joi, octombrie 30, 2008
Transformari
Probabil ati auzit de Costel Busuioc si de povestea lui - zidarul ajuns cântăret respectabil de operă. Astăzi, am văzut un afis care anunta o prestatie a sa din viitorul apropiat si am rămas trăznit de transformare: aranjat, frezat, cu papion si frac - arăta ca rupt din revistele de profil, transformat peste noapte - metamorfozat instant din omidă în fluture.
Evident la mijloc sunt multe interese - omul a primit se pare zeci (dacă nu sute) de oferte de la diferite agentii sau persoane care să-l reprezinte, să-l ajute, să-l formeze si de fapt să-l vândă mai bine (interesul principal este totusi comercial).
Trecând peste orice urmă de ironie (ironie generată la mine de bombasticitatea presei care a inventat rapid apelative corny de gen pavarotti din carpati in loc să-l ajute de exemplu să-si găsească o identitate proprie), personajul mi se pare bine venit într-o Românie plină de garcea, manele si muzica pop de doi bani. Totusi, mi-ar plăcea să văd în continuare cum Costel îsi depăseste real conditia si se apucă serios de treabă: să văd stiri cu el nu ca aceasta(!?) ci cum se înscrie la conservator, cum face scoală, cum se dezvoltă mai departe. Adică, cum transformarea se produce si în fond, nu numai în formă.
Uite timpu' nu e timpu'
Nu mai am timp să citesc. Am câteva cărti foarte interesante pe listă (si mai multe care încearcă saă-si facă loc) dar abia apuc să mai citesc câteva pagini în fiecare zi.
Vin de la scoală, îmi fac de mâncare (deh, mama e departe), mai stau pe net de povesti, sau scriu câte ceva pe blog. Eventual citesc stirile, sau alte bloguri, sau poate mă joc pe calculator. Mai butonez câte ceva la cate un site pentru diverse activităti de la scoală. Mai ies în oras, mai mă uit la un film, mai beau o bere, mă joc cu motanul.
Deci am suficiente justificări, dar de fapt mint. Am timp. Sau mai bine zis, as putea să-mi fac timp. Ce vreau să zic este că am alte priorităti sau că pur si simplu mi-e lene. Mint si eu la fel cum minte toată lumea. Cea mai frecventă minciună a oamenilor este n-am timp. Hai acolo! N-am timp. Fă aia! N-am timp. Vai ce-as mai... dacă as avea timp.
Lumea se plânge de lipsa timpului în secolul informatiei (că al vitezei deja a trecut) si pare a nu întelege o simplă chestiune - timpul ti-l faci. De fapt, dacă nu-ti faci timp pentru ceva înseamnă nu vrei suficient. Simplu, nu?
miercuri, octombrie 29, 2008
Fericiri banale
Dacă observi niste copii jucându-se, o să rămâi trăznit de cât de mare bucurie le poate aduce un lucru banal - ca învârtitul în cerc sau (cum făceam noi prin clasa a patra) alergatul la gramadă si lovitul unei doze (sau cutie de conservă) - aflată pe post de minge.
In postura (voită sau nevoită) de adult (cu maturitatea m-am pronuntat prin alte postări), am pierdut (?) manifestările de tipul ăsta, invadate de activităti, planuri, proiecte si pe partea cealaltă de un alt tip de relaxare / distractie mai putin .... inocent.
Surprinzător însă, descopăr mici bucurii, mici fericiri banale, venite cum vine fericirea în pulsuri, în locurile cele mai ciudate, în momentele cele mai neasteptate. Deunăzi, de exemplu, aproape cântam de fericire când codul la care programam deja de ceva timp - încăpătânat de altfel să nu facă ce vroiam eu - a cedat până la urmă si mi-a afisat rezultatul corect. În mai putin de o secundă, în corpul meu adult s-a înfipt bine copilul de altă dată care a dat un sut puternic tuturor gândurilor, analizelor si proiectelor - lăsând doar zâmbetul larg si senzatia de cântec. Rezultatul corect - o validare a eforturilor personale a sters cu buretele orice nevoie de afirmare (care exista după cum zice Maslow printre toti hominizii mai mult sau mai putin sapiens), a sters esecuri, a întărit vise. Normal că, la o analiză mai profundă, nu am inventat vreo roată, nu am găurit nici o macaroană si probabil ce am făcut eu a mai fost făcut de multi altii înaintea mea (si poate mult mai bine) - dar în momentul acela al succesului, un moment de pure bliss - o asemenea analiză nu mai avea loc.
Într-o altă poveste, la scoală, studentii discută, analizează cerintele, reprezintă schema. Si e bine ce fac, desi am cateva completări. Discutăm împreună, analizăm - îmi corectează si ei o mică neatentie, ne punem de acord cu toate elementele, tragem concluzii. Pare real? Chiar este. Evenimentul, desi cam rar întâlnit este cel care mă tine acolo. Care mă tine în luptă cu morile de vânt, cu ipocrizia (unora), incompetena (altora) si cu indiferenta generală înspre care mărsăluim cu totii!
marți, octombrie 28, 2008
luni, octombrie 27, 2008
Nastase cel viteaz si comisia juridica
Unul din articolele din Cotidianul - publică o parte din stenograma sedintei Comisiei Juridice a Parlamentului Român, referitoare la Năstase (care va fi încă mult timp liber ca pasărea cerului si curat ca lacrima)...
Pam-pam... (read it and weep).
Pe lângă faptul că Năstase este (încă) sprijinit de o mare parte din alesii nostri (chiar si cei de la PD-L care ar trebui să fie inamicii), se pot distinge încă o serie de concluzii:
- Parlamentarii români sunt miezul. Statul sunt EU devine în România secolului 21 - statul sunt ei. Toti, la unison, indiferent de culoare politică, doctrină (ce o mai fi si aia??) sau avere. Puterea e unul din elementele principale, iar orice încercare de anchetă se loveste de vocea tunătoare, ca de Zeus (a unuia sau altuia) proclamând aceelasi lucru:Atac Politic! (sau pe întelesul nostru: "morţii mă-tii, las' că vine si rândul tău!..."
De exemplu, Dragoş Ujeniuc (PNL) se miră de tupeul procurorilor, că îndrăznesc să ancheteze asemenea oameni de soi: „Dăm o nouă primă de încurajare imposturii, şi suficienţei, şi aroganţei unor organe care vin în contact cu Parlamentul României..."
iar Sorin Dumitrescu (PSD)
îsi simte lovită însăsi puterea:„Noi suntem o instituţie, Parlamentul, noi, Comisia juridică, suntem o instituţie importantă".
O precizare - înteleg că pot exista presiuni politice si că parlamentarii trebuie protejati de asta. Si că dacă esti în lumina reflectoarelor, toată lumea dă în tine cu ce apucă si că nici asta nu e OK. Dar de aici si până la totala lipsă de responsabilizare (nu responsabilitate ci posibilitatea de a fi tras la răspundere pentru actiunile tale) e o cale lungă...
- Concluzia 2: Parlamentarii români sunt urmasii demni ai vechilor conducători. Iată câteva mostre de limbaj de lemn:
în joc nu este soarta unui deputat sau a unui fost ministru, este în mare măsură soarta democraţiei noastre şi felul cum funcţionează instituţiile statului ...
Mă uit la colegul nostru Adrian Năstase şi mă gândesc: un om de valoarea dânsului, şi i-am
spus-o şi în mod particular, ce ar fi putut să facă în aceşti trei ani pe care şi i-a consumat, şi nu mai zic de sănătate si asa mai departe... (asta e tare cu "si asa mai departe :)) )
Domnule prim-ministru, ştiu cât aţi muncit, cunosc rezultatele pe care le-aţi obţinut şi cu ce sacrificii...
(?? parca nu e prim-ministru Năstase, sau?)
Vă spun că sunt foarte încărcat şi o să mă înţelegeţi, am trăit lucrurile astea şi nu atât pentru mine sunt ele dureroase, dar eu merg în fiecare zi acasă şi trebuie să discut cu soţia mea, care se uită la televizor şi a văzut declaraţiile care s-au dat astăzi (???wtf???)
- Concluzia 3: Parlamentarii români ne consideră idioti. Si stiti ce? Mă tem că au dreptate...
sâmbătă, octombrie 25, 2008
Open source business model?
Din toate lucrurile care mă preocupă la nivel profesional, cred că niciuna nu e atât de missunderstood ca software-ul open source si modelul de business open source. Desigur, într-o societate care se străduie să prindă din urmă ce au altii (în termeni de bunăstare) nu putem concepe să sărim etape (să nu dăm si noi cu capul unde au mai dat altii) de frică să nu tărăgănăm si mai tare lucrurile.
Zilele trecute, încercând să propun utilizarea uneia din cele mai cunoscute platforme de publishing pe internet (drupal) m-am lovit de diverse răspunsuri (piedici) printre care unele total în afara oricărui subiect, dar si de unul care cred că undeva are o logică (desi premisele sunt false): dacă platforma e gratis, si nu o cumpărăm de la nimeni, pe cine tragem la răspundere când ceva nu funtionează?
Prima premisă falsă e aceea că în cazul în care dai banii pe ceva, poti trage la răspundere pe cel care ti-a dat produsul, în cazul în care ceva merge prost. Dacă era asa, ar fi trebuit să fie un reprezentat Microsoft zi de zi la noi la universitate, pentru că zilnic avem probleme cu lipsa unor drivere, cu PC-uri care se restartează din senin, cu Word-uri care se blochează sau nu fac ce ar trebui să facă.
A doua premisă falsă e aceea că dacă nu dai bani pe un produs, acel produs nu e bun. Asocierea asta, între pret si calitate, pe care am învătat-o si eu prin liceu (pe la economie) nu mai functionează într-o societate informatizată. Prefer un produs informatic cu codul la vedere (să pot vedea toate instructiunile, tot ce se află în spate) produs de o comunitate de oameni pasionati de ceea ce fac, decât un produs cu hibe ascunse produs de o firmă care trebuie să producă profit si cu niste angajati care trebuie să găsească cea mai rapidă solutie, nu cea mai bună...
Apropo de modelul open source, iată un filmulet interesant (din 2006!):
vineri, octombrie 24, 2008
Zeitgeist Addendum
Acum un an, am găsit pe net, într-una din "plimbările" zilnice, un documentar despre modul în care percepem societatea, despre religie, bani, putere si manipulare - Zeitgeist.
Conceptele, desi unele prezentate printr-o lumină oarecum paranoică (gen teorie conspiratională) au fost recent reluate si completate într-un addendum la primul film.
Filmul propune de fapt o schimbare radicală a modului în care este concepută societatea, schimbând accentul de la bani (din lumea financiarului) înspre eficienta utilizării resurselor.
Câteva idei sunt extrem de interesante - de exemplu există o serie de teorii prin care energiile alternative (solar, vânt, maree si energie geotermală) ar putea fi mai mult decât suficiente pentru a acoperi nevoile energetice ale planetei, iar problemele de factură tehnologică privind extragerea, stocarea si transportul energiei sunt infime în relatie cu capacitatea de cercetare existentă la ora actuală. Aceste resurse nu sunt însă suficient exploatate în principal datorită companiilor care se bazează pe formele curente de producere a energiei. (Dacă ne gândim la importanta pe care Rompetrol - mr. Patriciu o are în politica românească e usor de înteles ideea). Pe lângă aceste companii există si alte companii interesate de păstrarea situatiei curente (de exemplu companiile din industria auto).
Importanta (reală, practică) a domeniului financiar este din nou sub semnul întrebării. Desi nu pot fi de acord că eliminarea totală a banilor ca formă de intermediere ar fi posibilă (sau de dorit indiferent de modelul social propus), pot fi de acord că speculatiile pe pietele financiare (cumpărat si vândut de actiuni aleator pentru profit pe termen scurt), eficientizările si ingineriile financiare nu au un sens din punct de vedere social, nu crează valoare, reprezentând doar o redistribuire a resurselor existente o loterie care îmbogăteste pe unii si falimenteaza pe multi altii (si care atrage după sine perioade negre - vezi criza curentă).
In plus, se mai arată în film cum religia si mass-media pot fi instrumente de manipulare în masă (chestiune evidentă de altfel pentru oricine are măcar un gram de logică) si cum terorismul a fost inventat tot ca unealtă de control a populatiei prin frică (si eu ca si altii sunt tot mai sigur că Bin Laden - teroristul, nu neapărat persoana - e o inventie, un mit).
Solutia propusă în film nu mi se pare neapărat viabilă sau dezirabilă - totul roz, cu oamenii lucrând side-by-side pentru un viitor prosper si luminos, fără state, fără legi. Desi dacă urmăresti toată prezentarea există un fir logic în propunere, cred că se pleacă totusi de la o premisă gresită: aceea că oamenii sunt de fapt toti la fel (buni, harnici, inteligenti, cu bun-simt) si că diferentele de acum sunt generate de mediul diferit în care au crescut si de oportunitătile diferite. Dar personalitatea umană nu e construită doar din influenta mediului si prin educatie - există întotdeauna în individ o mică părticică (paritia ereditară, partial temperamentală) care-l defineste mai departe de restul influentelor. În orice societate vor exista oameni care vor contribui mai mult (vor avea idei mai bune, capacitate mai mare de muncă) si oameni care vor contribui mai putin, oricât de mult ne vom strădui să-i învătăm sau să-i ajutăm).
Revenind la sensul principal al filmului, o regândire a sistemelor sociale existente este necesară. Când se va ajunge acolo, depinde probabil de masa oamenilor- să iasă din cursa consumului si banilor si să (se) mai si gândească...
