Mentor-"ing" pentru viitor

MÉNTOR, mentori, s.m. Conducător spiritual, povăţuitor, îndrumător; preceptor, educator. (www.dexonline.ro).

Cuvântul Mentor a apărut se pare din Iliada lui Homer, Mentor fiind numele prietenului lui Odiseu care a rămas să aibă grijă de familia lui Odiseu când acesta a plecat la război în Troia.
Mentor este cel care l-a sprijinit si l-a ajutat să se dezvolte, să devină adult pe Telemachus, prin exemplu personal, întelepciune si prietenie - o relatie ce transcende genul de relatii profesor - student de azi.

Mentor este azi o persoană care, din diverse motive face pentru un tânăr ce a făcut personajul lui Homer. Mentoringul este institutionalizat în aria marilor companii (chiar si în România) există servicii de Mentoring plătite cu bani grei, iar "dincolo" (mă enervează rău cuvântul ăsta, dar e totusi potrivit), sunt mentori voluntari pentru elevi sau persoane cu probleme sociale sau dizabilităti.

Desi foarte util, mentoringul organizat nu poate avea aceleasi rezultate ca cel din povestea mai sus mentionată. Relatia de prietenie, de familie creste încrederea studentului în mentorului său precum si interesul mentorului pentru binele studentului. Totusi, părintii pot fi foarte greu mentori propriilor copii - există o inerentă "rebeliune" a copiilor împotriva părintilor.
Mentoringul "ad-hoc" functionează cel mai bine în afara sectorului de afaceri: în artă, filosofie si în sistemul de cercetare / educatie. Sau asa ar trebui sa fie...

Pentru că eu unul nu am avut nici un mentor.

De la 14 - 15 ani când începe să se formeze personalitatea si pană în jur de 23 - 25 când e deja destul de bine înrădăcinată, au existat diferite persoane care m-au influentat, care m-au ajutat să mă dezvolt, să devin ceea ce sunt. Dar niciunul din ei nu a fost un mentor. Nici un profesor, nici un unchi, nici un prieten al părintilor nu si-a asumat acest rol - nici în perioada liceului, nici la facultate.
În facultate, ajungând să dau importantă conceptului de "Dezvoltare personală", am crezut la un moment dat că am găsit Mentorul - într-un prieten putin mai în vârstă dar cu o bogată experientă (atât de viată cât mai ales profesională). Mă înselasem însă - valorile noastre erau destul de putin asemănătoare astfel că procesul de mentoring m-a dus pe cu totul alte căi decât CALEA MEA si mi-a luat ceva timp să accept si să-mi revin.

Mai nou, mi se cere (direct sau indirect) să-mi asum diferite roluri - de cercetător, de profesor (pedagog) sau de mentor (pentru studentii mei) iar eu mă simt încă mic. Mă simt copil, simt că mai am multe de învătat, că sunt departe de ce as putea fi.

Pe toate canalele media se dezbate problema scolii românesti. Anumite lucruri însă nu se pot învăta în scoală, oricât de bun e sistemul. Dacă cei mai buni dintre noi pleacă în State iar ceilalti sunt prea obositi de lupta pentru supravietuire, vom ajunge în cel mai bun caz o armată de oameni care stiu să deriveze o functie si să scrie corect gramatical.

Si nici asta nu e sigur.