Melodia originala (clip)
In soundtrack la "Full Metal Jacket" (foarte tare film by the way)
In unul din cele mai tari episoade Family Guy. Check it!
http://supernovatube.com/play.php?viewkey=50b58051bda2c11721e5
Haven't You Heard? The BIRD is the WORD!
marți, noiembrie 25, 2008
The Bird.
luni, noiembrie 24, 2008
joi, noiembrie 20, 2008
Emotii partide si vedete
Cu o săptămână rămasă până la alegeri, m-am hotărât în sfârsit să terc pe foaia virtuală a blogului, câteva gânduri despre campania electorală în plină desfăsurare.
Evenimentul major - primele alegeri uninominale din România are, pe lângă senzatia puternică de experiment si un iz pregnant de mucegai: nu stiu dacă partidele politice din România sunt chiar atât de inepte (si inerte?) cum apar prin afise si spoturi, sau doar ne consideră prosti-grămadă, dar si de data asta, ca si în alte dăti, promovarea se face pe linia emotii - partide completate de dragul experimentului uninominal de o nouă componentă: faima publică.
Emotia
Emotia este pe departe cea mai pregnantă. Lupta se duce în sloganuri de tot felul, rupte de realitate care promit metaforic marea, sarea, valurile, muntii, crestele, lapte, miere si covrigi în cozi de câini comunitari.
PRM, un partid care are toate sansele să fie trecut pe line moartă încearcă din răsputeri să resusciteze ultranationalismul mioritic - cu vesnice brambureli demagogice despre patriotism vs. hotii de patrie si pericolul străin (eminamente maghiar). Blogul lui Vadim, care de fapt nu e al lui Vadim e o fatidică cireasă de pe coliva cu care va fi probabil îngropat PRM.
Tot la dreapta, dar nu chiar atât de dreapta se află PD-L, un partid care si-a asumat bucuros rolul de salvator al natiei de tagma jefuitorilor si oamenilor de stânga, uitând probabil că nu prea are cu cine să facă treabă. Sloganul lor sună ca acelea din manifestările pentru tineret organizate de oameni trecuti de 50 de ani ce încearcă să fie trendy si sfârseste prin a nu spune nimic concret (evident).
Mai în stânga decât s-ar crede e PNL-ul, partidul "adevărat liberal" cum spun unii pe forumuri. Campania lor? PNL=Pensii mărite. PNL=Scoli renovate. Mare mi-e încă mirarea cum îndrăznesc acesti oameni să se cheme liberali si cum de oameni care agrează doctrina liberală sălbatică (aia în care statul stă si se uită la meci în timp ce companiile fac regulile - vezi Patriciu & Co.) îi sprijină încă. De fapt toată campania e smoke and mirrors cum zic americanii, iar întelegerile din spatele usilor închise proiectează total alte priorităti decât cele scrise pe afise.
PSD-ul, partidul vesnic la putere, chiar când e în opozitie îsi asumă rolul de protector la omului simplu cu sintagma: "mai bine pentru cei multi". Nu stim exact dacă cei multi sunt aceia care deja au câte două - trei jeep-uri (SUV ca să fim corecti) plus una-două case, dar nu întâmplător au cei mai multi candidati pe lista neagră a Coalitiei pentru un Parlament curat: cei mai multi anchetati penal, cei mai multi care au pus bete in roate justitiei (si legii ANI care verifica parlamentarii), cei mai multi traseisti politici. Si toate astea în conditiile în care PSD, alături de PNL sunt cei care conduc de facto România la ora actuală, deci nu poate fi vorba de actiuni politice.
În rest toti fac acelasi lucru - micii si berea din vară au fost înlocuiti cu diverse concerte, iar masinile cu megafoane zbârnâie pe străzi, poluând fonic orasele cu sloganuri si jingle-uri neinteligibile.
Partidul
Contează si el în măsura în care fiecare partid are fiefurile lui, oamenii lui, care votează sec, regimentat, fără să tină cont de oamenii de pe afis. Calcule peste calcule, cu oameni care îsi aduc aminte că au trăit o perioadă cine stie prin ce zonă si se reîntorc la origini doar ca să iasă algoritmul. Primari care favorizează net pe ai lor, lupte surde pe net si mai nou chiar pe stradă...
Faima publică
Este subiectul preferat al presei, asa că nu o să insist prea tare. De la Oana Mizil, care la testul dat de Cotidianul, nu a avut habar pe ce lume trăieste (din punct de vedere politic) la tot felul de fosti actori, fotbalisti sau cântăreti, transformând alegerile într-un concurs de popularitate, dacă nu erau deja.
Desi probabil nu mai trebuie mentionat, prin alte părti se poate si altfel. În Austria de pildă, unde am fost putin înainte de alegerile lor, afisele nu promovau doar persoana ci si măsuri concrete, apelând să zicem la ratiunea alegătorilor: unii vorbeau de impozite, altii vor să impună cursuri de limbă imigrantilor (Vadim ar avea ceva de învătat de la nationalistii austrieci).
Un singur eveniment pozitiv as mai vrea să remarc: candidatura lui Theodor Paleologu. Pe lângă mostenirea politcă, Paleologu a dovedit - cel putin până acum - că e un altfel de politician: cultivat, educat, diplomat, o specie rară pe la noi, atât în societate cât mai ales în clasa politică. Rămâne de văzut dacă va avea succes si dacă, vorba aia, e de ajuns o floare ca să vină primăvara.
miercuri, noiembrie 19, 2008
vineri, noiembrie 14, 2008
Copil bogat, copil sărac
Unul din cele mai bune articole din ultima vreme, - Copil bogat, copil sărac din Dilema Veche.
Doua citate:
„Eu nu mai vin la cursul ăsta de căcat şi te spun lu’ mama!“ Este replica unei fetiţe de 9 ani care s-a supărat pentru că profesoara n-a vrut s-o treacă „sexy Sonia“ în caietul ei albastru care ţine loc de catalog. Sonia face parte dintr-un grup de fetiţe „şmechere“ care ţin morţiş să se comporte precum nişte adolescente, ba chiar ca nişte femei mature. Dodo le învaţă cum să se îmbrace şi cum să se machieze, pentru că mama ei „are magazin de haine“. De fapt, un lanţ de magazine...
Bebe şi Mihaela, sora sa mai mică, n-au fost niciodată mai departe de Ploieşti. O singură dată au fost în părculeţul pentru copii din Cîmpina unde se plăteşte un bilet de intrare în valoare de 5 lei şi unde „sînt tobogane lungi şi vine un clown care te pictează pe faţă“. De obicei se joacă pe dealurile din spatele casei. „Pădurea e ca o junglă!“ – spune Mihaela. „Sînt liane şi ne jucăm de-a Tarzan.
Cititi tot articolul :)
joi, noiembrie 13, 2008
Mirajul pret - cantitate
Una din metodele principale de marketing a companiilor de peste tot este sa facă anumite reduceri de pret odată cu cresterea cantitătii cumpărate.
Dacă în cazul relatiilor B2B (business - to - business) conceptul e atât logic cât si productiv (eficient), în cazul relatiei dintre companii si consumatorii privati, lucrurile nu stau tot timpul asa.
Eu de exemplu cumpăram mai tot timpul (până recent) sticle de 2 litri sau chiar 2,5 litri de diverse sucuri sau bere, exact din motivul de mai sus: de ce sa platesc 3 lei pe 0,5 l (deci 6 lei / l) când dacă iau 2 litri plătesc 5 lei (deci 2,5 lei / l).
Problema pe care am observat-o însă a fost că o parte din produsele cumpărate ajungeau mai mereu să fie aruncate (rar pot ajunge să termin o sticlă de 2,5l de pepsi / cola înainte să se transforme într-o băutură dulceagă dar fără nici un kick).
Asa că, from now on - cantitatea pentru mine e 1l (3,4 RON / litru e mai bine decat 6 si 1l se bea lejer in 1 - 2 zile). Normal că altfel se pune problema dacă produsul e cumpărat pentru un grup (familie). De fapt - dacă estimati că terminati cantitatea înainte să-si piardă produsul calitătile, go for it! Dacă aveti dubii, probabil veti sfârsi prin a arunca practic o parte din bani, în timp ce veti avea impresia că faceti economie... (support the capitalist society, nu?)
Si de fapt, am si eu o întrebare... cât costă un litru de pepsi / cola? 3,4 RON? 6 RON? Sau 2,5??
duminică, noiembrie 09, 2008
Patriotism
Pentru că mi-am făcut un obicei din a pune o imagine (zic eu) reprezentativă (sau simbolică) la fiecare postare, am căutat ceva legat de subiectul patriotismului, în bunul nostru prieten Google. Răspunsurile, în cazul primei căutări (patriotism) au fost doar postere motivationale si steaguri americane.
