sâmbătă, octombrie 11, 2008

Teatru, festival, impresii.

Din 8 octombrie, în Alba Iulia se desfăsoară unul din putinele evenimente (culturale) din urbe: festivalul de teatru "Povesti pentru copii si oameni mari".

Cu această ocazie, câteva gânduri:

Gândul unu:
La Petrosani, în vizită la ai mei. Nici nu mai retin care fusese ocazia, dar din întâmplare am aflat de o piesă de teatru ce urma să se joace zilele respective la
Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani. Nu am retinut numele piesei, si nici autorul, actorii sau regizorul, dar am retinut o parte importantă, rezumată pentru mine în fraza: "Mai demult oamenii aveau o idee si erau pregătiti să moară pentru ea. Acum, oamenii care vor să moară nu au idei si oamenii care au idei nu vor să moară!"
M-am întrebat atunci de ce la Alba Iulia - resedintă de judet si oras (aproape) de două ori cât Petrosaniul, nu există un teatru. (Teatrul de păpusi nu mi se pare că ar fi chiar suficient). Probabil răspunsul e legat de gândul doi si / sau de gândul trei.

Gândul doi:
Festivalul a avut părti bune si părti mai putin bune. In primul rând imaginea: afise, logo-ul brosuri, alte materiale au fost foarte bine realizate. Promovarea online a lăsat de dorit, nu am găsit un site al festivalului - ceea ce mi se pare ciudat - în era informatiei.
Piesele au fost foarte reusite - desi am înteles că anii trecuti (festivalul fiind la a 3a editie) piesele au fost mai bune, trupe mai experimentate, actori mai puternici. Am văzut asa: Cerere în căsătorie (Cehov), Geniul Crimei (George F. Walker), Requiem (Hanoch Levin), Apollodor (Ada Milea & co) si concertul de Jazz'n'Bossa. Nu sunt un cunoscător al dramaturgiei dar am ales foarte bine toate piesele - în special Requiem - o perspectivă asupra vietii, mortii si oamenilor - punctată de simboluri si imagini coplesitoare.
Festivalul scade în amploare de la an la an probabil si datorită interesului redus. In toate sălile au fost locuri libere, la Requiem chiar mai multe (se pare că lumea alege si la teatru comedia, nu doar la filme).
O altă parte slabă pe lângă numărul spectatorilor este si calitatea lor: nu s-au punctat (prin aplauze) momentele importante din piese - semn că nu s-a prea înteles iar multi s-au purtat ca la cinematograf (sau pe stadion?) comentând evenimentele grosolan (uite iar o apărut ăla pe scenă). In timpul uneia din scenele tragice din Requiem (moare bebelusul unui personaj), doamnele din spatele meu abia isi tineau râsul - râs eliberat strident aproape de final când personajele au intrat în diferite ipostaze pe scenă sumar îmbrăcate sau dezbrăcate de tot. Ce este în legătură cu corpul uman dezgolit de ne provoacă fie amuzament fie oprobriu? Inteleg că în clasa a 7-a la ora de anatomie ne amuzam de organele genitale de care învătam cu speranta de a ne ascunde în râs curiozitatea si / sau hormonii, dar de la doamnele mai sus mentionate - în floarea vârstei, nu m-as fi asteptat la asa ceva.

Gândul trei:
Am si eu - si alti prieteni - obieciul de a mă plânge de lipsa evenimentelor culturale / artistice, însă la piesele la care am fost am văzut putină lume cunoscută. Lumea e comodă si îmi aduc aminte că sufeream de aceasi maladie: în Timisoara, oras cu teatru, operă si o multime de diverse expozitii, nu reuseam să mă mobilizez la astfel de evenimente în afara festivalurilor. Să fii măcar consumator de cultură se pare că necesită o fortare puternică, iar revenind la întrebarea din Gândul unu, greu de crezut că un teatru în Alba ar avea clienti.

4 comentarii:

Marius spunea...