Asa că fă-ti timp si dă click mai jos:
http://video.google.com/videoplay?docid=7065205277695921912
luni, octombrie 20, 2008
Injectati adrenalină tării
Cu un mic efort de imaginatie, o tară se poate asemui cu un organism uman: diferite sisteme interconectate ajută la cresterea si dezvoltarea organismului la fel cum tara se dezvoltă după cât de bine functionează sistemele (de educatie, de sanatate, economice) sale. La fel cum într-un organism apar infectii, virusi sau bacterii care corup celulele sănătoase, la fel apar într-o tară oameni corupti, care corup la rândul lor si fac să crească tesutul afectat.
Mai specific, de exemplu, la fel cum sistemul circulator duce nutrientii dintr-o parte în alta si oxigenează creierul pentru a putea controla tot organismul, infrastructura unei tări transportă celulele tării dintr-o parte în alta (pune oamenii în contact), conectează sisteme între ele si transportă resursele necesare dezvoltării. Ori nimic nu e mai mâncat de cancer în organismul României, decât sistemul circulator: blocaje, semafoare, lucrări întârziate, amânate, anulate si reluate de altii... Tema drumurilor noastre toate nu e deloc nouă chiar a ajuns printre cele mai comune - motiv pentru care probabil nici nu mai impresionează pe nimeni. Solutiile variază de la simplu la complicat si foarte complicat: solutiile simple ar putea să fluidizeze circulatia prin refacerea punctelor nevralgice (gen treceri de cale ferată), prin scoaterea din circulatie a masinilor foarte vechi (mai ales cele de transport care mereu se strică prin mijlocul vreunui drum european) si o planificare mai atentă a lucrărilor; solutiile complicate presupun renegocierea contractelor, urmărirea atentă a licitatiilor, a modului în care se cheltuie banii s.a.m.d.
Solutii există desi uneori operatiile pot fi complicate. Dar dacă celulele care iau decizii sunt putin afectate de suferinta organismului si deci nu sunt direct motivate, atunci interventiile se lasă asteptate. Asa că în lipsa motivării directe, cei în cauză trebuie motivati indirect să-si facă treaba.
As vrea să văd - de exemplu - minerii, zdrobindu-le oasele ministrilor, secretarilor de stat, sefilor de pe la firmele căpusă, să vedem atunci dacă se poate. Să vedem cum organismul se întoarce împotriva celulelor găunoase (si nu răspund chemării lor ca în vechile mineriade). Să vedem atunci cum arată promisiunile acestor focare de infectie, de sub ploaia de pumni grei, printre dinti scuipati cu sange.
Sau dacă violenta nu e pentru voi, cum nu e nici pentru mine, protestati pasnic, dar protestati. Pe toate căile, prin toate mijloacele (zidurile's goale/trebuie să le umplem zicea o melodie). Arătati că vă pasă, că mai sunteti în viată si că nu v-a corupt cancerul. E drept că România are nevoie de câteva operatii grele, dar până atunci injectati-i niste adrenalină!
miercuri, octombrie 15, 2008
Not another american movie
Pe când eram în liceu, am descoperit la un moment dat jocul Carmageddon (cu poza din imagine laitmotiv) - un fel de Armageddon cu masini, un joc de curse în care victoria ti-era asigurată fie daca treceai primul linia de sosire fie dacă-ti distrugeai toti adversarii. Fiecare masină avea caracteristicile ei si un arsenal impresionant, foarte appealing pentru perioada respectivă.
Jocul, făcut pare-se după un film din 1975: Death Race 2000, sau după un alt joc Death Race făcut după filmul ăsta (sau invers?!) a avut partea lui de glorie, cu vreo trei sequel-uri.
Dintr-un motiv greu de înteles, după jocul făcut după film s-a mai facut un film. Sau e film după filmul vechi? Sau după jocul ălalalt făcut după filmul vechi? (sau invers?!)...
Death Race (sau Death Race 3000 în SUA) - ca să vezi unde duce lipsa de inspiratie e un film de actiune, cu Jason Statham pe post de ăla rosu din imaginea de mai sus. De fapt Jason e un good guy la care unii îi frame-uie (adică de la "to frame") crima propriei lui sotii (ea ca un angel radios) ca sa-l facă să concureze în cursa asta (aia cu moartea) condusă de o tanti Warden de la o închisoare de maximum security din 2012 (pai tre să fie în viitor, nu?) într-o societate americană cu economia prăbusită (ca să vezi chestie) unde lumea e rea si condusă doar pe interes (of of, inima mea) de indivizi fără scrupule (păi să fie clar pentru toată lumea că sunt răi, da?!) care vor doar să facă bani (ca să moară dusmanii lor de ciudă probabil).
And guess what?
