vineri, martie 26, 2010

Lumină cu premeditare

Din toate campaniile de marketing ever made, cea mai idioată mi se pare aia cu earth hour. Moda politically corect a salvării planatei ajunge şi în România, promovată pe toate planurile, de la facebook la TV şi print. Până şi partidele politice s-au prins că e prilej de niscai PR moca aşa că au început (cel puţin prin Alba) să împartă flyere de promovare a eventului.

Şi deşi nu se cade pe plaiurile mioritice să fii imun la mişcările ecologice (alea anemice pe care le avem) aşa cum nu se cade să fii pro-american sau mai ştiu eu ce, de bună voie şi nesilit de nimeni m-am hotărât să refuz orice formă falsă de manifestare în această direcţie.

Să mă explic:

  • În primul rând nu critic campania de marketing în sine. Realizare ei e destul de bună, îmi place şi saitul cu întrerupătorul şi am văzut şi ceva afişe bine făcute grafic. Ideea în schimb e o prostie.
  • E o prostie pentru că degeaba stingi lumina o oră, dacă stai mai mult cu o oră să-ţi termini treaba
  • E o prostie pentru că tu poţi stinge lumina dacă vrei, dar uzinele tot lucrează; şi dacă n-ar lucra ar fi mai rău, că până se opresc şi pornesc iară durează (şi consumă) mai mult decât dacă ar merge continuu!
  • E o prostie pentru că dacă bifezi actul ăsta, gestul ăsta frumos şi o să te simţi puţin mai bine, e degeaba dacă nu e ceva profund în tine care să te facă să gândeşti econom.
  • E o prostie pentru că permite ipocriţilor şi mârlanilor să iasă în faţă, să se bată cu pumnul în piept şi să te arate cu degetul că nu eşti eco.
  • E o prostie pentru că e venită dintr-un mare paradox: consumul de energie şi materie primă necesară promovării evenimentului e mult mai mare decât economia obţinută!
Da, ştiu că e o campanie de promovare a limitării excesului; că ne pândeşte încălzirea globală; că societatea umană e prea consumeristă, face risipă şi distruge pământul apa şi aerul. Dar toată lumea ştie asta şi nu agreez facerile de bine în lumina reflectoarelor, aprinse evident, la final...

Niciun comentariu: