O initiativă interesantă a promotorilor formatului ODF (format de fisiere pentru colectii de programe de birou - gen Open Office): Olimpiada ODF este deschisă elevilor din clasele 1-12.
Dacă aveti astfel de cunostinte, nu ezitati să-i informati.
Mai multe detalii pe http://www.odfolympiad.org
marți, septembrie 30, 2008
Olimpiada ODF
sâmbătă, septembrie 27, 2008
Campanie electorala
Peste aproximativ o lună va începe din nou nebunia alegerilor. Evenimentul va lăsa rece pe unii, motivele fiind aceleasi ca de obicei: lipsa unei alternative reale, ipocrizia politicienilor dar si simplul dezinteres civic al indivizilor.
Altii vor merge din inertie, alegând cum au ales si în alte rânduri pe baza unor argumente de tip emotional ("ăialalti îs mai hoti", sau "Băsescu e / vrea să fie tiran" fiind cele mai frecvente).
De asemenea o mare parte dintre concetătenii nostri va lăsa decizia politică pe ultima sută de metri si va decide impulsiv (în urma vreunui spot publicitar sau sondaj electoral dat publicitătii) pe care poză să pună stampila.
De fapt implicarea (si optiunea politică) a românilor pare a fi similară unei fraze dintr-un manual de autodezvoltare (nu mai stiu exact care) ce afirma că oamenii ar petrece mai mult timp în a-si planifica concediul sau următoarea masină decât parcursul profesional (si în general viata). Politicul ne afectează viata fie că vrem, fie că nu, iar în lipsa unui alt sistem de organizare a societătii cred că suntem obligati să scoatem ce-i mai bun din sistemul existent. Ori sistemul e făcut în principal din oameni, si cei multi au totusi fărâma lor de putere ce ar putea creste exponential printr-o simplă abordare (mai) ratională si (mai) cu interes a rolului lor (numit generic societate civilă).
Prima conditie sine qua non este aceea a informării: ignoranta are păcatul capital de a lăsa individul la cheremul mijloacelor de manipulare folosite pe mai toate canalele politice. Informarea însă, cu toate mijloacele tehnologice existente, pare a fi din ce în ce mai dificilă: diferite surse prezintă acelasi eveniment dar trag concluzii diferite, multe surse de informare au propriile interese (sau urmăresc interesele unui grup restrâns din care de obicei nu faci si tu parte) iar avalansa de mesaje / informatii poate fi indezirabilă într-o viată aflată deja sub semnul lipsei acute de timp.
Ca primă sugestie - as opta pentru informarea cu precădere prin internet si mai putin prin TV sau presa scrisă: în primul rând în internet ai un proces activ de căutare a informatiei, nu esti bombardat (de fapt esti mult mai putin bombardat) de mesaje inutile, reclame si informatii fără valoare; în al doilea rând în internet găsesti mult mai multe surse de informare - atât interne cât si internationale - mai greu de controlat decât cele sprijinite de interese financiare.
A doua sugestie ar fi selectarea informatiei după calitatea sursei: prezentatorii agresivi cu debit verbal greu de urmărit, limbaj colorat si usor amuza(n)ti - gen Mircea Badea, Valentin Stan nu sunt neapărat niste modele demne de urmat, pe de altă parte Robert Turcescu, Mircea Mihăies, Gabriel Liiceanu sau Andrei Plesu sunt mult mai diplomati, mai calmi si mai rationali. De cele mai multe ori primii au fani doar datorită discursului lor (fanii lui V. Stan sunt în mare parte antibăsescienii si prin asta mă refer la cei de-a dreptul paranoici, care îl văd pe Băsescu de vină pentru tot răul din lume).
În final, câteva linkuri interesante:
Interviu Mungiu.
Interviu Jaap Werner.
Site-ul România Curată.
luni, septembrie 22, 2008
Adult, matur, major
Zilele astea am avut câteva discutii despre maturitate, despre tânăra generatie (da, tinerii din ziua de azi - si mă refer la cei din scoala generala & liceu) si despre generatia mea.
Desi o notiune relativ comună, maturitatea nu e chiar asa de usor de definit. Dacă major din punctul de vedere al legii esti după vârsta de 18 ani - definită cel mai probabil empiric ca să reprezinte o majoritate - maturitatea are doar o vagă legătură cu vârsta efectivă si mai mult reprezintă o calitate mentală a individului (Care dovedeşte o judecată adâncă, serios, chibzuit - sursa dexonline.ro.)
Sinonimitatea cu adult (desi apare inclusiv in DEX) e de asemenea partială, adultul reprezentând un organism care si-a încheiat dezvoltarea fizică. Nu mai creste, toate organele s-au dezvoltat, iar organismul este pregătit pentru a-si îndeplini misiunea (aceea de a se reproduce).