Adică ghici ciupercă ce se-ntâmplă. Păi după ce mor o grămadă (v-am zis că e Death race, da?) el si cu his archenemy se hotărăsc să n-o mai creadă pe tanti (care le promite mai ceva ca-n campania electorală) si să fugă pe cont propriu, iar eroul neînfricat rămâne cu fata (pai voi ce credeati că lipseste fata??) după ce rezolvă să o rezolve si pe vrăjitoarea ce rea - cu propria ei bombă (că apa merge doar în Vrăjitorul din OZ).
Una peste alta, filmul are o singură parte bună: imaginea asupra consumerismului societătii contemporane si asupra plăgii care este deja mass-media - avidă de senzationalisme, crime si sange pentru a mai creste un punct de rating. (Toată ideea cursei era că se transmitea live pe bani).
În fine, eu m-am uitat la film doar pentru că am fost fanul jocului cu pricina si speram pe undeva să fie ok. Dar după cum în ultimul episod din Southpark Spielberg îl violează pe Indiana Jones (dacă ati văzut ultimul Indiana Jones o să întelegeti de ce), asa si aici regizorii, scenaristii si tot platoul de filmare fac un gang-bang de o oră jumate cu tipul rosu din imaginea de mai sus.
P.S. Un mic tip de depisat filme proaste: dacă eroul principal nu are nici o dilmă morală, dacă nu are de făcut nici o alegere între diferite căi personale, dacă pur si simplu altii pun toate piesele si fac foarte clar că el n-are absolut nici o vină, nici o luptă interioară ci doar trebuie să le-o arate el dacă nici măcar nu ascunde de noi povestea si nu încearcă să construiască filmul ci ni-l dau de-a gata pe tavă...
duminică, octombrie 12, 2008
Tara lui Doamne'ajuta
Pe la 5 - 6 ani, cand am început să citesc (deh... mă plictiseam tare), am primit o carte intitulată Biblia povestită copiilor - o carte cu coperti tari, lucioase, cum nu mai văzusem până atunci, presărată cu imagini color si povesti cu happy-end despre copii care ajung să fie printi (moise), despre fii rătăcitori primiti cu bratele deschise si petrecere, despre super-eroi (nu se găseau pe atunci comics la noi) care mergeau pe apă sau transformau apa în vin uimind asistenta.
De atunci lucrurile sunt în continuă transformare: creierul meu s-a mai dezvoltat si a început să fie curios (de ce aia, de ce ailaltă); nu mi se mai păreau suficiente răspunsurile standard de tip crede si nu cerceta. Apoi am descoperit sexualitatea (fenomen normal si important în dezvoltarea individului) - blamată de Biserică si încet-încet am început să observ fenomene ciudate: Biserica (ce ar trebui să promoveze toleranta) e homofobă, neagă o serie de drepturi fundamentale ale individului (vezi problematica avortului) si are o istorie plină de ură, incitare la violentă (vezi capitolul inchizitiei), progresând mai degrabă prin frică (frica de Dumnezeu, de pedepsa eternă) decât prin iubire si întelegere (cum pare a spune).
Devenit - autoproclamat - agnostic, sau cum s-ar zice pe hi5 spiritual, not religious, observ din ce în ce mai des paradoxuri în religie, ipocrizie în rândul promotorilor ei, subminarea (intentionată sau nu) a statului de drept, manipulare în masă si o tot mai crescândă prăpastie între religiosi (clerici + credinciosi zelosi practicanti de ritual) si restul societătii.
România e un spatiu foarte interesant din acest punct de vedere: dezbaterea despre influenta religiei în politică e o dezbatere surdă - desi rational biserica nu are ce căuta în mecanismul administrativ sau legislativ al statului si însusi statului de biserică natională oferită BOR este o palmă dată celorlalte culte religioase din România si persoanelor fără optiune religioasă, politicul eminamente populist din România face statistici simple: 70-80% din români (nu stiu datele exacte, dar parcă pe acolo era) agrează, au încredere si sprijină BOR, fată de restul 20-30%. Ori cum si la clasa a 3-a se stie ca 80 > 20 si cum nu există politician care să-si taie craca, toti se fac frati cu dracu' (în aces caz în sutană) pentru a trece pragul electoral.
Dacă pe Becali în postură de soldat al lui Dumnezeu îl cunoasteti probabil, cele mai noi initiative în acest sens sunt incredibile: Ioan Oltean (PD-L) ar vrea ca BOR să aibă reprezentanti permanenti în Parlamentul României (!) (sursa: cotidianul) iar Emil Boc (tot PD-L) ar vrea să încredinţeze Bisericii sarcina de a distribui ajutoare sociale, declarând printre altele intenţia ca, pe viitor, Biserica să devină o componentă mult mai activă în actul de guvernare.( sursa: cotidianul).
Această metodă de a te pune bine cu Biserica pentru a obtine voturi nu e o procedură negândită si niciunde nu e chestia asta mai evidentă ca în orasul Marii Uniri.