Măi Cipriane, stimat şi bun coleg (a se citi: "Te rog să ai grijă de Nicuşor şi de Ionel dacă faci anul acesta laborator cu ei"), cred că vorbeşti despre alt festival decât cel care se desfăşoară zilele acestea în Alba Iulia. Altfel nu pot să-mi explic spusele (scrisele) tale cu referire la promovarea on-line; este adevărat că festivalul nu are un site oficial însă ediţiile on-line ale ziarelor locale sunt pline de articole cu trimitere la acest festival. (vezi http://www.monitorulab.ro/cms/site/m_ab/news/_povesti_pentru_copii_si_oameni_mari_47826.html , http://www.stirilocale.ro/Papusarii_baimareni_la_Festivalul_Povesti_pentru_copii_si_oameni_mari_IDN632476.html , http://citynews.ro/Teatru-%E2%80%9CPovesti-pentru-copii-si-oameni-mari%E2%80%9D+21259 , http://www.presaonline.com/stire/premiere-la-festivalul-de-teatru-povesti-pentru-copii-si-oameni-mari-f,399723.html , http://www.allpress.ro/stire/10-10-08/1683842.htm şi lista poate continua). Întreabă-l pe Gogu (caută pe Google) de "poveşti pentru copii şi oameni mari" şi ai să vezi că al 12-lea rezultat este chiar link-ul către acest articol al tău (bineînţeles că după ce scriu eu acest comentariu vei mai urca vreo 2-3 poziţii :) ), deci inclusiv TU promovezi on-line festivalul. Încă o dată, nu este de iertat lipsa unui site oficial al festivalului, însă promovare on-line există.
Apoi, spui (scrii) despre lipsa de interes a albaiulienilor pentru teatru...ce sa zic? Având în vedere faptul că înainte cu 10 zile de "Don Quijote" cu Dan Puric, nu am mai găsit bilete, cu 5 zile înainte de "Hamlet" Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu şi "Cerere în căsătorie" de Cehov biletele erau epuizate, iar la "Măscăriciul" lui Horaţiu Mălăele s-au introdus scaune suplimentare şi au fost spectatori care stăteau în picioare, aş zice că există un interes destul de mare al albaiulienilor pentru spectacolele de bună calitate. Să nu înţelegi aici că îţi contest gusturile (toate spectacolele au fost de calitate înaltă, inclusiv cele la care ai fost tu; la "Cerere în căsătorie" nu am mai găsit bilete, iar la Ada Milea nu aveam cum să ajung). Oricum înţeleg că nu eşti fan al dramaturgiei. Eu am reuşit să merg doar la "Hamlet" şi la "Măscăricul" şi am fost foarte încântat de calitatea şi talentul actorilor. Zici că nu ai întâlnit cunoscuţi la evenimentele la care ai fost. La cele două spectacole la care am fost te asigur că au fost foarte multe persoane din universitate. Aşa că anunţă-te şi tu omule când mai ştii evenimente dintr-astea ca să fim mai mulţi. Regret mult că nu am mai găsit bilete la Dan Puric, care este un one-man show extraordinar. Într-un punct sunt de acord cu tine: calitatea spectatorilor. Există o lipsă de educăţie a spectatorilor, generată probabil tocmai de lipsa acută de teatru şi evenimente culturale din oraş (în afara evenimentelor speciale precum festivalul "Poveşti pentru copii şi oameni mari"). Am auzit telefoane mobile prin sală (deşi înainte de fiecare spectacol un voice-over ne ruga să ne oprim telefoanele mobile pentru buna desfăşurare a spectacolului), am auzit comentarii aiurea la adresa actorilor, sau replici ipocrite din public, situaţii jenante pentru actori şi pentru ceilalţi spectatori (precum cazul cu doamnele pe care l-ai menţionat) şi nu mai zic de zgomotul de murmur şi al scaunelor din sala, pentru că atunci când erai mai captat de acţiunea de pe scenă se trezea câte un ameţit (de obicei fiţoşi şi fiţoase gen hi5, dar şi alţi mârlani) care treceau prin faţa ta sau se plimbau agale prin sală vorbind la mobil, deoarece ei e oameni importanţi care are afaceri ce nu suportă amânare nici când sunt la teatru şi trebuie să afle toţi din sală cât de importanţi este ei. Ultima parte din fraza anterioară se va citi cu voce de manelist. Nu mai zic de comentariile de după:"Naşpa băi frate! N-am înţeles nimic. Am dat 150 de mii degeaba. Dacă ştiam că e aşa nici nu mai veneam. Io am crezut că-i comedie de râs băi nene!"
Într-adevar toate astea dor. Lipsa de educaţie culturală.
Risc cu acest comentariu să în depăşesc în lungime dimensiunea articolului în sine, aşa că mai opreşte-mă măi Cipri!
Concluzii: a existat promovare on-line a festivalului, chiar dacă lipseşte un site oficial, interes pentru unele spectacole foarte ridicat, mârlani, fiţoşi, cocălari şi piţipoance printre spectatori.
Atât!

P.S. Iute ai dat fuga pe Google să vezi la ce poziţie este indexat articolul tău! Ah!? :)

Cipri spunea...

tare comentariul, la mai mare ;)

Cateva precizari:

Vorbeam de campania lor de promovare online ca nu a fost suficienta. Adica pe site-ul oficial se puteau pune foarte multe informatii importante (actori, regizori samd) care au fost altfel foarte greu de gasit. Festivalul a existat online doar pentru ca presa, care a primit materiale de PR (nu tine asta de promovare online) a pus informatia si pe varianta online, pentru ca primaria a pus pe prima pagina si datorita google care-si face treaba si indexeaza pana si bloguri ;) Dar ei nu s-au ocupat decat minim de promovarea online.

Referitor la (dez)interesul pentru teatru, eu am vazut locuri libere destul de multe la Geniul Crimei si chiar la Cerere in Casatorie (unde zici ca nu mai erau bilete). In plus pe noi la Cerere in Casatorie nici macar nu ne-a intrebat nimeni de bilet. E adevarat ca Don Quijote sau Hamlet s-au vandut rapid, dar asta si pentru ca e vorba de niste nume mari, de niste piese care dau bine sa fi fost in sala ;) Participarea la piesele mai mici sau la cele mai putin cunoscute (gen Requiem) mi se pare deci mai relevanta.

Oameni din Universitate au fost e adevarat, inclusiv printre cei care au comentat tot spectacolul, asa ca mai bine nu mai veneau :)) Nu vreau sa generalizez, sunt constient ca in universitate sunt oameni ok, multi care probabil sunt mai culti si mai bine pregatiti decat mine. Dar universitatea nu e - as zice eu - reprezentativa pentru Alba Iulia, pentru ca putem presupune ca acolo sunt mare parte din elitele orasului (ceva ceva trebuie sa ai in cap sa ajungi acolo, ma gandesc).

Din pacate mie mi se pare ca lucrurile merg din rau in mai rau si modul in care percepem educatia (formala si non-formala) e motivul principal pentru asta...

Cipri spunea...

inca ceva:
Mare parte a articolelor despre festival pe net (gasite in google) sunt ... din 2006 :)
La fel ca ultimele informatii de pe "blogul oficial al teatrului prichindel" - http://teatrulprichindel.blogspot.com/

Cam nasol, nu?

Marius spunea...

Hai ca esti tare man. Imi place... Tine-o tot asa. Vezi ca poate se citeste blogul tau si pe la Apor!