Am încercat căutare în site-uri românesti, sau chiar sintagma "patriotism românesc", dar tot ce am găsit au fost referinte la politicieni în cadrul unor articole (de obicei) critice, sau postări pe bloguri (inclusiv mi-am găsit un articol de anul trecut de la 1 decembrie).
Cum nu-mi pot trăda profesia si domeniul (info), m-am gândit imediat la fraza "Daca nu te gaseste Google, practic, nu existi" - frază care n-am zis-o (doar) eu si nici măcar n-am zis-o eu primul (vezi aici si aici ca să dau măcar două surse).
Va să zică, patriotismul românesc este minunat, dar lipseste cu desăvârsire! Si nu mă refer aici la cazuri particulare - eu de exemplu mă consider patriot si mai am câteva exemple similare (de si unii au si tendinte ultra-nationaliste). La fel nu mă pot referi la discursul politic - care face din România un subiect pur demagogic si populist.
Mă refer la acel sentiment general (sau generalizat) în care indivizii dintr-un anumit spatiu au o raportare comună la spatiul respectiv, se identifică unii cu altii si împărtăsesc o serie de valori comune. Mă refer la a fi mândru de a fi român (cum sună asta?) chiar aflat dincolo - si puterea de a recunoaste si de a lua apărarea patriei (cât de des folositi cuvântul ăsta?) în loc de a poza în victima unor sisteme sau conditii sociale defavorabile în fata vecinilor mai bogati... Mă refer la refuzul acceptării sintagmei "trăim în România si asta ne ocupă tot timpul" - frază care a devenit un fel de laitmotiv al tipologiei românesti moderne - o tipologie care consideră România un rău necesar, se autovictimizează (insuccesele sunt datorate mediului) si pune în lista valorilor emigrarea...
Ca derivare a celor de mai sus, la noi patriotismul nu e un subiect cool sau trendy. Imaginile cu americani bătosi arborând steagul ni se par false în timp ce noi abordăm o atitudine semi-indiferentă, predispusă la critică si ironie fată de o asemenea manifestare. Probabil există în subconstientul românesc o lehamite fată de asemenea exteriorizări, dobândite din cauza orelor de muncă patriotică si manifestatiilor de pe stadioane spre gloria conducătorului iubit si a Republicii Socialiste, iar cei care ar trebui să facă educatia patriotică reală sunt încă afectati si vor să pună în urma lor tot ce tine de perioada veche, neizbutind să treacă peste sechele. Iar în perspectiva tabloidizării si demagogiei asociate conceptului (de patriotism) prin liderii politici, cred că există un mecanism de sigurantă la nivelul individului - care nu se poate vedea asociat cu un asemenea fenomen.
Peste mai putin de o lună e 1 Decembrie. Sărbătorim 90 de ani de la Unire si din nou ne asteaptă aceleasi manifestări triste, fără vlagă, fără spirit. Aceleasi declaratii politice găunoase, aceleasi articole în presă care-i critică pe unii sau pe altii, aceleasi lamentări. Sau poate de data asta o să fie altfel - poate o să apară mai multe steaguri, poate lumea o să fie mai veselă, mai optimistă. Poate o să acceptăm să învătăm de la altii si să ne întrebăm pentru o zi nu ce poate face tara noastră pentru noi ci ce putem face noi pentru tara noastră. Poate...
sâmbătă, noiembrie 08, 2008
Selectii
Deseori mi se întâmplă ca o carte sau un articol pe care îl citesc să-mi producă o reactie pe linia revelatei - de parcă rândurile citite au fost scrise special pentru mine, sau poate chiar sunt o verbalizare a unor gânduri existente în neuronii mei, dar care nu reusesc sa se coaguleze (prin mine) asa de coerent si corect.
Un astfel de articol este cel al lui Andrei Plesu, din Dilema Veche (nr. de noiembrie), din care as surprinde esenta in următoarele fraze:
E esenţial să triezi, să pui bine accentele, să temperezi impulsul cogniţiei gratuite, oricît de ispititor şi de „nobil“ s-ar prezenta acest impuls. Curiozitatea trebuie să fie orientată, să aibă un „sens“ (adică o direcţie), să fie însoţită mereu de un discernămînt drastic. [...] În materie de cunoaştere, „tinereţea fără bătrîneţe“ e o formă de imaturitate. În cel mai bun caz, ea se va epuiza într-un enciclopedism factice, fără temei şi fără ţintă.