Acum ceva timp a fost restaurată cloptonita Catedralei din Alba. Trecând pe acolo am observat o scenă demnă de un reportaj pe Discovery, alături de constructia podurilor de sute de km sau tunelurilor pe sub apă: câtiva meseriasi se agiatau în jurul unei masini / macarale de secol trecut, altii se uitau în sus si urlau instructiuni în timp ce o serie de gură cască (în mare parte de vârsta a treia) îsi făceau cruce si rosteau câte un Doamne'ajută pe minut. Activitatea muncitorilor, care păreau ca stiu ce fac asa cum motanul meu a stiut să-si facă treburile la tăvită - adică intuitiv si fără nici o urmă de plan, depindea se pare mai mult de voia lui Dumnezeu decât de cea a oamenilor. Profesionalismul e se pare doar în Vest unde Dumnezeu probabil se plictiseste, nefiind nevoie de el să tină sfoara clopotnitei.
Această scenă mi se pare reprezentativă pentru unul din pericolele ascunse asociate religiei - renuntarea la responsabilitatea individuală în favoarea sprijinului divin: practic cum succesul restaurării clopotnitei de la catedrală a depins de Dumnezeu si nu de muncitorii angajati să-l schimbe, la fel mesajul pentru copii, elevi, studenti, cetăteni este că oricum ce faceti voi nu contează prea mult, puterea omului (de a decide pentru el si de a răspunde pentru actiunile sale) e limitată - ajutorul divin e cel ce transează problemele. Rugati-vă deci, nu planificati, mergeti la biserică, nu faceti proiecte, cumpărati-vă o cruce nu testati materialele...
In aceeasi ordine de idei, legând dacă vreti cele două gânduri de mai sus, ministrul (fost din fericire) al educatie a scos si el una din putul gândirii - interpelat si tot asaltat de jurnalisti cu întrebări impertinente gen: cum s-a ajuns în situatia în care în jur de 9000 de scoli din România nu au autorizatie sanitară de functionare (în principal din lipsa apei potabile sau a fosei septice) - a găsit solutia în ajutorul divin: „Va veni o zi, de la bunul Dumnezeu, cînd toate şcolile vor avea autorizaţie de funcţionare.“ (sursa: Dilmaveche).
In final (dacă tot ati rezistat până aici) o ultimă incursiune în mentalul alba iulian - stiti care e cel mai corect salut? Standardul maselor (adulte)? A electoratului - până la urmă - de pe aici? Doamne'ajută! si răspunsul? Ajută-ti Dumnezeu! Metafora initială, baza (evident pozitivă) a conceptului religios (indiferent de religie), interpretată si răs-interpretată de 2000 de ani, filtrată prin creiere umane, prin angoase, frici si frustrări pământene, respectată si sustinută ad-literam îsi va pierde dacă va continua în ritmul ăsta nu doar adeptii ci până si sensul, rămânând în cercuri tot mai restrânse si mai diferentiate, tot mai pornite unul împotriva celuilalt (există mai nou si extremisti crestini, nu doar musulmani) ce pot duce la izbucniri periculoase (al treilea război mondial). Sper doar ca noi - restul - să nu fim prinsi in the crossfire.
sâmbătă, octombrie 11, 2008
Teatru, festival, impresii.
Din 8 octombrie, în Alba Iulia se desfăsoară unul din putinele evenimente (culturale) din urbe: festivalul de teatru "Povesti pentru copii si oameni mari".
Cu această ocazie, câteva gânduri:
Gândul unu:
La Petrosani, în vizită la ai mei. Nici nu mai retin care fusese ocazia, dar din întâmplare am aflat de o piesă de teatru ce urma să se joace zilele respective la Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani. Nu am retinut numele piesei, si nici autorul, actorii sau regizorul, dar am retinut o parte importantă, rezumată pentru mine în fraza: "Mai demult oamenii aveau o idee si erau pregătiti să moară pentru ea. Acum, oamenii care vor să moară nu au idei si oamenii care au idei nu vor să moară!"
M-am întrebat atunci de ce la Alba Iulia - resedintă de judet si oras (aproape) de două ori cât Petrosaniul, nu există un teatru. (Teatrul de păpusi nu mi se pare că ar fi chiar suficient). Probabil răspunsul e legat de gândul doi si / sau de gândul trei.
Gândul doi:
Festivalul a avut părti bune si părti mai putin bune. In primul rând imaginea: afise, logo-ul brosuri, alte materiale au fost foarte bine realizate. Promovarea online a lăsat de dorit, nu am găsit un site al festivalului - ceea ce mi se pare ciudat - în era informatiei.
