sâmbătă, iulie 05, 2008

day one.

Caldura mare, moser.
Asa a fost azi toata ziua prin Bucuresti. Exasperant de cald, aglomerat si nevricat Bucurestiul. Intr-o alegare continua dar cam zapacita, parca bucurestenii devin tot mai idioti de la an la an. Adica aia tipici, care locuiesc de câtiva ani în Bucuresti si devin mitici.
De dimineată de când am ajuns, am dat doar peste fenomene: nimeni nu are chef de tine (să-ti explice pe unde trebuie să mergi sau de unde să-ti iei bilete de autobuz), lumea e speriată chiar si când tot ce vrei este să afli de unde poti sa-ti cumperi rosii si ardei, ti se răspunde sec cu nu stiu la majoritatea întrebărilor si în genere ti se transmite un sentiment puternic că nu esti deloc binevenit între ei. Fără să vreau, mă gândesc la NewYork-ezi, care fără să fie întrebati se ofereau să ne ajute... dar asta e o altă discutie.
....
Am ajuns. La Bestfest. Locul mi-e cunoscut de anul trecut, desi anul ăsta e mai mare putin. Facem o tură, bem o bere, mergem la prima trupă: NSK. Sună bine live, Mara e foarte ok. E ceva public, doar încă molesit de căldură. N-am stat mult, ca să prindem Apollo 440 - care din păcate sunt doar o amintire vaga a ceva ce a fost odata intresant. Melodiile cunoscute sună încă foarte ok, solistul se agită şi overall tine publicul cât de cât (s-a urcat inclusiv pe schelele de la scenă si a coborât între oameni). Restul pieselor suna bine, binisor, dar nu suficient de interesant sa provoace o schimbare în starea de spirit a celor mai multi dintre noi (adică ăia vreo 2 - 3 mii care erau strânsi pe-acolo).
Mai incolo a venit Alanis, la fel de dusa ca in vremurile bune. O femeie pe treaba ei, care ne zice si noua in ce lume traieste. Mi-a plăcut foarte mult să o văd, să o aud dar nu m-a prins atât de tare cum speram. Oricum eram la scena unde trebuia să apară din moment in moment UNKLE.
UNKLE suna live cum ar trebui sa sune o trupa live. De la inceput, ne-a daramat complet cu un sunet agresiv, un rock-electro fusion care nu se teme nici sa zdgrangane serios la chitara, nici sa-ti bage bas in piept pana cazi jos si nici sa bage efecte de tot felul pe sintetizator, computer si tot felul de echipamente.
De la primele riff-uri eu n-am mai fost bun de nimic. Mi-au distrus orice urmă de stăpînire de sine, într-atât încât abia îmi stăpâneam lacrimile (ceea ce mi se părea incredibil de altfel). Si după ce am înnebunit cu totul si părea că nu se poate mai mult de atât (retineti - era doar prima piesă), a urmat o schimbare bruscă - spre o lume cu totul altfel: Lonely Soul m-a dat peste cap, m-a trasnformat ca în povesti in broască, print, porumbel si alte alea până n-am mai putut decât să urlu cu fărâma de voce rămasă: "Im gonna die in a place that dont know my name / Im gonna die in a space that dont hold my fame.".
Si lucrurile au continuat la modul ăsta pret de o oră (de fapt habar n-am cât a tinut), alternând agresivitatea de factură mai recentă cu psyhadelicul albumelor mai vechi si mare mi-e mirarea că nu am murit de plăcere - sau cred că am murit si am înviat măcar de vreo 3 ori.
Greu de exprimat mai multe despre "cum a fost" la Unkle. Inclusiv acum, la mai mult de 12 ore după eveniment, simt încă, gândindu-mă la asta, un val de pură fericire care mă inundă.
That's it. I'm out!


2 comentarii:

Valentin spunea...

UNKLE RULEZ!!!! :(( :(( stiu stiu m-ai chemat, ai insistat. Asta sunt eu un comod cu card de credit gol. Ma bucur pt tine. Astept sa facem o kafa si sa imi povestesti. Sper ca vii la Garana

Pipera spunea...

si eu te invidiez pentru UNKLE :P
astept sa te prezinti si la Summer break pentru mai multe detalii ...have fun in continuare ;)