miercuri, decembrie 26, 2007

Nostalgie


"Peste 200 de persoane s-au adunat ieri în Cimitirul Ghencea, lângă mormântul unde se presupune că ar fi înmormântaţi soţii Ceauşescu. Nostalgicii regimului comunist au venit pentru a comemora ziua de naştere a fostului dictator. Ei au ţinut discursuri, au recitat poezii şi au cântat."
(Realitatea TV)

Nostalgia trecutului este probabil una din cele mai importate elemente definitorii ale omului. Amintirile unor evenimente plăcute, sau mai putin plăcute dar cu final întotdeauna fericit sunt importante pentru omul care am devenit si nu de putine ori mă surprind povestind cu însufletire altora - prieteni sau chiar cunostinte proaspete - evenimente din copilărie, brodate pe margini ca o poveste de creangă sau o felicitare de Crăciun.

Recent, am povestit cu bunicul meu despre perioada comunistă, perioadă despre care am doar amintiri vagi: frig, bucuria iernii când se găseau portocale, cozile la care mă bagau ai mei în fată si pe fratele meu - cu 3 ani mai în vârstă - care a tinut să-mi zică după ce tata s-a scăpat la un moment dat despre Ceausescu că ar fi tâmpit - "Auzi, să nu cumva să zici cuiva ce ai auzit..."

Cu bunicul meu am mai discutat de câteva ori despre perioada comunistă si de fiecare dată am fost frapat de asemănările povestilor lui cu cartea 1984 a lui Orwell, sau cu Procesul lui Kafka.
Bunicul, născut în comuna Ciorăsti din judetul Vrancea, a făcut liceul la Râmnicu Sărat, una din localitătile din apropiere. Din povestile sale, rezum una, reprezentativă pentru perioada anilor 70:

În liceu, spre final, o directivă a Partidului a dus la schimbarea programei - dinspre clasici înspre literatura "patriotică" socialistă. Bunicul, împreună cu câtiva colegi, care se pare luau scoala mai în serios, au pus la îndoială decizia atât în fond (contestau valoarea poetilor socialisti) dar si în formă (de ce să schimbe programa în timpul anului cand ei urmează să dea bacul si cum o sa fie bacul, dacă li se schimbă materia?).

Securistii clasei (în fiecare clasă existatu 1 - 2 elevi care scriau note la securitate despre colegii lor) au informat cu deosebit aplomb despre "miscările destabilizatoare si împotriva Statului" petrecute la liceul lor, motiv pentru care, într-o adunare generală a scolii, cele 4 - 5 elemente de dezordine au fost exmatriculate.

După câteva zile, colegii bunicului au început să fie vizitati de Militie si să dispară subit. Bunicul meu a primit si el o vizită, cam la o săptămână după începutul evenimentelor... doi militieni extrem de amabili, însotiti de un soldat (cu mitraliera pe umăr), l-au rugat să-i însotească la sectie pentru câteva discutii si clarificarea situatiei. Era într-o lună de iarnă si singura prevestire a ce avea să se întâmple a fost o indicatie pe care soldatul i-a soptit-o bunicului meu la ureche: "Imbraca-te gros!"

Două săptămâni a petrecut bunicul într-un beci al militiei, fără să stie de ce si cât va mai sta acolo. Două săptămâni de dormit direct pe podea, în frig, umezeală, întuneric, cu oameni care intrau doar să-i aducă pâine, apă sau să-l bată din când în când.

Ulterior, a fost la proces... proces, la care avocatul, pe care acolo îl vedea prima dată, spre final, s-a ridicat în picioare si a fornăit spre judecător (citatul poate e pe ici pe colo gresit - dar timpul îsi spune cuvântul):
"Acesti tineri, prin învătatura de care au avut parte, ar putea deveni elemente importante în dezvoltarea Republicii Socialiste România. Prin educatia lor, însă, au ajuns aici. De aceea, recomand acordarea pedepsei maxime!".

Au urmat mai bine de trei ani de muncă silnică, la canal, de săpat canalul cu târnăcopul si lopata, de dormit în barăci impovizate, de mâncat terci gretos (se pare că bucuria cea mai mare era când primeau pâine - un colt mai mare de pâine de persoană era ce îi tinea în picioare). Apropo de asta, la un moment dat, probabil în urma unor presiuni venite pe filieră internatională (se descoperiseră conditiile din închisorile românesti), au primit un vagon de carne - oase ca acelea pe care nici la ciorbă nu e sigur dacă sunt bune - bunicul a fost printre cei care a descărcat vagonul de ciolanele care colcăiau de viermi...

Nostalgiei celor bucurosi de firimiturile primite pe vremuri, sau de cine-stie-ce amintiri cizelate de trecutul vremii, vreau să-i contrapun nostalgia bunicului meu (si a sutelor, miilor altora ca el), o nostalgie a durerii, a supravietuirii...

2 comentarii:

Laur PPG spunea...

mda... cei care au mers la mormantul cuplului dictator sa-l planga si sa-l jeleasca sunt oameni care fie aveau functii bune si au fost inlocuiti dupa "revolutie" (pe care ii compatimesc, nu au nicio vina), fie fosti membri de partid, fie securisti, fie oameni care nu au pic de moralitate... ar mai fi cei care chiar i-au iubit. dar oare chiar i-a iubit cineva, mai ales in anii '80???

(asta e parerea mea, nu-mi dati in cap, aveam 3 ani la lovitura aia de stat - sau nici macar - care cica se cheama "revolutie")

Ciprian Turcu spunea...

bunicul tau, impreuna cu multi altii, au trait si au suferit in perioada comunista, au fost batuti si badjocoriti, dar au visat la un viitor mai bun, pentru copii lor cel putin, un viitor intr-o tara libera, intr-o tara unde poti sa te simti in siguranta, intr-o tara unde dreptatea si justitia sunt stricte si sfinte pentru toata lumea. O tara unde oamenii sunt toti fericiti.

hmm....

cred ca mai avem mult pana acolo. Deocamdata avem o tara corupta, plina si dominata aproape de cultura Tziganeasca... in care toti fura si cei ce vor sa faca ceva merg si lucreaza (iarta-ma ca folosesc cuvantul) "dincolo", pentru o bine meritata viata mai buna.

Iti admir bunicul. Si eu sper ca intr-o zi sa ajungem si noi acolo, undeva, intr-un loc mai bun, mai evoluat...cu tara asta...

Nu sunt patriot. De loc. dar, aici m-am nascut, si ca si orice cuib... imi e drag... There's no place like home... no matter where that is :)