Piesele au fost foarte reusite - desi am înteles că anii trecuti (festivalul fiind la a 3a editie) piesele au fost mai bune, trupe mai experimentate, actori mai puternici. Am văzut asa: Cerere în căsătorie (Cehov), Geniul Crimei (George F. Walker), Requiem (Hanoch Levin), Apollodor (Ada Milea & co) si concertul de Jazz'n'Bossa. Nu sunt un cunoscător al dramaturgiei dar am ales foarte bine toate piesele - în special Requiem - o perspectivă asupra vietii, mortii si oamenilor - punctată de simboluri si imagini coplesitoare.
Festivalul scade în amploare de la an la an probabil si datorită interesului redus. In toate sălile au fost locuri libere, la Requiem chiar mai multe (se pare că lumea alege si la teatru comedia, nu doar la filme).
O altă parte slabă pe lângă numărul spectatorilor este si calitatea lor: nu s-au punctat (prin aplauze) momentele importante din piese - semn că nu s-a prea înteles iar multi s-au purtat ca la cinematograf (sau pe stadion?) comentând evenimentele grosolan (uite iar o apărut ăla pe scenă). In timpul uneia din scenele tragice din Requiem (moare bebelusul unui personaj), doamnele din spatele meu abia isi tineau râsul - râs eliberat strident aproape de final când personajele au intrat în diferite ipostaze pe scenă sumar îmbrăcate sau dezbrăcate de tot. Ce este în legătură cu corpul uman dezgolit de ne provoacă fie amuzament fie oprobriu? Inteleg că în clasa a 7-a la ora de anatomie ne amuzam de organele genitale de care învătam cu speranta de a ne ascunde în râs curiozitatea si / sau hormonii, dar de la doamnele mai sus mentionate - în floarea vârstei, nu m-as fi asteptat la asa ceva.
Gândul trei:
Am si eu - si alti prieteni - obieciul de a mă plânge de lipsa evenimentelor culturale / artistice, însă la piesele la care am fost am văzut putină lume cunoscută. Lumea e comodă si îmi aduc aminte că sufeream de aceasi maladie: în Timisoara, oras cu teatru, operă si o multime de diverse expozitii, nu reuseam să mă mobilizez la astfel de evenimente în afara festivalurilor. Să fii măcar consumator de cultură se pare că necesită o fortare puternică, iar revenind la întrebarea din Gândul unu, greu de crezut că un teatru în Alba ar avea clienti.
vineri, octombrie 03, 2008
Mi-au marit salarul!
Azi sunt fericit / Ca salarul mi-au marit!
Asa as putea să cânt de vreo câteva zile încoace, de când, în mărinimia sa pre-electorală, Parlamentul, actionând ca un unitar organ al bunăstării si fericirii poporului (altul evident decât capul), a mărit salariile profesorilor cu 50% .
Problema e, că spre deosebire de colegii mei (cu functii mai mari si deci mai bine plătiti) eu nu mă pot bucura încă de acest eveniment - desi, după cum spunea o colegă azi - oricum le aveam mici (salariile). Nu mă pot bucura din motive evidente pentru cineva care are măcar jumătate de creier si cel putin un ochi, cât să poată citi si întelege sumedenia de articole din presă pe tema asta, care au pus pe tapet foarte clar ne asteaptă în următoarea perioadă:
- Leul ar putea ajunge până la 4-4,5 lei/euro sau mai sus
- Inflaţia va creşte la niveluri record
- Deficitul comercial va depăşi 18% (acum este 14%)
- UE ne va sancţiona pentru că depăşim un deficit de 3%
- România va rata adoptarea euro în 2014
- Investitorii ar putea anula proiectele anunţate
- Dobânzile la creditele externe vor creşte
- Agenţiile de rating vor califica economia drept vulnerabilă
- Creditele în lei se vor scumpi
(sursa: Gândul)
La care se adaugă amânarea / anularea investitiilor planificate în învătământ. Banii care ar fi trebuit să meargă în reparatii, în (re)tehnologizări, implementări de sisteme informatice - vor ajunge în buzunarele noastre.
La care se adaugă grevele iminente din sănătate, aria functionarilor publici si altor bugetari, la care se adaugă mărirea burselor studentilor, la care se adaugă... faptul că tot cadoul primit cu două luni înainte de alegeri se va dovedi cam subred pe termen mediu si lung.
După cum a declarat (în cunostiintă de cauză si - mă repet - evident dacă ai făcut măcar o oră de economie în viată) Mugur Isărescu:
Salariile pot fi majorate oricât din punct de vedere nominal. Piaţa însă nu va recunoaşte decât creşterea acoperită de spor de productivitate. Restul se transformă în inflaţie şi depreciere a monedei naţionale, aducând nivelul real al creşterii salariilor acolo unde el are acoperire în producţie şi în productivitate.
