duminică, noiembrie 25, 2007

Pana la urmă am votat

Am tot evitat să mă gândesc dacă să merg la vot sau nu... În mod normal votul era o certitudine - asa a fost la 18 ani, asa a fost in 2004. De data asta, după ce de două ori am votat schimbarea si schimbarea s-a rătăcit pe undeva pe drum, resimteam si eu sentimentul descris pe mai toate posturile de radio & tv - acea sfârseală a spiritului, acea resemnare în fata unui sistem mai puternic decât mine...
Totusi, cu ultimele puteri idealiste rămase în mine, m-am adunat (cum zic americanii "pull yourself together") si m-am repezit spre secţia de votare numărul 30 din Alba-Iulia.

Evenimentul a decurs surprinzător de rapid si fără evenimente. Desi nu am buletin de Alba, oamenii de la sectie mi-au dat frumos declaratia pretipărită pe care să o completez cu datele mele personale (declaratie cum ca nu am votat - mă întreb dacă le si verifică cineva), am semnat pe o altă foaie si am purces în cabină.
La referendum eram sigur ce vreau: cât mai repede si cât mai transparent (nu în 2012 si mixt cum vrea Guvernul) - si nu, nu cred ca e pericol foarte mare sa apară actrite porno în Parlament (cântăreti de muzică populară avem deja datorită imensului. neasemuitului, tribunului - CV Tudor), iar dacă Hagi vrea să intre în Parlament, pun pariu că orice partid l-ar pune pe listă...

La PE am ezitat putin (o secundă) văzând buletinul în mână, cumva să fiu sigur că nu există o ALTĂ solutie în afară de cele listate. Dar cum deja stiam ca nu există (idealistul din mine totusi o căuta), am apăsat (cu grija) stampila pe... cel mai mic rău dintre relele existente. E un cliseu deja asta cu cel mai mic rău, dar chiar asa am facut.

In rest, ce sa vă zic? Plictiseală mare pe acolo... parcă o sfârseală a spiritului, resemnare în fata SISTEMULUI.

Păcat.

Niciun comentariu: