The Toy.
The Toy(2).
Outside.
Outside (2).
Inside.
Outside looking in.
The Grandfather.
The Generations.
HO HO HO! Merry Christmas Everyone!
F(r)aza asta n-are legătură cu nasterea lui Isus - e produsul unei campanii de marketing deştepte de prin 1930, imaginate de un dude pe nume Haddon Sundblom pentru compania Coca-Cola.
De fapt, moşul care aduce cadouri este moş Nicolae (Saint Nicholas sau Saint Nick), bazat pe un personaj real - un episcop ce a trăit în anii 270 - 346, preluat în legenda olandeză Sinterklaas (care a mai apărut prin reclamele perioadei 1900 - 1925 ca un moş cu barbă albă îmbrăcat în roşu) şi suprapus apoi peste imaginea Coca-Cola promovată agresiv cu ocazia vacanţei şi sărbătorilor de iarnă.
Despre asta se găsesc suficiente date pe net:
http://www.helium.com/items/44212-identifying-the-inventor-of-the-modern-santa-claus
http://www.thecoca-colacompany.com/heritage/cokelore_santa.html
http://www.snopes.com/holidays/christmas/santa/cocacola.asp
Scopul comercial al Crăciunului este cred evident pentru toată lumea: cadourile au trecut (cu mici excepţii) din simbolic în valoric, oferind noi prilejuri de etalare a succesului financiar al oamenilor către alţi oameni, toată lumea mănâncă mai mult, bea mai mult, consumă mai mult!
Semnificaţia religioasă a fost astfel lăsată în fundal - deşi de fapt sensul principal este, sau ar trebui să fie acesta: sărbătorirea (pioasă?) a naşterii lui Isus. Care Isus (dacă a existat din punct de vedere istoric), de fapt nu e clar că s-ar fi născut în 25 Decembrie - în primul rând păstorii care conform colinzii se întâlniră nu prea aveau ce să caute pe frigul ăla pe câmp cu oile (mai ales în zona respectivă şi în perioada când nu apăruse încălzirea globală).
De fapt data de 25 decembrie a fost stabilită ca dată oficială pentru naşterea lui Isus prin decret de Papa Julius I în anul 350, în mare parte datorită faptului că în 25 decembrie în Roma antică exista deja o sărbătoare religioasă păgână şi s-a sperat că astfel va fi mai uşoară trecerea lor la creştinism. În timp acest lucru s-a şi întâmplat, deşi sărbătoarea Crăciunului a preluat şi câteva din practicile păgâne, cum ar fi decorarea pomului de Crăciun sau decorarea casei cu luminiţe...
Ah, luminiţele...
Ce ar fi Crăciunul fără miile de luminiţe strălucind multicolor pe casele americanilor (cel puţin aşa e în filme) şi pe străzile românilor: tot oraşul (chiar şi satul) cât de mic, străluceşte măcar un pic! Asta e deviza autorităţilor locale şi n-ar fi neapărat o deviză rea, dacă s-ar găsi printre ei (printre edili mă refer, sau măcar secretare) unii care să aibă habar de estetică!
În Alba de exemplu, decoraţiile oraşului sunt făcute pesemne de daltonişti - eu sunt discromat şi tot îmi creează disconfort vizual: luminiţe roşii peste drum de luminiţe albastre deschise aflate lângă luminţe albastre închise în apropiere de luminiţele galbene de lângă luminţe albe.
O creaţie multicoloră kitchoasă care în unităţi mici ar putea fi elegantă, dacă nu s-ar fi întretăiat şi combinat într-o multitudine dezarmantă pentru privitor.
În Petroşani, lucrurile stau (surprinzător) mai bine, dar din păcate bulevardul pietonal din zona de nord a oraşului, unde toţi copăceii de pe mijloc sunt împodobiţi a la Champs-Élysées, se termină brusc într-un alt bulevard ce oferă cu totul o altă cromatică - bineînţeles multicoloră.
Iar ochii mei, obosiţi de atâta sclipire roş-albastră-galben-verde-albă, se odihnesc ca de obicei în faţa laptopului, lângă un pahar de vin, în timp ce urechile se delectează cu "Zona Liberă" de pe radioalternativ.
Că tot căutam semnificaţii şi moduri de petrecere a sărbătorilor...
Stiu ca poate părea ciudat, dar să inserezi o imagine în corpul unui e-mail nu e aşa simplu precum pare (sau ar trebui să fie). Dacă nu vrei să trimiţi imaginea ca ataşament ci chiar în email în mijlocul textului (cine ştie de ce!), nu ai prea multe soluţii dacă foloseşti e-mail standard (gen gmail sau yahoo). Clienţii de mail gen thunderbird, outlook sunt altă poveste, dar nu sunt utilizaţi de home users prea mult.
So... How to do it? Noroc cu google care le ştie pe toate (din nou surprinzător asta a fost cam greu de găsit!), aşa că am dat peste:
http://email.about.com/cs/yahoomailtips/qt/et040203.htm
respectiv
http://email.about.com/od/gmailtips/qt/et_inline_image.htm
care rezolvă problema rapid.
