Zurich. Intro...

"[...]a passage or section which opens a movement or a separate piece. [...] establishes melodic, harmonic, and/or rhythmic material related to the main body of a piece"

Două luni fără o săptămână de când m-am văzut, cu scaun ergonomic, automobil și bicicletă, în Zürich și încă inspirația de bloguit se lasă așteptată.
Am mai început de altfel scrierea impresiilor de călătorie dar până acum fără un succes notabil, poate pentru că nu mă simt (ca în alte dăți) deloc dezrădăcinat.
Poate de vină e tehnologia care mă leagă suficient de acasă, poate că atmostfera e altfel sau poate pur și simplu, în virtutea inerției, am învățat să fiu eu cu mine acasă, indiferent de spațiu și timp.

Dar ca să intru în ritmul noului episod, câteva cuvinte scoase cu cleștele:

În primul rând ar fi clișeul că Zurich ar fi o lume a contrastelor: într-un oraș care-și etalează cu bună știință bogăția pragmatică, nu opulentă dar omniprezentă într-un mod reținut și pervasivitatea sistemului ascuțit de reguli, au și ei decăzuții și inadaptații lor. Aș spune însă, că în locul unui haos prezent, Zurich e mai degrabă o lume în care contrastul e în legitimă existență, încadrat clar în cutiuțe cu eticheta de preț la vedere.



Da, Zurich-ul e probabil cel mai bogat oraș în care am stat vreodată: cele mai multe Porche-uri pe cap de locuitor, Ferarri și Maseratti precum și Rolls Royce sau chiar un Lotus Elise, modelul acela din abțibildurile de la guma Turbo; cele mai multe galerii simandicoase de artă, vile pe marginea lacului, iahturi și bărci, oameni eleganți și magazine scumpe. Totuși oamenii merg mult cu bicicleta, nu-și ies de sub plapumă și par a simți foarte bine când e momentul să mănânce la cantina universității și când la restaurant.
Pe de altă parte, există Langstrasse - un red light district mai mic, cu sex-shopuri și prostituate învălmășite printe șaormerii turcești, magazine de haine, ceasuri sau biciclete, baruri de toate felurile și câteva mici ateliere de artă.
Deși mai obscur și mai puțin fashion, cartierul nu mai e însă de mult unul rău famat: prostituatele parcă s-au rărit de pe trotuare, pe străzi circulă nestingherite, printre mașini scumpe domnișoare hip pe bicicletele lor cochete iar poliția face ture, povestind la nevoie cu câte unul din puținii ce-și mai ies din matcă.

Totul pare deci a avea un loc dedicat, tot ce se întâmplă are permisiunea de a se întmpla, are o cauză economică pregnantă (ca în cazul prostituției) sau una socială, ca în cazul galeriilor independente de artă sau a cărării trasate priceput pe deal, marcată vizibil cu roșu: "BIKE TRAIL".