Unul din riscurile majore ale gazetăriei e valorificarea deviantă a curiozităţii. [...] Gazetăria proastă stimulează o curiozitate vicioasă, nediscriminatorie, absorbind la fel de isteric scandalul politic, zvonul apocaliptic, divorţul unei vedete şi dispariţia unui copil. [...] Gazetăria proastă produce nesimţiţi şi bezmetici. Pentru clienţii ei, anything goes, adică nimic nu contează. Cînd totul e la fel de important, nimic nu merită luat în serios.
După cum reflectam si eu în finalul acestui post despre generatia Y, atentia ne este atrasă în (prea) multe directii - să poti selecta ce te interesează (pasionează) îmi pare mai mult ca oricând un obiectiv al oricărui individ...
luni, noiembrie 03, 2008
De ce sa (mai) votez?
Constiintă civică. Speranta de mai bine, si pe lângă asta, speranta (dorinta) de fi parte dintr-o schimbare pe care toată lumea o evocă si care nu mai vine. Ideea că o dată la patru (sau alt număr) ani ai TU puterea si că cine nu votează nu contează si nu are dreptul să comenteze ulterior.
Toate astea au fost - pentru mine - motive pentru a fi un înfocat activist în favoarea exprimării optiunii electorale prin vot (indiferent de tipul alegerilor).
However!
Oferta electorală este aceeasi (sau poate mai slabă?!) ca acum 4 ani si înainte de asta. Uninominalul va trebui prima dată testat si îsi va intra serios în drepturi doar (poate) peste patru ani, iar strategiile electorale sunt aceleasi: promitem marea cu sarea, înjurăm adversarii si facem evenimente cu muzică pop(ulară) mici si multă bere.
Mai mult, cam toate personajele politice apar în presă în diverse ipostaze care mai de care mai ipocrite (vezi Elena Udrea si crosetatul, sau Olteanu si gătitul) si / sau sub suspiciuni de coruptie.
Mai mult (de parcă mai era nevoie) - parlamentarii îsi votează repetat măriri de salarii, pensii pentru urmasii urmasilor lor, isi cumpără masini scumpe si se joacă cu banii nostri după cum îi taie capul si interesul.
Si atunci vine întrebarea caragialiană: eu cu cine votez?
Sau mai degrabă de ce să (mai) votez, dacă până acum tot în bară au dat-o toti, dacă oferta este asa cum este si rezultate minime, dacă nu zero?
Ori această lehamite de politică si nesimtirea sefilor de tot felul e foarte usor rezolvată prin neparticiparea la vot: las' că le-am arătat eu! Sau, cum am mai cititi alte opinii (pe aici), măcar nu te simti părtas la furtul lor (eu nu i-am ales, să se spele cu ei pe cap ăia care i-au pus acolo).
În Zeitgeist (partea 2), sunt date la final câteva recomandări gen - mergeti mai putin cu masina si mai mult cu bicicleta, dar si să nu participati la actul de vot - pentru a transmite astfel un mesaj prin care afirmati că nu sunteti de acord cu modul în care merg lucrurile.
Dar continuarea unui rationament din cele de mai sus ar fi asa: chiar dacă nu votezi, unii tot votează, unii tot sunt alesi, din ăia unii (toti?) tot o să fure, o să fie corupti si nesimtiti. Deci lucrurile nu se rezolvă si nici nu se pot îmbunătăti prin neimplicare. Dacă presupunem că stăpânii actuali vor să mentină lucrurile în acest status-quo, prin neimplicare nu le dati deloc peste nas. E ca si cum un iobag din vechime, pus să aleagă ciocoiul pentru care să lucreze, ar zice mars mă că sunteti toti la fel. Si si-ar lua bicele cu zâmbetul pe buze, gândidu-se ce mare realizare a făcut el, si nu că ciocoii toti vor râde de el în timp ce-si beau wiskanele, îsi vânează mistretii si îsi legiferează privilegiile.
Si chiar dacă la vot vor merge doar 10 % din oameni, sigur se vor găsi voci care să insiste că cine nu votează nu contează si prin urmare se vor valida alegerile si cei 10% vor decide pentru 100% care ciocoi vor bea cât si pe unde.
Asa că până când societatea nu se implică real în propriile interese - până când nu se fac proteste cu mii (zeci de mii) de oameni, până când nu sunt scosi cu forta de pe tv si din viata politică ciocoii care acum fac jocurile, până atunci măcar să votăm - să ne mentinem la lina de plutire, să votăm când cu unii, când cu altii, să le stricăm calculele, să le facem viata grea atât cât putem!
