
Partea bună însă e constructia personajelor, în special a personajului principal, Dr. House - un fel de antierou. Morocănos, nesimtit, misogin, lipsit de empatie - toate astea sunt atribute care i se pot atribui personajului în cauză. Nu-l interesează pacientii, nu are relatii sociale (are un singur prieten, nu are femeie), e încăpătânat, minte cu nerusinare si în general face orice ca să rezolve cazul - cazul fiind singurul lucru care îl interesează. Tocmai aici e elementul cheie, diferentierea serialului. Obisnuit cu filme în care doctorii plâng la capul pacientilor, empatizează si sunt foarte mândrii de asta, Dr. House pune problema exact invers: dacă te apropii prea mult nu mai poti fii obiectiv; emotiile îti blochează ratiunea si ai mari sanse să nu găsesti solutia. (Mi-a plăcut de exemplu într-un episod, când mama unui pacient de 20 de ani îi reprosează că nu si-a vizitat pacientul niciodată, iar el îi răspunde mă gândeam să împărtim activitătile: tu îl tii de mână, eu îl vindec. Dacă facem invers s-ar putea să nu fie asa bine...
Alte citate:
Dr. Cameron: Men should grow up.
Dr. Gregory House: Yeah. And dogs should stop licking themselves. It's not gonna happen.
---
Dr. Eric Foreman: No neurologist in his right mind would recommend that.
Dr. Gregory House: Show of hands: who thinks I'm not in my right mind? And who thinks I forget this very basic neurological fact? Who thinks there's a third option?
[Dr. Chase raises his hand]
Dr. Gregory House: Very good. What's the third choice?
Dr. Robert Chase: No idea. You just asked if I thought there was one.
In rest, câteva idei la care merită meditat:
- medicul tratează mai bine un caz decât un pacient pentru că e mai obiectiv;
- oamenii sunt politicosi pentru că sunt lasi si urăsc confruntarea;
- dacă ai o opinie argumentată (referitor la profesia ta) si nu ti-o sustii e mai rău decât să nu ai nici o opinie şi mai rău decât să o sustii si să fie gresită.
- toti oamenii sunt prin definitie egoisti. cei care pretind altfel sunt nu doar egoisti ci si ipocriti.
sâmbătă, august 02, 2008
Vreau o comedie buna!
Sintagma vreau să văd o comedie m-a bântuit vreun an pe vremea când, student fiind, închiriam CD-uri cu filme (ca si alti 20 - 30 de indivizi cu spirit antreprenorial din complexul studentesc din Timisoara).
A vedea filme, ocupatie la fel de salvatoare azi ca si acum 5 - 6 ani, salvatoare din plictiseală, salvatoare din lipsa de inspiratie a ocupării timpului sau din lipsa de inspiratie a ... motivului pentru a o aduce (pe ea o) la tine acasă (conform frazei arhicunoscute vii la mine să vedem un film?).
Comedia - are în acest spatiu un loc aparte: e usor de urmărit, relaxant si binedispune (numai bun pentru categoriile de efecte dezirabile mai sus mentionate).
De cele mai multe ori însă, mai ales în ultima vreme comediile scoase pe piată de uzinele holywoodiene (există si filme în afara uzinei, dar probabil sub 5%) sunt insultătoare pentru inteligenta unei persoane cu IQ peste medie, rezumându-se la a-si pune protagonistii să se maimutărească în fel si chip, să se lovească de tot felul de obiecte, să cadă, să fie prost întelesi si în general să pară cu mult mai idioti decât cei care-i privesc.
Spre exemplu, am văzut recent (nu stiu exact din ce motiv!) Get Smart, film care are un scor incredibil pe IMDB (7.3!) nu că IMDB-ul ar fi neapărat reprezentativ.
Filmul e tipic: agentul secret putin neîndemânatic (spre handicapat), care mai are putin si se împuscă singur dar e un good guy + gagica super bunoacă care-i bate pe toti (si se îndrăgosteste evident de agentul neîndemânatic dar cu inima mare). Cele cîteva (putine) poante reusite si faptul că agentul se mai prinde pe parcursul filmului de cum să-si bată adversarii (si nu mai e chiar asa tăntălău) nu reusesc să acopere glumele de autobază - ca imaginea cu el făcând plecăciuni la operă, în costum impecabil, dar cu curul la vedere (din cauza pantalonilor rupti).
Similar, desi există si diferente este Harold and Kumar escape from Guantanamo Bay. În cazul H&K, premisele sunt totusi putin diferite (filmul se vrea o parodie) si nu o comedie, ceea ce îl face mai tolerabil. Faptul că face misto de ignoranta americanilor relativ la teroristi e din nou somewhat pozitiv, dar nu mă prind de unde imaginea relativ pozitivă primită de Bush. In rest o multime de poante legate de droguri si sex, unele reusite, unele mai putin.
Ah si e o poantă comună cu Get Smart - fiind în avion si ei ca si Smart sunt luati drept teroristi: H&K au un fel de dispozitiv pentru fumat iarbă care pare în ochii unei babe din avion o bombă (si apare confuzia bong - bomb) iar Smart incearcă să-si ia guma de mestecat de pe pantof cu un chibrit ceea ce apare ca fiind o tentativă de a detona bomba din pantof (si confuzia gum - gun).
Al treilea caz ce merită mentionat este You don't mess with the Zohan - cu Adam Sandler în rolul unui super agent israelean care vrea să devină Hair Stylist. Mie personal nu mi-a plăcut Sandler niciodată (în toate filmele se rezumă la a se prosti si a se lovi de chestii) iar aici nu e vreo diferentă. Zohan e o parodie slăbută în care apar la grămadă israelieni (ce vorbesc engleză cu accent), palestinieni (ce vorbesc engleză cu accent), americani si gagici bunoace. În rest, filmul devine rapid plictisitor, cu glume în majoritate bazate pe sex sau referinte la rasă / etnie. Si în plus... nu înteleg... de ce naiba fac americanii filme despre relatiile israeliano-palestiniene? WTF?
Ca să închei într-o notă (mai) optimistă, iată câteva titluri de comedii bune: subtile, inteligente, bine jucate - pentru că se poate si altfel: The Whole Nine Yards (cu Bruce Willis asasin si Matthew Perry paranoic credibil); Le Fabuleux destin d'Amélie Poulain (greu de explicat în cîteva cuvinte); Death at a Funeral (pe lângă comedie e si un film bun).