(sursa: cotidianul)
In final, doar o intrebare... in ce sa-mi schimb banii imediat dupa ce-i iau? Euro sau dolari? :)
La care se adaugă amânarea / anularea investitiilor planificate în învătământ. Banii care ar fi trebuit să meargă în reparatii, în (re)tehnologizări, implementări de sisteme informatice - vor ajunge în buzunarele noastre.
La care se adaugă grevele iminente din sănătate, aria functionarilor publici si altor bugetari, la care se adaugă mărirea burselor studentilor, la care se adaugă... faptul că tot cadoul primit cu două luni înainte de alegeri se va dovedi cam subred pe termen mediu si lung.
După cum a declarat (în cunostiintă de cauză si - mă repet - evident dacă ai făcut măcar o oră de economie în viată) Mugur Isărescu:
Salariile pot fi majorate oricât din punct de vedere nominal. Piaţa însă nu va recunoaşte decât creşterea acoperită de spor de productivitate. Restul se transformă în inflaţie şi depreciere a monedei naţionale, aducând nivelul real al creşterii salariilor acolo unde el are acoperire în producţie şi în productivitate.
(sursa: cotidianul)
In final, doar o intrebare... in ce sa-mi schimb banii imediat dupa ce-i iau? Euro sau dolari? :)
joi, octombrie 02, 2008
Despre salvarea lumii prin Internet.
Pe lângă informatii si divertisment, internetul a primit recent o nouă valentă - de salvator a lumii. De fapt de intermediar al acestei salvări: două proiecte, apărute cam prin aceeasi perioadă fac apel la navigatori pentru construirea unui viitor mai roz.
Proiectul 10laputerea100 lansat de Google si schimbalumea lansat de... de fapt nu prea înteleg cine l-a lansat îsi propun să schimbe lumea prin internet. Practic de acum înainte nu mai trebuie să te implici real în ceva, nu mai trebuie să lupti (cu morile de vânt sau cu oamenii din jurul tău) - e suficient să stai acasă, să-ti faci cafeaua, să te asezi comod în fotoliu / scaun ergonomic si să clickăi întru salvarea viitoarelor generatii.
Ăsta e unul din pericole, pe care aducându-mi aminte de analizele SWOT făcute prin ONG-uri l-am identificat de la prima privire. Alt pericol ar fi în cazul schimbalumea să fie un proiect electoral: adică hai să dăm impresia că ne pasă de problemele oamenilor, apoi apare unul care face niste declaratii, dăm niste comunicate si ne-am scos cu ceva voturi. Ieftin si rapid. În cazul google ei par a zice în timp ce Microsoft se ocupă de reclame pentru Vista si vă prosteste să le cumpărati programele, noi ne preocupăm de soarta lumii. Deci noi suntem cool si puteti avea încredere în noi linistiti. Nu vă folosim datele personale (no way!) în interes propriu, asa că relax...
Oricum Google deja are o imagine bună, o cotă de piată impresionantă si prea putină lume se preocupă de privacy over the internet (dar asta e o altă poveste).
La nivel de lipsuri - dacă e să urmăm reteta SWOT până la capăt, schimbalumea e deocamdată blocat în discutii privind câinii vagabonzi, sau propuneri utopice referitoare la dreptul de a candida pentru Parlament. În plus, majoritatea topicurilor se referă la Bucuresti, ceea ce sigur va arage dispretul / dezinteresul multora (stiti voi de ce).
Lipsurile 10la100 se rezumă la o mică scăpare: reclamele lor insită pe ideea unei grămezi mari de bani pentru o idee care să schimbe lumea, dar de fapt cel cu ideea nu primeste nici bani si nici măcar posibilitatea de a face parte din echipa de implementare a proiectului.
Voi finaliza cu părtile bune, ca să mai îndulcesc pastila. Proiectul Google e unul impresionant. Ei vor oferi 10 milioane de dolari (iep... o gramadă mare de bani) pentru implementarea primelor 5 idei votate de un juriu. La nivel de CSR, e o lectie din care orice companie din lume poate învăta, iar schimbalumea desi mult mai redus ar putea avea efecte benefice măcar în România, dacă cineva pe undeva va folosi vreodată ideile de acolo (măcar de câinii vagabonzi să scăpăm).
Iar oportunitătile oferite de aceste platforme se pot multiplica prin crearea unor dezbateri pe teme de interes social, coagularea unei societăti civile atât de importante, dar atât de absente (cel putin in România).
Dacă rezultatele vor fi însă pe măsura promisiunilor va depinde în cele din urmă (si) de cantitatea si calitatea ideilor - asa că navigati, navigati, navigati!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