Definirea maturitătii se face astfel cel mai bine comparativ, în raport cu cei din jur, desi termenele de comparatie ale adjectivului matur par la prima vedere fortate. Dar procesul mental poate avea diferite faza si se poate manifesta în multe moduri si nu e un prag, o stare DA / NU, cum este starea de a fii adult, sau a fi major. Cum să pot altfel decide sau poate doar afirma că sunt sau nu matur, stând singur cu propriile mele gânduri, fără un termen de comparatie? Comparatiile de limbaj (exprimare), cunostiinte (teoretice si empirice), mod de a gestiona relatiile (de orice natură) sau preocupări sunt cele care (te) pot plasa fată de cei din jur la un nivel sau altul de maturitate.
Toată teoria maturitătii ca o dezvoltare a inteligentei - atât inteligentă ratională (IQ) cât si inteligentă emotională (EQ) e pentru mine mai corect si mai coerentă decât restul - printre care una are destul de multi adepti - aceea a independentei financiare. Pare-se că esti matur dacă ai job, casă, masină, nevastă si/sau copii. Toate acestea sunt însă doar o formă si nu un fond. Poti foarte usor să faci o gramadă de bani fără să fii prea matur (cum e cazul multor actori tineri, sau cazul dezvoltatorului site-ului de 1 milion de dolari) iar căsătoria / copiii pot fi rezultatul prostiei, nu neapărat al maturitătii.
O ultimă observatie, pe care am făcut-o, este că oamenii par a se maturiza mai repede. Tinerii din ziua de azi (da, îmi place cliseul ăsta) sunt la 14-15 ani cum eram eu la 17-18 si asta nu cred că e un lucru rău (a se observa că nu am zis că e un lucru bun). Desigur treaba asta e valabilă mai mult în tări dezvoltate, unde au sisteme (mai) functionale - observatiile mele sunt făcute în Austria, Germania, SUA. La noi lucrurile sunt înca haotice - sunt unii care prind trendul dar multi care rămân în urmă sau o iau pe total alte drumuri -, iar lipsa modelelor autentice, a mentorilor precum si influenta nefastă a mass-media ar putea avea efecte negative.
duminică, septembrie 21, 2008
Good Movies: Requiem for a Dream
Să faci un review la Requiem for a Dream nu e un lucru foarte lejer: desi am văzut filmul de mai multi ani (si l-am mai revăzut ulterior), contactul cu el - ideea de a scrie despre el, re-ascultarea unor melodii de pe coloana sonoră sau revederea câtorva scene este suficient să-mi dea acea senzatie de goosebumps (pe româneste pielea de găină) simtită în general în momente de maximă intensitate emotională.
Povestea filmului tratează dependenta în mai multe forme - primul strat ar fi dependenta de droguri, dar sub stratul superior, Darren Aronofsky (regizor si scenarist mai putin popular dar mai mult artistic) face câteva paralele cu dependenta de celebritate (nevoia de a fi cunoscut / apreciat) de oameni (nevoia de a avea o viata socială) sau de sex / fetisism (partea cu maniacul sexual).
Revenind la subiectul principal, sunt trei elemente care disting filmul de alte filme cu subiect similar (cum ar fi Trainspotting, Fear and Loathing in Las Vegas sau Blow - ca să numesc doar trei dintre ele):
- în primul rând, umorul este total nimicit. Dacă în Trainspotting era o modalitate de eliberare - principala modalitate de eliberare din poveste, în Fear and Loathing... era pur si simplu o parte importantă a povestii (iesirile din realitate generau un haos amuzant) iar în Blow ajuta la crearea personajului biografic, aici nu e loc pentru umor - la început mai încet, iar apoi tot mai repede (ca într-un whirpool) suntem atrasi tot mai puternic în povestea dependentei si efectelor ei sociale.
- al doilea punct este puterea, impactul dur pe care filmul îl doreste. Muzica (incredibilă de altfel semnata Clint Mansell si Kronos Quartet), imaginile (unele din ele foarte dure) succedate cu viteză, miscarea camerei, toate elementele de regie (dilatări de pupile, suprapuneri de imagini, rotiri bruste de cadru) contribuie la crearea uneia din cele mai dure productii cinematografice.
- în final - avem doar vagi momente de bucurie/fericire, care scad în intensitate si în frecventă pe parcursul filmului - departe de exemplu de finalul cvasi-fericit din Trainspotting.
In the end the movie goes nowhere a hundred movies haven't already been and tells us nothing we don't already know. It does so with so much violent energy, however, it's like four brutal years at film school crammed into an hour and a half. (Washington Post Stephen Hunter)
Referitor la muzică, check this out (cu căsti sau boxele date tare ;) ):
vineri, septembrie 19, 2008
You Know What? I'm Happy!
