joi, august 07, 2008

Dr. House

Vacantă. Plictiseală. Totul se miscă cu încetinitorul, nu că n-ar fi chestii de făcut, dar căldura te molesteste, berea e rece (dar te cam ameteste). În lipsa unor deadline-uri ca cele pe care le au prietenii mei din companies, multinationale sau nu, în lipsa unor targeturi ca ale celor din vânzări, trebuie să-mi umplu si eu timpul cu ceva.
Acel ceva s-a dovedit să fie zilele astea un serial de prin 2005, Dr. House, din care am văzut peste 20 de episoade în doar câteva zile.

Dar cum nu e primul serial la care mă uit, ba chiar am mai criticat pe ici pe colo acest tip de entertainment, ce e diferit (si ce nu e) în cazul Dr. House.
În primul rând, ca parte proastă principală, serialul este tipic americănesc: e vorba de un doctor + echipa si spitalul la care lucrează care îsi aleg cele mai dificile cazuri pe care ca un puzzle, le rezolvă (după ce mai-mai să gresească si să-si omoare pacientii). Si le rezolvă întotdeauna! (wow). Dorinta americanilor de happy end nu poate fi potolită asa că la fiecare episod poti sta linistit - pacientul (cu sau fără cancer) va pleca sănătos acasă.

Partea bună însă e constructia personajelor, în special a personajului principal, Dr. House - un fel de antierou. Morocănos, nesimtit, misogin, lipsit de empatie - toate astea sunt atribute care i se pot atribui personajului în cauză. Nu-l interesează pacientii, nu are relatii sociale (are un singur prieten, nu are femeie), e încăpătânat, minte cu nerusinare si în general face orice ca să rezolve cazul - cazul fiind singurul lucru care îl interesează. Tocmai aici e elementul cheie, diferentierea serialului. Obisnuit cu filme în care doctorii plâng la capul pacientilor, empatizează si sunt foarte mândrii de asta, Dr. House pune problema exact invers: dacă te apropii prea mult nu mai poti fii obiectiv; emotiile îti blochează ratiunea si ai mari sanse să nu găsesti solutia. (Mi-a plăcut de exemplu într-un episod, când mama unui pacient de 20 de ani îi reprosează că nu si-a vizitat pacientul niciodată, iar el îi răspunde mă gândeam să împărtim activitătile: tu îl tii de mână, eu îl vindec. Dacă facem invers s-ar putea să nu fie asa bine...

Alte citate:
Dr. Cameron: Men should grow up.
Dr. Gregory House: Yeah. And dogs should stop licking themselves. It's not gonna happen.
---
Dr. Eric Foreman: No neurologist in his right mind would recommend that.
Dr. Gregory House: Show of hands: who thinks I'm not in my right mind? And who thinks I forget this very basic neurological fact? Who thinks there's a third option?
[Dr. Chase raises his hand]
Dr. Gregory House: Very good. What's the third choice?
Dr. Robert Chase: No idea. You just asked if I thought there was one.


In rest, câteva idei la care merită meditat:

  • medicul tratează mai bine un caz decât un pacient pentru că e mai obiectiv;
  • oamenii sunt politicosi pentru că sunt lasi si urăsc confruntarea;
  • dacă ai o opinie argumentată (referitor la profesia ta) si nu ti-o sustii e mai rău decât să nu ai nici o opinie şi mai rău decât să o sustii si să fie gresită.
  • toti oamenii sunt prin definitie egoisti. cei care pretind altfel sunt nu doar egoisti ci si ipocriti.

Un comentariu:

Anonim spunea...

uita-te mai atenta la chestia cu happy end-ul ca mor destui pacienti in serial, incearca sa iti captezi atentia la seria nu o mai distribui pe alte nimicuri in jur