Am testat doar pe Yahoo şi merge.
Paşii, pentru cei cu probleme de engleză ar fi:
1. In mailul de la yahoo, lângă subject e un buton "Rich Text". Apasă-l. Dacă scrie "Plain text" nu trebuie, eşti deja în modul "Rich Text".
2. Pune imaginea undeva pe net (nu poţi dacă e la tine pe comp). De exemplu flickr sau FreeImageHosting.Net sau altă variantă. Şi pe blog merge.
3. Trebuie să deschizi imaginea prin browser de acolo de unde ai pus-o, aşa încât să fie doar imaginea pe ecran în fereastra browserului. La bloguri dacă dai click pe imaginea de la un articol îţi arată exact asta, la alte site-uri trebuie să dai click dreapta şi să alegi view image.
4. Selectează imaginea: treci cu mausul peste ea, sau apasă ctrl+a.
5. Copy paste: copy cu imaginea selectată (ctrl+c), treci în mail şi paste (ctrl+v).
6. That's it.
Presa acestor zile vuieşte de o alianţa PD-L & PSD, care s-a transformat încet-încet din posibilitate incredibilă în certitudine fatidică.
La ora la care scriu acest articol, există deja primele ciorne ale guvernului PDL - PSD iar vocile care criticau vehement o asemenea alianţă au început să amuţească.
Suntem şi noi, ca şi americanii, în faţa unui moment istoric. Dacă la ei însă conotaţia este una pozitivă - dovedind că vor schimbare după 8 ani de conducere republicană şi dovedind că nu-i interesează rasa candidaţilor (discriminarea pozitivă nu cred ca a contat aşa mult) - la noi conotaţiile sunt mai mult decât triste: de la sloganul PD-L care ataca puternic pe "ei" la incompatibilităţile doctrinare perspectiva actuală pare un circ prost regizat care pune umăr-lângă-umăr oameni care au un singur interes comun: să fie la putere.
Zidul (ca de fotbal) pe care ei îl fac în aceste zile împotriva propriilor cetăţeni ar putea avea urmări grave mult timp de aici înainte - singura scăpare este probabil reformarea reală a PSD (care nu e o idee rea în sine, doar e condusă de personaje negative gen Mitrea, Năstase, Iliescu). Dar deja am înţeles "pe surse" că PSD-ul intenţionează să procedeze cum a procedat PD-ul pe vremea CDR - să joace la contră, la intimidare şi când nu i se face pe plac să iasă de la guvernare, lăsând partenerii cu ochii-n soare.
Pentru toţi, din partea mea, o mică bulină neagră!
1 Decembrie, Ziua Naţională a României a trecut cam pe nesimţite; dar e normal să simt aşa când nu am TV (da, contrar părerilor enunţate de unii, chestia cu TV-ul nu e un trend ci un obicei dăunător de care m-am lăsat) si nu mă pot conecta la atmosferă.
Dar ce vorbesc? Eu sunt în atmosferă. În mijlocul atmosferei. Doar sunt la Alba Iulia...
So what happened?
Pai de la 1,63 metri de sol, locaţie la care se aflau ochii mei, n-am reuşit să văd mare lucru din paradă. Am văzut doar 3 avioane, 3 elicoptere şi câteva chipiuri defilând, urmate de diferite cuşme populare şi oameni călare (pe ăia i-am văzut, că erau la înălţime).
După finalul paradei - aflată sub semnul a nu mai e ce-a fost - ne-am învârtit prin parc, pe lângă corturile cu mângare gratis, unde lumea se lupta mai ceva ca în războiul de independenţă să prindă o farfurie cu sarmale. Departe de noi (noi fiind românii) încă ideea de a expune din gastronomia românească curiosilor - sensul era acolo de a astâmpăra foamea, măcar pentru câteva ore. Nu se gândeau săracii oameni, în timp ce se înghesuiau în jandarmii care încercau să-i ţină în rând, că după 3 - 4 ore vor fi în aceeaşi postură de la care au plecat.
Pe lângă devorarea generală de sarmale, mici şi alte produse similare peste tot prin parc - pe banci, lângă statui, printre copaci (cu tot cu stersul de iarbă), am mai avut o tentativă de a merge în şanţurile cetăţii - locaţie destinată evenimentelor de tot felul - nu de altceva, dar aveam o poftă subită de dulciuri, care cerea un kurtos kalacs (sau colac?), chit că nu e un produs foarte românesc. Tentativa a murit în faşă oricum, datorită celor cateva sute de oameni pe metru pătrat care încercau fie să intre în şanţuri, fie să iasă... deodată.
Partea a doua a evenimentelor nu am mai prins-o. Nu sunt fan muzică populară desi pot întelege sensul acestui tip de concert de 1 Decembrie. Ce nu pot să înţeleg e ce căuta Andreea Bănică (sau Bălan? nu stiu că tot le confund) pe scenă... Am ignorat-o cu success în timp ce treceam pe acolo în drum spre concertul BAU & BLANOZ dintr-un club mai mic (concert care a fost pe departe cea mai bună realizare a zilei). Deci ziua de 1 Decembrie s-a încheiat pentru mine la fel cum începuse, fără vreun simţământ patriotic trezit la viaţă, fără să găsesc să-mi iau un steag (din ăla mai serios, nu prostii de 3 lei) . De fapt s-a încheiat mai rău - dacă de dimineaţă era un soare optimist, seara şi vremea plângea în urma evenimentelor de peste zi.
Ah, au fost si artificii, pe care nu le-am văzut si de care toată lumea care mi-a povestit au considerat că au fost boooooriiing.
So? Ce am învăţat noi din această experienţă? Că în anii electorali sunt mai puţini bani pentru evenimente publice? Poate... Că edilii noştri (sau autorităţile în general) n-au habar pe ce lume trăiesc? Posibil...
Lecţia mai importantă - pe care tot nu reuşim s-o învăţăm de câteva ediţii încoace, e că trebuie să ne adaptăm timpurilor. Nu se mai justifică un singur eveniment mare pentru toată lumea, la fel cum nu mai acceptăm un singur partid sau un singur conducător (mai mult sau mai puţin iubit). Creearea unor focare diferite pentru eveniment şi mai ales organizarea lor de persoane diferite (să mai scăpăm de Andre-le de tot felul din concertele pentru tineret) în locaţii alese în aşa fel încât să nu se calce unii pe alţii pe botine ar fi cred o soluţie de preferat.
Imaginaţi-vă programe "pentru tineri" (vai cât mă poate enerva sintagma asta!) care să pună în valoare artele, să aducă oameni care să vorbească despre experienţa lor în comunism, sau - dacă mai există - oameni care au experienţa Unirii. Imaginaţi-vă mici ghiduri distribuite tinerilor în care sunt ilustrate etapele principale din crearea României, imaginaţi-vă visuals create cu imagini de la 1918 puse faţă-în-faţă cu imagini de la 1989 şi cu imagini de azi... imaginaţi-vă workshopuri de creaţie (în ceramică de exemplu - ceva de genul make your own 1918 clay cup).
Sau imaginaţi-vă voi ceva. Până la urmă e fain să visezi...
In fiecare zi în care mă întorc de la scoală, trec pe lângă un magazin de vinuri al unei firme destul de cunoscute în România. Frumos amenajat, contrastant cumva cu împrejurimile, parcă rupt din revistele de specialitate sau din teoriile de marketing.
În magazin observ de fiecare dată, la micul birou din magazin, o domnisoară - si ea foarte prezentabilă care pare a se plictisi de moarte. Din activităţile ei aş putea enumera următoarele: făcutul unghiilor, cititul revistelor mondene sau a broşurilor Avon / Oriflame, rezolvatul de integrame, rareori câte o suetă cu vreo prietenă si extrem de rar - servirea vreunui client sau cititul vreunui document ce pare a fi de la firmă.
La început m-am întrebat care e faza cu gagica: dacă pe lângă looks are si ceva brain - mi-e greu de crezut că s-ar multumi cu un asemenea job (în plus, revistele mondene şi broşurile avon / oriflame de care ziceam mai sus cam rezolvă dilema capacităţii ei intelectuale).
Totuşi, chiar dacă intelectul nu e puntul ei forte, e suficient de drăgută să-si poată face viaţa mai uşoară profesional (nu că as fi de acord cu asta, dar se practică); dacă nu vrea un asemenea compromis, poate încerca un job pe la vreo televiziune unde nu tre să stii prea multe să prezinţi vremea sau mai ştiu eu ce; sau ar putea să lucreze în fashion - sau măcar într-un alt magazin unde rata de clienţi pe oră depăşeşte raportul unitar, mai ai şi alte activităţi, şi colegi cu care poţi dezbate chestii în pauză...
Punctul mai interesant mi se pare totuşi de ce există asemenea joburi, de ce se promovează un asemenea model social în care locul de muncă contează doar cantitativ si nu calitativ. Oamenii vor locuri de muncă. Oamenii trebuie să câştige bani, ca să trăiască. Şomajul e rău. Toate astea sunt simple adevăruri, axiome ale vieţii democrat - capitaliste. Nu contează valoarea pe care un anumit loc de muncă în crează pentru societate - mergem înainte ca soldatul rus. După cum la Orwell - războiul trebuie să existe, să devină perpetuu ca unică modalitate de a consuma şi prin asta de a conserva structura socială, la fel sunt astfel de joburi o formă de sclavagism modern, cu acelaşi scop - de a păstra puterea concentrată în mâinile celor care o deţin.
Urmărirea profitului individual fără a ţine seama de consecinţe nu e o practică democratică şi capitalistă (cel puţin nu una corectă). Responsabilitatea socială, care a început timid să fie impusă de foruri europene e o idee bună, dar trebuie orientată înspre regândirea principiilor care stau la baza economiei de piaţă. Criza economică mondială din această perioadă e (încă) un argument. După cum scria într-un articol recent din "Dilema Veche" (pe care momentan nu-l găsesc) - "asistăm nu doar la o criză a economiei ci şi la una a ştiinţelor economice" - iar fata din vitrina magazinului de vinuri e doar o mică problemă!