P.S. Ati auzit de Instalatorul Joe? Un american care l-a luat la întrebări serios pe Obama în fata multimii si l-a pus în dificultate cu întrebări concrete, coerente. Unde sunt oare Joe ai nostri?
duminică, noiembrie 02, 2008
Good Movies: Skritek
După penuria de filme bune din ultima vreme, am dat peste Skritek, filmul cehului Tomas Vorel.
Prezentat într-un limbaj universal (o să întelegeti din primele scene la ce mă refer), filmul prezintă povestea unei familii cehe, mutate de la tară la oras (proces cunoscut si pe la noi in perioada nu de mult apusă), o poveste ironică despre ce înseamnă de fapt viata umană si presărată cu elemente fantastice care să contrasteze cu realitatea.
Deosebit de original în realizare, filmul pune pe tapet mai multe teme ale existentei umane:
(Mai jos apar informatii despre actiune, asa că poate mai bine vedeti filmul înainte să cititi ce scrie :) )
În primul rând se poate vorbi de tema conditiei sociale - cei doi soti au evident o educatie redusă, au venit la oras pentru locuri de muncă rutinare (tăiat animale la abator respectiv casier la supermarket), ea e sotie si mamă devotată - care începe să clacheze sub stress, el e trecut de vârsta mijlocie si începe să caute iesirea tipică din criză printr-o blondă frivolă.
Tema a doua poate fi chiar căsnicia (familia) - aflată sub presiune. Infidelitatea, apărută tipic la generatia adultă (el o înseală pe ea) e completată (sau contrapunctată poate) de infidelitatea la generatia tânără - prietena băiatului familiei alegând să-l lase pentru un tip cu o imagine mai cool (desi e foarte evident o alegere gresită).
Aceste teme sunt completate de imaginea politistilor care trec cu vederea anumite incidente ale copiilor periati si plătiti de părinti, de tema părintelui autoritar (EL) care impune disciplina în timp ce EA le oblojeste "rănile", sau de imaginea intrigantului - baba care vede tot, stie tot si de care nu ai cum să te ascunzi (stiti si voi din astea:) ) sau de vesnicele filme cu multe împuscături la care toată familia - precum si vecinii privesc seară de seară.
Dar poate cea mai interesantă temă este cea a societătii în sine - a oamenilor aflati în sclavie fată de un sistem care pe o parte bagă animalele la abator, inăuntru le taie (imaginile de acolo sunt incredibile!) apoi le procesează , si le scoate pe cealaltă parte direct în supermarketul de unde aceeasi oameni îsi fac cumpărăturile.
Mai mult, oamenii sunt formati intentionat - sunt conditionati să fie asa prin educatie. Fata cea mică se simte total depăsită de teoretizările si abstractizările de la ora de matematică, preferând să trăiască în imaginatie (care se materializează ulterior) - fără să-i pese cuiva real de ea si de preocupările ei (ci doar de rezultatele scolare!), iar băiatul învată mereu despre anatomia vacilor pe care tatăl sau (si în foarte putin timp el) le taie la abator.
Scoala, în forma ei curentă - te pregăteste deci să fii un bun discipol al sistemului neosclavagist, în care fiinta umană e redusă la o rotită într-un angrenaj fără scop (sau cu un scop ascuns).
De fapt - acest lucru nu doar că se întâmplă în realitate - dar e si scopul declarat al formării scolare: pregătirea elevilor / studentilor pentru piata muncii. La mai toate nivelurile (politicieni, experti în educatie) - se caută metode de eficientizare a procesului, de grăbire a benzii rulante pe care ies economisti, ingineri, muncitori...
Nimeni nu se preocupă de oameni, nimeni nu pune problema în termeni de dezvoltare a capacitătii umane de întelegere si creatie, iar senzatia e accea că si noi suntem niste purcei din turmă dusi spre electrocutare, tăiere si plasare în raft.
Tiparul si iesirea din tipar sunt puse fată în fată: duritatea imaginilor din abator contracarată de imaginatia copiilor si de elementele fantastice care prind viată (si salvează cumva situatia) într-o manieră (auto)ironică, perfect stilizată, cu accent pe grotescul comic al situatiilor iar efectul este unul coplesitor: nu stii dacă să râzi, să plângi sau să pornesti o revolutie...
P.S. Dacă vedeti filmul, mai gânditi-vă la o chestie: Băiatul familiei (skaterul) este fiul regizorului. Uitati-vă care sunt activitătile preferate ale personajului, cum sunt ele portretizate si gânditi-vă la ceva - V-ati pune copilul să joace un asemenea rol? :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