Titlul acestui post apartine personajului din imagine - Droopy the Dog. Bănuiesc că l-ati recunoscut si sper că vă intrigă ca si pe mine antiteza dintre mesajul lui (repetat obsesiv prin episoadele desenului animat) - I'm Happy - cu imaginea lui mereu tristă, melancolică spre depresiv.
Revenit dintr-o vancantă prelungită si o "criză" inspiratională pe măsură comună tuturor celor care scriu mai devreme sau mai târziu - nu că as fi eu vreun scriitor sau blogul meu vreo realizare artistică - continui să mă eliberez prin scris în această formă virtuală (to vent - cum spunea un personaj din serialul Californication) de angoasele, teoriile cotidiene si în fine - gândurile care nu-mi dau pace.
Recent, a început să mă bâzâie o nouă teorie: am observat o tendintă în rândul prietenilor, cunoscutilor dar si în media sau pur si simplu în discutiile necunoscutilor, ascultate cu jumate de ureche prin baruri, pe stradă sau la scoală, o tendintă de a-si proiecta o imagine cinică spre pesimistă, uneori de victimă - nu neapărat a cuiva - ci pur si simplu a vietii. "Life sucks", "life is a bitch" sau pe româneste "la toti ni-i greu" sunt deja atât de comune încât ar putea înlocui cu succes orice formulă de salut.
Desi mi se pare evident că viata e o luptă (dacă vă aduceti aminte de Cosbuc) cred totusi că un bilant făcut de majoritatea persoanelor pe care le cunosc ar da totusi un rezultat pozitiv: cam toti au familii cu care se înteleg, prieteni de băute, prieten / prietenă, casă, un job. Majoritatea ies în oras de câteva ori pe săptămână, beau, fumează, cântă, urlă, fac sex, merg la munte, la mare, la concerte, citesc, se uită la filme, râd.
Nu cred că fericirea e o stare continuă si de lungă durată, mai degrabă poate o sumă de momente si nici nu sunt genul care să consider că trebuie să fii fericit dacă ai ce mânca si unde sta, pentru că sunt multi care nu au chestiile astea. E normal să-ti doresti mai mult, în primul rând de la tine dar si de la restul (că oricum si societatea te influentează, te constrânge sau din contră te poate pune în valoare). Dar de la asta până la a pretinde o depresie constantă, înfiptă bine în propria fiintă si fără prea mari sanse de a fi depăsită, mi se pare o actiune de falsificare a realitătii, de a te ascunde sub o mască - fericitii ies prea mult în evidentă, ceva trebuie să fie wrong cu ei. În plus, o zicală pe care o stiu de când eram mai mic spune: oamenii vor unul din două lucruri - să fie lăudati sau să fie compătimiti. Iar dacă nu simti că faci ceva deosebit să poti culege laurii, îti rămâne o singură solutie: să fii victima sistemului, a societătii, a vietii.
În final, un scurt articol din Dilema Veche, pe tema asta:
„...în viaţa adevărată, de dincolo de lectură, cine nu preferă bucuria în locul tristeţii, seninătatea, nu angoasa, motivarea, nu depresia, exaltarea, nu melancolia, iubirea, nu invidia, generozitatea, nu ura, curajul, şi nu frica? Mai rău e că, ajungînd la vîrsta adultă, ne trezim cu un stil sentimental deja format, care configurează nucleul dur al personalităţii noastre. Într-un cuvînt, abilitatea generală de a fi fericiţi diferă de la individ la individ. Pentru unii autori, precum Jahoda, capacitatea de a te bucura de viaţă e o dovadă a sănătăţii mintale. Merg mai departe şi, cu toate rezervele pe care le voi expune în continuare, cred că această capacitate ar putea fi un criteriu de inteligenţă. O structură mentală care va împiedica o persoană să se bucure de ce are bun nu mi se pare inteligentă. Sigur, există situaţii tragice care provoacă, inevitabil, nefericire, dar nu la asta mă refer, ci la cazurile în care un om ar putea fi fericit şi refuză să fie. Garcilaso a scris un vers inteligent, dar trist în acelaşi timp: «Dulce ca fructul din grădina altuia». Incapacitatea de a recunoaşte dulceaţa fructului din propria grădină e o prostie, o dovadă în plus a tenacităţii noastre de a ne amărî viaţa.“
(José Antonio Marina, Inteligenţa eşuată – Teoria şi practica prostiei, traducere din limba spaniolă de Cristina Sava şi Rafael Pisot, Colecţia „Plural M“, Editura Polirom, 2006)
luni, septembrie 01, 2008
Generatia Y
Ca exponent al generatiei Y - a celor născuti in perioada dintre începutul anilor '80 si începutul (sau după unii mijlocul) anilor '90, ajuns la o vârstă la care fosti colegi / prieteni sau fosti colegi ai actualilor prieteni au nevastă + / - copii, masină, casă, rate sau măcar o emisiune pe TV, nu pot să nu mă întreb uneori (si din ce în ce mai des) care e măsura succesului, ce vrea lumea de la mine - si poate cel mai important - ce vreau eu si cum deosebesc asta de ce vor altii de la mine.
Dacă vi se pare că lucrurile ar fi simple - de exemplu e foarte trendy să renunti la urmărirea bunurilor materiale si să te concentrezi pe familie - as zice că vă înselati. Nu e nimic romantic în a avea o altă fiintă care să urle 90% din timp, să depindă 100% din timp de tine si să nu-i poti da un sut in partea dorsală, cum fac eu cu motanul meu când exagerează cu miorlăitul / muscatul / zgâriatul fotoliilor. Ba mai mult fiinta numită copil are prostul obicei de a se forma ca om în functie de educatia de la părinti - si n-as vrea să fiu în locul vostru când vă prindeti că sunti ori prea protectivi (părinti elicopter - cum spune un concept interesant) sau că habar n-aveti cu cine si pe unde o arde progenitura. Ce să mai îmi aduc aminte de finantarea necesară, de la scutece la motociclete, de la suzete la excursii în Amsterdam, calculatoare, iPod-uri si alte device-uri si gadgeturi necesare (nu-i asa) generatiei Z (daca n-o fi deja Z').
Iar când iubita / iubitul din liceu se prinde că nu vă (mai) potriviti deloc si ajungeti să vă împăriti realizarea în weekend-uri e deja prea târziu să începi să te gândesti.
Latura carieristilor mi se pare la fel de amuzantă. Lucrezi 8 - 9 - 10 ore / zi, mai bagi o sâmbătă din când în când si te vezi cu prietenii (doar cu cei care stau foarte aproape) din când în când. Ai mai merge încoace-încolo, ai mai face câte ceva dar nu ai timp. Despre asta am mai scris deja aici, asa că nu mă mai repet. Cum însă sintagma noi muncim, noi nu gândim nu mă caracterizează, am nevoie de o ratiune. Nu o ratiune a muncii, cât o ratiune a vitezei, a goanei după bani, după masini străine, după după lucruri strălucitoare de pus în vitrina existentei, pentru a admira toată lumea de la distantă nivelul de fericire si împlinire atins.
Eu sunt deci fan al unei vieti sociale, gândite, boeme uneori, împlinite prin ratiune si simturi, cu ipotezele si dilemele asociate. Iar dacă va fi să rămână ceva, să rămînă o mostenire spirituală, o schimbare a miscării lumii sau să nu rămână nimic.
P.S. Apropo de viata în viteză a generatiei Y, mă gândesc la toate cele care se lupă pentru atentia noastră, probleme mai mult sau mai putin dificile, mai mult sau mai putin rezolvabile.
Ca să fac o listă (în ordine aleatoare), un Y trebuie:
- să fie atent la cei din jur, tolerant fată de culturi / rase diferite;
- să fie educat în limbi străine, istorie mondială, geografie si economie-politică;
- să-si dea interesul fată de societatea civilă, să ia atitudine unde e cazul;
- să-si cunoască si să-si apere drepturile, precum si ale celorlalti oameni, dacă observă vreo injustitie;
- să cunoască actul politic si să se implice prin vot, petitii, scrisori deschise adresate guvernantilor (singur sau în grup) întru îmbunătăttirea clasei politice;
- să se preocupe de chestiunea ecologiei, separarea deseurilor, interzicerea defrisărilor, să ia atitudine fată de poluatorii din apropiere si nu numai precum si să se intereseze / documenteze cât de serioasă e problema încălzirii globale si ce poate face el;
- să-si educe gusturile muzicale si artistice (incluzând arta cinematografiei);
- să-si testeze si să-si provoace propriul talent artistic;
- să citească presa - mai multe surse pentru a întelege corect ce se întâmplă în lume;
- să bea, să fumeze, să facă sex si orice altceva îi trece prin cap;
- să cunoască măcar atata informatică încât să nu se mai sperie de programe pe care încă nu le-a văzut de 10 ori;
- să recicleze hârtia, aluminiul, sticlele, plasticul;
- să înteleagă că principiile sunt bune ca linii ajutătoare (guidelines) si atâta timp cât ajută oamenii si nu îi limitează;
- (...)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
